Nu sunt un mare amator de inaugurări, chermeze, ceremonii, mă rog, orice fel de pretext social de a strânge nişte mâini şi de a schimba banalităţi zâmbăreţe. Dar când e vorba de combinaţia liceeni-fotografie, nu trebuie să fiu invitat de două ori. Aşa că nu am ezitat să mă trezesc mult mai devreme decât de obicei :), ca să iau parte la deschiderea Centrului de Educaţie Vizuală, pus pe picioare de prietenii noştri de la Nikon la Colegiul Naţional Ioan Neculce. Un spaţiu de care se simţea nevoia şi care îşi face astăzi binemeritata apariţie. Unul deschis tuturor liceenilor din Bucureşti, care vor avea acces la aparatură şi tehnică de ultimă generaţie şi vor participa la cursuri şi workshopuri.
Acum 11, ani, la prima ediţie a LicArt (pentru cei care nu ştiu, e vorba de cel mai mare concurs din România deschis exclusiv liceenilor – www.licart.ro), au fost înscrise în competiţie vreo 50 de fotografii. Făcute, evident, cu aparate pe film. Presupun că cele mai multe erau Smena 8, supravieţuitoare ale epocii comuniste. Anul acesta, la a 11-a ediţie, au intrat în concurs în jur de 7000 de imagini, aproape toate realizate digital.
Odată cu democratizarea fotografiei (azi orice posesor de telefon cu cameră e, nu-i aşa, un artist), a apărut şi goana după achiziţionarea de echipamente cât mai scumpe, aka performante. De multe ori, sunt înscrise în concurs imagini impecabile tehnic, dar lipsite de orice mesaj, de orice emoţie, de orice ar justifica existenţa lor.
Eu nu sunt adeptul teoriei (devenită pentru mulţi mentalitate) că aparatul e cel care face fotografia, ba dimpotrivă, cred că acesta e doar un mijloc, o unealtă care, oricât de performantă ar fi, dacă n-o însufleţeşti cu imaginaţie, inteligenţă şi sensibilitate… rămâne doar o mână de sticlă, metal, plastic şi circuite. Dar, desigur, nu neg că, atunci când ai toate acele calităţi, lipsa unui echipament decent te poate frustra până la punctul de a abandona…
O altă componentă a aceleiaşi mentalităţi, aducătoare de bani celor care ştiu s-o exploateze, este senzaţia unora că, dacă participă la multe workshop-uri, susţinute de fotografi cu talent sau/şi nume, exact ca la gripă, o să se contamineze şi ei de viruşii care au făcut din ceilalţi oameni de succes. Evident că, ascultându-i şi urmărindu-i la lucru, poţi învăţa câteva secrete şi “scurtături” folositoare. Dar doar ele nu vor face din tine un fotograf adevărat.
De aceea, sper ca aici, la Centrul de Educaţie Vizuală, câştigul cel mare al tinerilor să nu fie doar posibilitatea de a folosi gratuit un aparat de mii de euro sau de a asculta prelegeri despre cum şi ce ar trebui făcut pentru obţinerea unui cadru bun (lucruri utile dar insuficiente), ci descoperirea în ei a acelor elemente care să-i facă nu specialişti, ci creatori de artă fotografică . Sper că liceenii vor învăţa că frumuseţea lumii e în ochii lor şi nu dată de megapixelii care o capturează.
Mai multe detalii aici.
