Sunt unul din cei care au susţinut mereu că televiziunea are, vrea, nu vrea, un rol educativ. Orice televiziune, oricât de comercială ar fi. Faptul că cei mai mulţi manageri şi jurnalişti nu-şi asumă responsabilitatea pentru efectele “educative” pe care producţiile lor le au asupra telespectatorilor, nu le fac pe acestea să dispară ca prin minune. Ba, dimpotrivă, cu cât se neagă şi, implicit, se ignoră influenţa pe care emisiunile le au asupra scării de valori, educaţiei nonformale şi viziunii asupra lumii şi lucrurilor, cu atât se riscă un impact mai distructiv. Sunt printre cei puţini care au avut curajul de a realiza la un post comercial documentare istorice şi geografice şi talk show-ri cu personalităţi culturale. Desigur, într-o vreme când acest lucru era posibil :)
seară de film
O propunere inedită pentru azi! Un film (şi) despre români, nerealizat de aceştia :) Deja sună bine, nu? O peliculă franţuzească despre un văduv din Hexagon care-şi caută soţie/ajutor la fermă/femeie în România. Şi o găseşte pe Medeea Marinescu, una dintre cele mai talentate tinere actriţe de pe la noi (mai ţineţi minte Maria Mirabela? :)! Vorba vine de la noi, că ea e apreciată şi joacă mai mult pe afară… Aşadar, o comedie romantică extrem de plăcută, în care putem recunoaşte câteva caracteristici ale societăţii noastre, fără să fim puşi la zid, însă. În rest, o poveste universală despre un bărbat care iubeşte o femeie…
Asta înseamnă spirit Olimpic
Aşa cum scriam aici şi aici, pentru mine, Olimpiada nu este doar o competiţie sportivă. De fapt, nu este în primul rând asta. Ci o nouă ocazie dată spiritului uman să se autodepăşească, să-şi înfrângă limitele, să inspire. Pentru că eu zic că un atlet nu are (sau n-ar trebui să aibă) doar muşchi, tehnică, viteză, flexibilitate, reflexe, dexteritate. Ci şi curaj, dârzenie, fair-play, responsabilitate, spirit de echipă, tărie de caracter, onestitate şi corectitudine. Da, ştiu că nu toţi sunt aşa, dar eu pentru aceştia mă uit la Jocurile Olimpice.
de din vremuri de demult
Pentru azi o amintire dragă mie, de la Putna! Mi-a plăcut istoria de mic şi mi-a plăcut şi de Ştefan cel Mare. Mai puţin sfânt, dar măcar nu şi-a pus muierile logofete sau bane sau vornicese! Când am mai crescut, m-am apropiat mai mult de Mihai Viteazul. Dar tot cred că naţia noastră ar fi arătat altfel azi, dacă ar fi avut mai mulţi conducători ca cei doi. Şi nici în prezent nu ne-ar strica unul dintre ei :)
gesturi mici, oameni mici…
Când spui despre cineva că “a dat dovadă de sportivitate”, nu te referi, nicidecum, la calităţile atletice arătate sau la performanţele realizate. Ci faci trimitere la acele trăsături de caracter care, în opinia majorităţii, ar trebui să definească un sportiv, indiferent de specialitatea lui sau de numărul de medalii: corectitudinea, onestitatea şi fair-play-ul. Să te dopezi, să furi startul, să încalci regulile, sunt tot atâtea metode de a obţine o glorie pe care nu o meriţi şi cu care, sincer, n-am înţeles niciodată cum te poţi împăuna. Cum poţi să continui să zâmbeşti şi să fluturi medalia obţinută prin înşelăciune… mi-este peste putinţă să pricep. Sportul ar trebui să fie despre cine e cel mai bun în disciplina lui, nu cel mai neprins hoţ.
gesturi mici, oameni mari
De foarte multe ori avem tendinţa de a ignora gesturi mici, care par întâmplătoare. De fapt, de obicei, nu prea suntem atenţi la ceilalţi şi, de cele mai multe ori, avem senzaţia că lucrurile pe care le fac, cele mărunte, nespectaculoase, nu spun nimic despre ei. Când, de fapt, tocmai astea sunt reprezentative. Şi în bine şi în rău.
