musiu președinte, nu vă enervați!

Ce făcurăți, domnule? Vă ieșirăți din pepeni? Pe nepusă masă și în văzul străinilor? Acum, eu nu cred că vi s-a urcat așa repede președinția la cap, cum zic răuvoitorii. Din câte am văzut, sunteți destul de înalt. Și nici că erați obișnuit și ca primar să vi se ia haina la urcarea în mașină și ați crezut acum, pentru o clipă, că a scrântit-o vreun angajat cu salariul minim pe economie. Mie îmi pare rău că dați apă la moară celor care ziceau că sunteți arogant. Sigur, mult mai puțini decât cei care vă ridicau în slăvi cumpătarea în vorbă și-n gest, semn clar, spuneau ei, al echilibrului atât de necesar funcției pe care ați câștigat-o în entuziasm popular.

Și-apoi, doctorii spun că nu e bine să ne enervăm. Crește tensiunea și asta ar putea dăuna grelei misii de schimbare din temelii a societății românești. Da, știu, cu protocolul nu te joci. Dar parcă nici nu a fost așa motiv de draci, că nu trecuse nimeni cu mașina peste piciorul dvs.

Și, domnule președinte, făceți-vă rost de niște talibani serioși. Transferați-i pe cei ai predecesorului dvs., ei sunt bine antrenați pentru astfel de situații. Că pupinklaușii aștia de acum sunt caraghioși. Se chinuie atât de tare să se convingă singuri că au făcut bine votându-vă, încât argumentele lor au ajuns să frizeze ridicolul. Acum sunt convinși că țâfna dumneavostră a fost, de fapt, o lecție dată francezilor că nu ”merge și așa”! Alții susțin, dimpotrivă, că a fost un gest de demnitate națională, că nu ați reacționat în numele dvs., cunoscute fiindu-vă modestia și calmul specific ardelenilor, ci în numele poporului pe care-l reprezentați. Adicătelea, gafa protocolului galic a fost, de fapt, un afront adus românilor, dovedind o lipsă de respect pentru națiunea care tresaltă de bucurie de fiecare dată când cineva își aduce aminte că Bucureștiul era botezat, pe vremuri, Micul Paris. Și, evident, dumneavoastră, spontan, ați vrut să le atrageți atenția că așa ceva nu se face și că e cazul să învețe de la noi cum stă treaba cu lucrul bine făcut.

Eu, unul, sincer, nu sunt dezamăgit. Puțin surprins, da. Dar, în final, m-am bucurat tare mult că nu v-ați simțit atât de ofensat încât să vă rotiți încet pe călcâie, să vă urcați înapoi în avion și să vă întoarceți cu fruntea sus acasă. Cred că nici măcar francezii n-ar fi avut atât vin încât să-și poată îneca rușinea în el.

PS. Da’ paltonul, domnule, paltonul cu ce v-a greșit? Că spun sursele că sunteți atât de supărat, încât ați decis să nu-l mai îmbrăcați niciodată.