numai în România!

Ştiţi voi că uneori se spune “mare e grădina domnului!” Eu, ca jurnalist de 20 de ani, am avut ocazia să spun lucrul ăsta destul de des. Cele mai multe ştiri cu care m-am întâlnit şi pe care le-am dat mai departe nu sunt decât variaţiuni pe aceleaşi teme, în funcţie de anotimp, calendaristic sau electoral. Diferă doar locaţiile şi numele. Dar câteva sunt unice în felul lor! Şi te îndeamnă la gestul acela blasfemic, să-ţi faci cruce cu ambele mâini :) Şi mai au o caracteristică: nu ţi le poţi imagina provenind din alt colţ de lume. Par atât de româneşti, încât ar merita incluse în tratatele naţionale de antropologie culturală!

Un stareţ al Mănăstirii Cotmeana din Argeş a fost fugărit, îmbrâncit şi lovit chiar în sanctuarul său. Mă rog, nu-i al lui, dar îl are-n grijă. E un fel de manager local pentru o industrie patronată mult mai de sus. “Agresorii”, doi soţi, o bunică şi un unchi! Toţi, credincioşi sadea, cu numărul de închinăciuni la zi. Situaţii din acestea s-au mai văzut, veţi fi spunând. Da, posibil, dar în acest caz, popa nu râvnise la muierea vecinului şi nici nu scurtase predica de îngropăciune pentru că primise prea puţini arginţi. Pur şi simplu, nu-şi îndeplinise promisiunea plătită cu bani buni de familia supărată.

Acum 10 luni, femeia, însărcinată, a venit, ca orice om modern şi evoluat, la stareţ, să-l roage să facă ce ştie el mai bine ca să-i asigure sănătatea copilului nenăscut. Temerile mamei nu erau neîntemeiate. Mai avea o fetiţă, care suferea de malformaţia numită “buză de iepure”. Slujitorul domnului şi-a luat angajamentul ca, pentru cei 2600 de lei primiţi pentru slujbe şi acatiste, să transmită doleanţa mai departe. Lucru care, pesemne, nu s-a întâmplat, pentru că, 9 luni mai târziu, nou-născutul avea aceeaşi problemă ca şi surioara lui. Ceea ce, pe drept cuvânt, a trezit furia părinţilor, care plătiseră pentru un copil perfect şi fuseseră înşelaţi la cântar. Aşa că au pus mâna pe preot şi l-au smotocit puţin, doar, doar i-or cădea din sutană miile de lei date degeaba. Eu nu ştiu dacă, în acest caz, Protecţia Consumatorului are ce face. Aşa le trebuie păgubiţilor, dacă n-au semnat contract ferm, la notariat. Degeaba vor ei banii înapoi, taxa pe… naivitate nu e returnabilă, ştie oricine!

Dacă stau să mă gândesc bine, nici nu e vina lui. În fond, el e doar un intermediar. Dacă şefului cel mare nu i-a convenit arvuna? Dacă a fost ocupat cu şedinţe de marketing şi publicitate şi n-a avut timp să se ocupe şi de mărunţişuri din astea? Şi, aşa cum se ştie, nu prea e genul care să delege responsabilităţile.

Dar trebuie să recunoaşteţi că o astfel de ştire poate purta cu mândrie menţiunea: “Numai în România!” :)

Categorii: specimene şi mentalităţi, timeless, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular: