Misivă către ambasadorul Klemm

Anual, Departamentul de Stat al Statelor Unite dă publicității câte un raport despre starea democrației din țările lumii. Să fie primit, zic, deși în unele locuri de pe glob, ceva mai medivale, nu ca la noi, el e folosit în luptele politice interne. În docoment există și o secțiune dedicată libertății presei, căci ce democrație e aceea fără o mass media puternică și care să spună ce vrea. În scurtul text se făcea referire mai ales la activitatea unor televiziuni autohtone. M-am chinuit să-mi amintesc exact când și ce anume ne-a întrebat și pe noi, de la CNA, ceva despre acest capitol, că doar noi știm cel mai bine cum e cu legea audiovizualului și cu libertatea de expresie în limitele acesteia și cu implicarea posturilor în confruntarea diferitelor forțe din societate. N-am reușit. Sunt convins că n-a fost o scăpare, ci doar teama autorului că îi vom trânti ușa în nas, ceea ce ar fi dus la un enorm incident diplomatic cu partenerul nostru strategic. Pe care, ca orice român înțelept, a dorit să-l evite. Așa că am scris o misivă tuturor celor interesați, ca să-i liniștesc și să-i asigur de întreaga mea deschidere.

Către Departamentul de Stat al Statelor Unite
Către Ambasada U.S.A la București
În atenția Excelenței sale, Ambasadorul Hans G. Klemm

Excelența Voastră,

Ca membru al Consiliului Național al Audiovizualului, singurul organism de reglementare a spațiului mass-media audivizual din România, și ca fost jurnalist (21 de ani în televiziune și radio), nu pot decât să fiu bucuros de interesul arătat de Departamentul de Stat situației presei din România, concretizat prin referirile făcute la aceasta în ROMANIA 2017 HUMAN RIGHTS REPORT, dat publicității de curând.  De aceea am citit cu mare atenție paragrafele care se referă la aspecte ce țin de domeniul de activitate al Consiliului din care fac parte.

Deoarece sunt convins de preocuparea continuă a Departamentului de Stat de a obține și folosi cât mai multe și cât mai puțin subiective informații legate de presa audio-vizuală din țara mea, astfel încât raportul să fie cât mai echilibrat și exhaustiv, v-am scris această scrisoare pentru a vă asigura de disponibilitatea mea de a răspunde, pe viitor, oricăror întrebări legate de modul în care este tratată instituțional orice suspiciune sau orice confirmare a unei abateri de la lege în domeniul audio-vizual din România. De asemenea, voi putea pune la dispoziția celor care strâng informații pentru raport multe și complexe date obiective privind raportul dintre televiziuni și societate, clasa politică, ong-uri, instituții.

Cu considerație,
Radu Herjeu
Membru al Consiliului Național al Audiovizualului

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular: