nu vă tâmpiți copiii cu filme dublate!

Am mai spus-o de câte ori am avut ocazia. Dublarea filmelor e o prostie! În afară de faptul că e un semn sigur că gradul de analfabetism a crescut îngrijorător, e o cale sigură de a-l mări și mai mult. În condițiile în care cărțile au devenit niște necunoscute pentru copiii români, singura cale de a-și exersa capacitatea de a citi cât de cât cursiv rămâne descifrarea semnelor acelea mici și albe din josul ecranului pe care rulează un film pe care își doresc să-l înțeleagă.

Sunt multe avantaje ale subtitrării filmelor. Pe primul l-am pomenit mai sus. Al doilea ar fi asimilarea inconștientă a multoor cuvinte și sintagme dintr-o limbă străină. Al treilea ar fi dezvoltarea atenției distributive, nevoit fiind să privească la tot ecranul și să descifreze imaginile, scrisul și sunetele, în același timp. Al patrulea ar fi că îi stimulează pe cei mai mici să învețe să citească, pentru că nu mereu vor avea lângă ei un părinte. Deși cred că momentele petrecute alături de copilul tău, citindu-i dintr-o carte pe ale cărei poze se uită, sau subtitrarea la niște desene animate, sunt printre cele mai frumoase.

Nu poate fi chiar o coincidență faptul că în Italia se dublează absolut toate filmele, iar ea este una dintre țările cu cel mai mare procent de analfabeți și cu cel mai mic de vorbitori de limbi străine.

Ce mi-a venit să scriu acum despre asta? Am găsit, întâmplător, pe net, acest trailer, adicătelea un fel de rezumat-reclamă la o peliculă pentru copii ce va fi lansată în cinematografele românești. În afară de faptul că se adresează celor care ar fi trebuit deja să termine abecedarul, dublarea lui e făcută, parcă, în bătaie de joc. Rezultatul e absolut oribil! Că tot vorbeam de patria lui Dante, măcar acolo dublarea filmelor e o industrie profesionistă. Se sincronizează sunetele cu mișcările originale ale buzelor, astfel încât să pară că personajele chiar vorbesc în italiană. Apoi se folosesc actori profesioniști, cu voci cât mai asemănătoare cu ale protagoniștilor. Care interpretează ca și când ar fi jucat chiar ei rolurile. La noi pare că s-au luat niște oameni care stăteau la coadă la sifoane și puși să citească cât mai anost cu putință. În fond, important e să facem bani, cât mai mulți bani, din adusul copiilor în cinematografe. Și dacă îi supunem la efort intelectual, rămânem fără clienți. Și cu popcorn nevândut!

Categorii: anacronic, timeless, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. ….este un adevarat chin sa asculti un film dublat, oricind am ocazia citesc ceva in limba mea sau ii rog pe fratii mei sa-mi inregistreze filme in limba originala cu subtitrare in romana…..si eu stau in Italia si este f.greu….unde mergi auzi si vezi doar limba italiana!!!!! si imi pare rau sa-mi dau seama ca nu prea mai stiu nimic in alte limbi avind in vedere ca merg acasa doar 1-2 ori pe an!!! si apropo de cei cu dezabilitati…..si eu am un frate cu probleme de pe urma sistemului lu’ ceausescu…..dar tot nu sint de acord ca filmele sa fie dublate!!!! si asa “democratia” a ajuns si la noi cu tot ceea ce are mai rau!!!!…..Iphone, tablet, PC,etc,etc……nu se mai citeste nimic….imi dau seama de asta cind merg in librarii sa-mi cumpar carti si cele mai multe persoane sint de virsta mea sau si mai mult…..adolescenti nu prea vad!!!! ca sa nu zic ca nepotului meu i se pare o tortura sa citeasca……chiar daca fratelui meu (tatal lui) ii place la fel de mult ca si mie!!!!!

