needs more than two to Tango

Nu fac parte din publicul ţintă, aşadar m-am intersectat mai rar cu revista Tango. Mult mai des mi-am încrucişat paşii cu cele două doamne care au făcut din ea o prezenţă notabilă pe piaţă, Alice Năstase Buciuta şi Simona Catrina. Chiar şi cu ele, mult mai rar în persoană şi mult mai des în universul virtual. Le citesc pe amândouă de foarte mulţi ani şi amândouă mi-au prilejuit momente de real deliciu intelectual, multe zâmbete şi oareşce invidie pentru uşurinţa manevrării peniţei.

Aşa că am răspuns imediat „da” invitaţiei de a sărbători alături de ele, de echipa lor şi de alţi oameni „de bine”, aniversarea a 7 ani de când se dansează Tango pe scena  revistelor pentru femei. Mă ştiţi cât sunt de reticent în a mă avânta în mijlocul reuniunilor mondene, cu mulţi oameni importanţi (că altfel n-ar avea ce să caute acolo, nu?), pe care se presupune că ar trebui să-i cunosc, şi pe care eu, în calitatea mea de om de ne-lume, n-o fac. Dar, din motivele de mai sus, am acceptat riscul de a mă simţi stingher în mijlocul unui ocean VIP.

Din fericire, n-a fost aşa. Şi asta pentru că s-a-ndeplinit ceea ce presupun că este unul din obiectivele acestor sindrofii: contactul cu oameni pe care nu i-ai mai văzut de mult sau deloc. Eu am avut parte de el, în ambele cazuri. M-am reîntâlnit, după 19 ani, cu primul meu şef, de la Radio Total, Cătălin Şoloc, cu Cristina Şoloc şi cu feciorul lor. Cu Cristin Tocan, însoţit de frumoasa lui soţie şi absolut fermecătoarele lor fetiţe. Acum mulţi ani, pe când el şi Teo erau amfitrionii câtorva emisiuni la Tele 7abc şi Radio 2M+, mult mai des eram invitatul lor, când lansam vreo carte, decât al colegilor din trustul meu de presă. M-am bucurat s-o revăd pe Doamna Anda Pittiş. Acum vreo 12 ani, l-a însoţit pe Florian, care venise cu Pasărea Colibri să cânte benevol la unul dintre primele Festivaluri ale Prieteniei pe care le-am organizat. Câţiva ani mai târziu, au fost din nou oaspeţii noştri, când Florian a recitat poeziile finaliste la LicArt.

Dar cea mai plăcută intersecţie din această seară a fost cu Daciana Sârbu, doamna Ponta, care va să zică. Deşi ne ştiam din universul acesta în care jurnalişti şi politicieni îşi fac veacul, a fost prima dată când am stat de vorbă mai mult. Mai rar am văzut atâta naturaleţe, bun-simţ şi delicateţe la o persoană publică. O lipsă totală de infatuare şi de autoconştientizarea faptului că foarte mulţi ochi o urmăreau.

Alte reîntâniri cu oameni dragi: Nuami Dinescu, Florin Chilian, Iuliana Marciuc. Doar o strângere de mână cu Iuliana Tudor, care îmi place mult, deşi n-am cunoscut-o niciodată personal până acum. Mi se pare că poate fi un model de decenţă, eleganţă şi modestie pentru multe „vedete” promovate de televiziuni şi tabloide, cu mult mai puţin succes decât ea.

În poza alăturată, dovada c-am fost acolo, alături de Alice Năstase Buciuta :)

În rest, multă, multă lume, mulţi prieteni ai revistei, fără de care aceasta şi-ar fi pierdut de mult ritmul. O peterecere reuşită şi o idee inedită: invitaţii au putut veni cu copiii, pentru că acestora li s-a organizat un program special, cu o trupă de actori-animatori. Mai mult, la un moment dat, ei au devenit sufletul petrecerii, în timp ce adulţii îi priveau cu invidie de pa margine, că nu-şi pot da jos vip-ul ca să se zbănţuie şi ei!

Toate adunate, o seară plăcută, alături de oameni pe măsură. De unde şi titlul :) La mulţi ani, Tango!

Categorii: anacronic
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Da, dar vrem mai multe poze. Citesc de multi ani revista , si mi se pare ca ma duce inapoi in anii 90…ca stil de scriere si subiecte abordate..atunci cand revistele de femei nu erau 80% reclame si ..restul..articole de 2 lei..scrise de amatori.