oameni sau sculpturi ultrarealiste?

Ron Mueck nu e, desigur, Michelangelo. Sau Rodin. Dar, ca şi ei, e fascinat de corpul uman şi încearcă să-l recreeze, cu materiale mai moderne, bineînțeles. Nu mai foloseşte marmura sau bronzul, ci cauciucul, siliconul, plasticul, pielea artificială. Iar creaţiile lui nu sunt deloc banale. Şi, pentru ca asemănarea lor cu fiinţele vii să nu le transforme în simple păpuşi bine realizate, s-a jucat cu dimensiunile lor. Astfel ncât, poţi intra într-o cameră, în colţul căreia stă un uriaş de câţiva metri înălţime, care pare cât se poate de viu. Sau două bătrânele pe care le-ai putea lua în palmă, dacă nu ţi-ar fi frică să le zdrobeşti oasele pe care, evident, nu le au :)

Ron a fost pasionat de mic de marionete. De altfel, şi-a început cariera, creând astfel de păpuşi pentru o emisiune la o televiziune australiană. Şi-a deschis, mai târziu, o firmă la Londra care producea tot felul de decoruri animate pentru companiile de publicitate. Dar nu era mulţumit. Pentru că acestea trebuiau filmate doar dintr-un anumit unghi, pentru a nu se vedea ce se ascunde în spate. Aşa că s-a gândit să facă manechine care să pară cât mai reale, indiferent de unde le-ai privi.

A început cu figurine de mici dimensiuni. A fost remarcat de colecţionarii de artă, aşa că a perseverat. Şi a cunoscut o recunoaştere unanimă atunci când a expus în cadrul expoziţiei Sensation, de la Royal Academy, o reproducere a corpului tatălui său decedat. A fost singura dată când Ron şi-a folosit propriul păr. De atunci, toate marile muzee de artă contemporană se întrec în a-i propune organizarea de expoziţii.

Chiar dacă sunt admiratori ai sculpturilor tradiţionale, intrate deja în patrimoniul artistic al omenirii, vizitatorii se declară mereu surprinşi de realismul lucrărilor lui Ron şi de discrepanţa dintre acesta şi jocul dimensiunilor acestora. Desigur, nu toţi le consideră a fi opere de artă, dar asta nu-i împiedică să le aprecieze, fie şi numai ca păpuşi cu care orice copil care a supravieţuit în oamenii mari ar dori să se joace.

PS. Click pe poze pentru a le vedea mai mari!

Categorii: imaginaţie şi talent
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwittergoogle_plus

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Cat de fin observator sa fi si cat de mult sa iubesti oamenii , pentru a realiza asa ceva ?
      Nu stiu sigur , dar cu siguranta , mult foarte mult , altfel cum ai putea reda atat de fidel interiorul … la exterior ?

    2. E CEVA ASEMANATOR INSA TOTAL DIFERIT DE EXPONATELE DIN MUZEELE DE CEARA.ACESTE CREATII SUNT APROAPE VII,ASTEPTI SA SE APROPIE SAU SA-TI SPUNA CEVA SI INTR-ADEVAR SPUN CA VIATA E FRUMOASA SI MERITA TRAITA INAINTE DE A DEVENI INERTI,CA STATUILE.

    3. Pictura si sculptura la un loc :) . In fiecare lucrare , am vazut ( citit ) si un crampei din viata . Fiecare, “povestete” cate ceva si m-a pus pe ganduri.

      Multumesc ! :)

    4. Mie mi se pare extraordinar ce face omul acesta. Acum ii descopar creatiile si nu-i de aici ce face el…! Nu o fi el ca Michelangelo sau Rodin, dar este clar ca omul acesta face arta …o arta pentru timpurile lui.