Am preferat să stau deoparte şi să nu comentez recentele tensiuni româno-maghiare, provocate de steagul secuiesc. În primul rând că mi se par artificiale şi instrumentate. În al doilea rând, pentru că nu de gaz duce lipsă focul care arde mocnit de multe sute de ani. E nevoie de abordări pragmatice şi inteligente, imposibile în fierbinţeala evenimentelor. Şi, în general, extrem de dificile într-o problemă atât de sensibil-dureroasă, ca rana provocată de interacţiunea celor două naţii de-a lungul istoriei.
Stigmatizat încă de acordul cu UDMR, pe care nu a vrut să-l încalce, odată ajuns la guvernare, premierul dă o replică fermă şi destul de dură oficialilor din executivul de la Budapesta: “nu acceptăm niciun fel de […] obrăznicii, niciun fel de lecţii de la nimeni de cum se aplică în România legile”. Evident că toată lumea aşteapta acum şi o reacţie de la Cotroceni, de la marele român, apărătorul intereselor naţiunii, cel care era pe vremuri gata să soarbă în Piaţa Universităţii, cu ochii şi urechile, toate durerile şi nemulţumirile neamului. Pauză! Preşedintele anunţă că e sub demnitatea lui să zică ceva!
Pot încerca să înţeleg de ce s-a ascuns în spatele rangului, pentru a nu se implica într-un scandal pe care simple declaraţii nu-l pot stinge. Aş putea crede că n-a putut alege între o poziţie belicoasă, care i-ar fi ameninţat amiciţia cu premierul Ungariei, cultivată cu atâta trudă şi beneficii, şi una împăciuitoare, care i-ar fi diminuat şi mai mult imaginea în ochii românilor. Pot pricepe chiar de ce el, bătăiosul, luptătorul, neînfricatul, a ales cea mai simplă cale pentru a nu alimenta sau zgândări sensibilităţile unei mari părţi a românilor. Dar nu înţeleg cum poate să-şi bată joc, sau, cum ar spune mateloţii, să se pişe cu boltă pe ele!
Poză de ieri, de la Consiliul Europei. În stânga, premierul ungar, Viktor Orban
Sigur, nu se aştepta multă lume ca Băsescu să-l ia pe Orban de urechi şi să-l ameninţe cu represalii armate, dacă nu încetează cu băgatul băţului prin gard. Şi nici să-şi zburlească penele de cocoş, pardon, de apărător al neamului, atât de vizibile în urmă cu câţiva ani, în relaţiile cu Rusia. Dar nici să se hăhăie greţos alături de cel care se visează reîncarnarea lui Attila. Marele şef de stat n-a fost niciodată decât un biet sclav al intereselor sale. Ele i-au dictat mereu atitudinea faţă de licurici. Mai mari sau mai mici!
Sursă foto: consilium.europa.eu
***
Dacă ţi-a plăcut această postare, te poţi abona la newsletter (în meniul din dreapta) pentru a fi printre primii care vei afla, printr-un mail, ce articole noi au mai apărut pe blog.
tb e un las , un nimic si un nimeni pentru mine a,sa ca nu asteptam nici o reactie de la el ….
Domnului Basescu nu ii pasa de romani ,pune mai sus interesele lui ,ca de obicei,daca ar putea ne-ar vinde cu tot cu tara ca sa mai castige el ceva.A avut vreo atitudine fata de UDMR vreo data? a acceptat tot ce au cerut cat au fost la guvernare.Acum sta si rade cu gura pana la ureichi cu premierul ungar,concluzia o trage fiecare!
Radu Herjeu,ai perfecta dreptate sa afirmi ca problemele litigioase ,cu vecina Ungaria,sunt demult,sunt complexe si trebiue sa manifestam rabdare,diplomatie ,poate si prudenta.Dar partea maghiara ,vedem ca ia drept slabiciune ,diplomatia si raspunsurile mai elegante.Atitudinea lui TB a pus capac,cum se spune servilismului ce-l manifesta fata Orban,hahaind gretos,jegos,josnic .Mai avea putin si-l lua in brate pe cel ce se viseaza viitorul Attila,creatorul unei Ungarii mai spatioase.Atitudinea lui TB este sub demnitatea functiei,a oricarui roman.Trebuie sa ne manifestam cu fermitate dezaprobarea si dezgustul nostru.
”Dar nu înţeleg cum poate să-şi bată joc, sau, cum ar spune mateloţii, să se pişe cu boltă pe ele! ”
Nici ca se putea spune mai bine dar parerea mea este ca …..se pisa cu bolta pe neamul romanesc ….
PS.
.Eu una nu pot sa intelg de ce este rau sa fi nationalist si / sau popular ca doar poporul te-a ales si interesele poporului le reprezinti si pentru tara ta trebuie sa “” lupti” .
As avea un singur comentariu despre “tensiuni artificiale ” si “abordari inteligente si pragmatice ” ; Pai, cam asta facem noi ,inteligentii de romani de vreo cateva secole si iata de ce nu vom avea niciodata succes : …aveam 14 ani si , intr-un anume context , un unguras de aceeasi varsta , crezand ca sunt de al lor – eu vorbindu-le perfect limba – mi-a destainuit “marele sau ideal “, in discutia pe care o aveam, marturisindu-mi ca ar da orice ” sa-i vad pe toti valahii spanzurati de copacii astia ” … nu este o poveste . Am trait-o eu, ardelean ROMAN , vorbitor de limba maghiara si care nu stiam pana atunci ce este sovinismul . Cam asta este educatia celor cu care ne straduim noi de secole sa fim … pragmatici .