      1. Mă bucur să cunosc și oameni cărora le place să citească, dar (întreb și eu, n-o lua drept un afront, te rog), cât citește acum fratele tău (nu cât îi plăcea să citească atunci când era de vârsta fiului său), cât citește soția lui, sau cât i-a citit în cărți pentru copii fratele tău fiului său? Dar tu? Nu trebuie să uităm niciodată că exemplu puternic pentru un copil poate fi orice adult din proximitatea lui.

    2. Sunt perfect de acord , chiar daca sunt vorbitoare de limba italiana, ma deranjeaza asta .
      Vorbesc in cunostinta de cauza , pentru ca traiesc de 2 ani in Polonia, unde de asemenea este dublat tot ceea ce este in alta limba ( macar aici daca ai auzul bun poti sa auzi i si vocea +limba originala) si poate si acesta este un motiv pentru care nu reusesc sa asimilez destul poloneza pentru a comunica. E adevarat ca nu am facut mare efort , dar !!!!

    3. Sunt de acord sau, mai corect spus, eram in totalitate de acord cu poziția exprimată în articol. Chiar am semnat o petiție on-line lansată acum ceva timp în urmă, prin care se făcea apel la interzicerea dublării filmelor străine. Eram, ca și tine și ca mulți alții, de părere că asta va conduce în timp la creșterea procentului de analfabeți. Între timp, mi-am schimbat mare parte din părere. Și asta pentru că la scurt timp după ce am semnat petiția am avut o discuție cu unul din membrii apropiați ai familiei mele, ajuns acum la vârsta a treia, care se plângea, evident, de greaua ”haină” a bătrâneții, după o tinerețe și o maturitate pline de lipsuri și de muncă – de efort fizic și de responsabilitate. Se plângea că ajunsă la această vârstă, nu mai are puterea de a face lucrurile din gospodărie așa cum le făcea, ba, mai mult, i-au slăbit și vederea și capacitatea de concentrare. Obișnuia, în anii din urmă, să mai urmărească vreun film sau vreun serial, drept relaxare, ori să mai citească o carte. Acum, zicea persoana, nu mai poate să urmărească decât filme românești (rara avis!), căci cu auzul încă stă bine, dar la cele subtitrate nu mai poate ”duce rândul până la capăt”, așa că preferă să nu se mai uite, fiindcă nu le înțelege. Evident, pe vremea când a făcut școala, nu se studia ca limbă străină decât limba rusă! Și la citit îi obosesc ochii, așa că nici lectura nu poate fi o opțiune pe timp lung, deci îi mai rămân doar știrile, talk-show-rile (de care s-a cam săturat, căci sunt aceleași subiecte și actori indiferent de canalul ales!) și, eventual, documentarele dublate în română, doar că la această vârstă nu o mai pasionează atât ”curiozitățile naturii”.
      Mai apoi, parcă pentru a-mi accentua lipsa de empatie când am semnat petiția, fiica mea, care nu era la școală, m-a rugat să îi citesc subtitrarea unui desen animat și mi-am dat seama că nu reușeam întotdeauna să ”duc rândul la capăt” cu cititul cu voce tare, chiar dacă ochii o luau înaintea gurii și mă trezeam nevoită să suprapun linii de dialog sau să sar peste ele pentru a citi relativ cursiv. Ca să nu mai spun că talentul meu actoricesc, ca și tonalitatea vocii, nu m-ar recomanda pentru un post de dublare! Și m-am întrebat atunci cum s-ar fi descurcat copilul meu dacă, să zicem, era la școală și ar fi învățat să citească, doar că până la citirea rapidă este un drum lung de parcurs. Sau dacă persoanele cu dificultăți de exprimare sau cele cu retard nu ar avea și ele dreptul de a vedea și înțelege un film bun, poate chiar educativ pentru copii, sau poate la un film prost, o comedie stupidă, dar care lor le place. Într-o școală specială pentru deficienți mintal, era înghesuială maximă când se difuza ”Iubiri secrete”. De ce? Pentru că era în limba română. Cu subtitrarea le-ar fi fost mai greu. Mi-am dat seama că noi, cei aparent fără probleme intelectuale sau senzoriale, suntem foarte egoiști și tindem să folosim patul lui Procust. Așa că, acum, nu mai sunt atât de vehementă în a respinge dublarea. Chiar cred că e utilă deseori. Evident, toate cu măsură!
      Scuze pentru postarea, poate, prea lungă! Dacă va fi respinsă, nu-i bai, măcar pot spera că cineva mi-a citit punctul de vedere! :)

