În general, armata nu are nimic spectaculos în ea. Poate doar uniformele :) Primul gând, când auzi de ea, se duce la război, la moarte, la suferință. Sau, poate, la pace, siguranță, liniște. Cred că depinde mult de experiența personală și colectivă. Ideea e că americanii se pricep cel mai bine să sublinieze partea însorită a oricărui lucru. De aceea, aproape fiecare corp de armată al Statelor Unite arată curioșilor și o latură mai puțin miltarizată, una mai nonconformistă. Sigur, senzația transmisă e de ordine, precizie, disciplină și dexteritate, dar are și o componentă umană, mult mai artistică. Vă invit să-i vedeți desfășurându-se pe cei din Garda Prezidențială de Onoare a Marinei Americane.
Seară de film
Vă propun azi un film mai ciudățel, dar care mi-a plăcut, pentru că vorbește despre lucruri profunde, despre prietenie și despre cum luptă oamenii cu demonii interiori. Chiar dacă e construită în această direcție, pelicula nu e una de groază. Absolut deloc. Deși e plină de tensiune. Ci e o incursiune psihologică într-un univers care balansează între real și imaginar. Cel mai important lucru este modul în care fiecare din cei doi protagoniști încearcă să-l ajute pe celălalt, chiar dacă asta presupune un risc major. Amândoi sunt pe marginea prăpastiei, dar găsesc forța de a fi preocupat mai mult de celălalt. Vă recomand să fiți atenți la detalii și la dialoguri. Ca să înțelegeți bine despre ce-au vrut să transmită realizatorii.
Seară de film
Malcolm este un… tocilar. Un geek, cum spun americanii, de unde ne vine și filmul. Are doi prieteni asemănători lui. Toți 3 încearcă se se strecoare printre pericolele care pândesc la orice pas făcut prin cartierul destul de dificil în care trăiesc. Malcolm visează să ajungă la Harvard. Și e pasionat să Până într-o zi când, din cauza unei fete, ajunge la petrecerea unui traficant de droguri. Și, după destule încurcături, are o singură șansă de supraviețuire: să devină ”șmecher”. Cum faci asta fără să te negi cu totul și fără să-ți pierzi prietenii? Și cărarea? O poveste despre maturizare, dar spusă cu umor și ironie. Și plină de acțiune.
Eu răspund doar pentru mine!
Până acum 2 ani am muncit numai la privat. Unde trebuia să răspund în fața celor din interior și, mai ales, eram evaluat de cei din afară pe baza lucrurilor pe care eu le făceam, pentru care eu eram responsabil. Sigur, se întâmpla ca vreunul sa mă eticheteze în funcție de numele patronului sau ca urmare a acțiunilor vreunui coleg. Dar, în general, am fost apreciat, plăcut sau antipatizat pentru ce am făcut. Ceea ce mi se pare absolut firesc și în rezonanță cu personalitatea mea puternică.
M-am săturat de propaganda stupidă!
Cu mult înainte de a lucra în media mi-am descoperit o oarecare abilitate de a identifica rapid bullshit-ul. Adicătelea, simt când cineva încearcă să mă prostească în față (unul dintre lucrurile care mă enervează cel mai tare în lumea asta). Intrând în universul televiziunii, am aflat că formele ceva mai stilate ale tentativelor sus-pomenite sunt propaganda și manipularea. Și am început să le acord multă atenție. În America am avut chiar ocazia să urmez un curs în care erau demontate o mulțime de tehnici, unele mai sofisticate decât altele. Pentru că ei consideră că un jurnalist bun trebuie să înțeleagă mecanismele și efectele comunicării.
Seară de film
Să ne-ntoarcem la desene animate. Pentru că nu strică niciodată să redevenim copii și să ne bucurăm de o oră și ceva de personaje colorate (la propriu și la figurat), de acțiune și mult umor. Recomandare mea de azi e un film care a făcut carieră și al cărui succes i-a determinat pe creatori și facă și câteva continuări. Deși și celelalte sunt reușite, primul le depășește. El spune povestea unui urs panda care vrea să devină maestru în arte marțiale. Doar că nu-l prea ajută fizicul. Și nici lenea. Și nici deficitul de atenție. Și, în general, nu prea pare făcut pentru așa ceva. Dar un învățător bun și câțiva prieteni pot face minuni.
