Nu sunt microbist şi, în general, nu găsesc nimic de plăcut (cu atât mai puţin de admirat) în fotbalul românesc. Nici protagoniştii, nici galeriile. Nici primadonele, nici samsarii, nici chibiţii. Nu înţeleg de ce sunt priviţi cu atâta indulgenţă jucătorii care abia aşteaptă să fugă de la antrenamente sau de la meci ca să toarne în ei alcool, asta dacă nu cumva, erau deja îmbibaţi înainte de a-şi îmbrăca tricourile. Nu-mi plac nici patronii de cluburi, în marea lor majoritate nişte parveniţi grobieni, stridenţi şi ostentativi.
În România, fotbalul nu mai e de mult un sport, ci o adunătură de personaje care, în pofida lipsei de rezultate, se îmbogăţesc continuu, cu mişmaşuri şi îmbârligături care amintesc atât de mult de politică. Galeriile sunt formate (în nucleul lor dur) din brute viscerale, schimonosite neanderthalian în timpul confruntărilor cu jandarmii sau cu adversarii.
Lăsând toate astea la o parte, e imposibil să nu te emoţioneze candoarea unui puşti care iubeşte una dintre echipele noastre. Şi care stă o zi întreagă să facă un baner pe care să-şi exprime dorinţa ca formaţia lui să iasă campioană. El nu înţelege de ce n-are voie să afişeze acel baner pe stadion. Nu incită la ură, nu-i înjură pe Dragomir şi pe Sandu, nu murdăreşte vreo rivală. Şi, totuşi, o lege tembelă îl obligă pe observatorul partidei să i-l confişte. Băiatul e nedumerit, revoltat, rănit şi izbucneşte în lacrimi. Aşa cum spuneam, emoţionantă dovadă de afecţiune a unui copil faţă de un simbol, aşa um e Steaua, cu inocenţa unuia care încă nu înţelege şi nu judecă derapajele isterico-mistice ale patronului, grobianismul şi umorile acestuia, viermuiala jucătorilor cu tot felul de piţipoance siliconate, neapărat promovată în presa tabloidă, şi dezmăţurile bahice, dezonorante pentru un om obişnuit, darămite pentru un aşa-numit sportiv. Dar, aşa cum se-ntâmplă în viaţă, pentru că iubeşte ideea de Steaua, va creşte crezând că aceea e normalitatea. Şi riscă să ajungă, datorită pasiunii lui, în rândurile celor care completează tragic imundul tablou al sportului rege mioritic.
Eu cred că un astfel de puşti, şi mulţi alţii ca el, merită un altfel de fotbal, cu altfel de oameni, cu altfel de valori, care să justifice şi ataşamentul, şi implicarea, şi lacrimile unui copil. Şi, de ce nu, şi emoţia mea în faţa acestora.
foto: gsp.ro
oare chiar avem nevoie de fotbal?e acest “sport” chiar atat de grozav ca din 12 minute de sport la tembelizor 7 sa fie despre fotbal si despre cum si-a suflat …. nasul vreun fotbalist care nu stie nici cat fac 2×2?
e un joc pt cei goi la etajul superior, un pretext de spalat bani….o oala de noapte unde sa se verse tot gunoiul uman!
cel putin in aceasta tara e extrem de adevarat!
Exces de zel din partea unor militeni care au uitat ca fotbalul se joaca pe teren si ca suporterul are nevoie sa se manifeste pe stadion.
Bine ca platesc tot felul de retarzi sa le faca galerie si interzic un pusti!
radu nici ca puteai gasi cuvinte mai potrivite sa descrii starea fotbalului romanesc!fotbal care reflecta starea tarisoarei noastre!
eu cindva eram “bolnava” de fotbal,am si jucat in seria a si b.si aceia au fost cei mai fericiti ani ai mei pt ca faceam ceea ce iubeam din tot sufletul!
dar intr-o zi s-a sfirsit totul din cauza mizeriei antrenorului si a mediului in care incepea sa se invirte fotbalul feminin!
am suferit dar acum sunt fericita ca m-am” vindecat” de acea “boala” pt ca fotbalul din aceste timpuri,cel romanesc face sila !ca sa nu zic scirba!
acest copil minunat sper sa cunoasca si el intr-o zi adevarata fata a acestui sport.
felicitari pt articol!
Mai mult ca sigur nu iti iubesti tara .. Domnu Radu in prima faza, apoi parca revii la realitate .. chestia cu Sandu si Dragomir
Faptul ca nu-mi place lumea fotbalistica de la noi nu inseamna ca nu-mi iubesc tara. Dimpotriva. faptul ca o iubesc ma face sa-mi doresc sa aiba si un sport civilizat, cu oameni deosebiti. Nu ca la noi.
Eu cred ca nu ai gasit echipa potrivita pentru a-ti placea fotbalul romanesc, atat din punt de vedere al echipei, cat si d.p.d.v al galeriei.
Undevam in Bucuresti exista o galerie nu foarte numeroasa de oameni care iubesc fotbalul , isi iubesc culorile echipei mai presus de culoarea pielii , isi iubesc legendele si stiu atat sa piarda cat si sa castige.
Suntem oameni care plecam de la munca sa plecam la meciuri, suntem oameni carora nu le este frica sa aiba o pasiune . Suntem femei, barbati, copii, batrani, rapperi, manelisti, clasici, romani, tigani… suntem frati.
Pentru echipa devenim filosofi, poeti, prin echipa asta devenim noi OAMENI.
Rapidul este orice, e tot ce ne inconjoara,
Este si vinul vechi si berea bauta la scara,
Este si-n mahala si-n zona rezidentiala,
Este inger si demon, dar este o comoara
Trairea dulce amara, visul unei nopti de vara
Ce-i indiferent de anotimp, nu o sa dispara
Si orice Rapidist vrea ca inainte sa moara
Sa calce pe Giulesti pentru ultima oara
Nu are nici o legatura cu cine tine ca e Steaua, Rapid sau Dinamo, altceva scoate in evidenta acest articol da tu n-ai prea inteles. Nu ma pun eu sa-ti explic deoarece se intelege destul de usor citind odata acest articol.