      1. Da, tu ai dreptate, dar nu poti dubla un film pentru o tara intreaga, pentru ca o minoritate nu poate urmari subtitrarile.
        Si eu am fost mic si nu-mi amintesc sa fi avut probleme existentiale pentru ca ma uitam la desene adecvate varstei mele. Apoi am invatat sa citesc (si un stimulent a fost dorinta de a citi carti si de a ma uita la filme la tv).
        Daca am fi o tara prospera si civilizata, s-ar gasi solutii pentru cei care nu (mai) pot citi. Ca, de exemplu, canale audio selectabile. Dar nu suntem. Si mai avem mult pana acolo. Dar pentru a deveni, este vital ca aia mici sa invete sa citeasca si sa si citeasca. Nu sa primeasca totul deja mestecat, astfel incat efortul intelectual sa fie minim. Si, obisnuiti asa, sa se astepte ca toata via asa decurga astfel.

        1. Exact din motivele expuse de tine am și încheiat argumentarea mea cu necesitatea de a pune o măsură, ca în toate de altfel. De aceea nu mai sunt pentru interzicerea totală a dublării unor filme străine. Sunt multe situații în care subtitrarea e de preferat, spre exemplu când ai vrea să urmărești un film, dar cel mic nu prea vrea să se joace în altă cameră decât aceea în care ești, cinematograf sau altă posibilitate de vizualizare nu ai, iar tu chiar n-ai vrea ca el să înțeleagă ceea ce vorbesc protagoniștii, chit că s-ar înlocui, ca pe vremea Irinei Margareta Nistor, ”Fuck you!” cu ”Du-te dracu’!”. Sau atunci când vrei să urmărești un film în dormitor (știu, nu e sănătos să ai televizor în dormitor), iar partenerul tău ar vrea să doarmă și tu nu vrei să-l deranjezi și cu sunete (lumina o poate ignora cu ochii închiși și întors cu spatele :) ). Personal, îmi place să aud vocile originale ale actorilor, de aceea prefer să văd un film subtitrat. Pe de altă parte, mă gândesc că atunci când nu voi mai putea ”face față cerințelor” mă voi mulțumi și doar să-i văd jucând, cu vocile dublate desigur cu profesionism, nu ca în trailer-ul dat de exemplu, care evident că e penibil. Cât privește interesul pentru citit, crede-mă, are o legătură mult prea mică cu subtitrarea. Are o mai mare legătură cu matricea personală și cu exemplul parental. Și cu multe altele. Și afirm asta atât prin prisma experienței proprii de copil, cât și prin prisma unui părinte. Nu am menționat până acum, dar în afara celor doi copii mici, care nu știu încă să citească, am un copil căsătorit și unul la liceu (da, toți ai mei și toți cu același soț!), care citesc, se informează, pun pasiune în ceea ce fac, exact așa ca tine, deși au mai urmărit și filme pentru copii dublate. Și îmi cer iertare dacă las impresia că sunt infatuată.

    4. Ai dreptate in tot ceea ce spui si sa nu mai punem la socoteala momentul in care te uiti la un film cu Robert de Niro de exemplu si auzi vocea unui cvasi-necunoscut iti piere tot cheful de film. Eu sunt in italia de o perioada si filmele lor dublate sunt un chin pt cineva obisnuit cu vocea originala a actorilor.

    5. Da, sunt perfect de acord cu ceea ce spui! Dar ce te faci cand cei care scriu subtitrarile sunt certati cu gramatica limbii romane? Ce va invata si va transmite bietul copil? Aceleasi erori pe care le comit “subtitratii”!

      1. Invata engleza :)
        Din pacate, procesul de dezalfabetizare nu poate fi oprit. Poate fi incetinit.