5 octombrie e Ziua Mondială a Profesorului. Habar n-aveam, mulţumesc Facebook, deşi, ca şi în cazul altor zile speciale, nu cred că ea ar trebui să existe. Dascălul ar trebui respectat şi iubit în fiecare zi, nu doar atunci când scrie într-un calendar internaţional. Desigur, în ultimii 20 de ani, multor profesori nu li se-ntâmplă să fie Dascăli chiar în fiecare zi. Dar, să ne conformăm şi să ne amintim cu drag de cei care ne-au marcat copilăria sau adolescenţa. Eu am 4 astfel de exemple.
Toate provin din timpuri imemoriale. Pe vremea aceea şcoala era şcoală iar Liceul MF3 (mate-fizică 3) era supranumit Bastilia cu o logică :) Prima pe listă ar fi Magda Paiuc, profa de Rezistenţa Materialelor. Da, ştiu că nu ştiţi ce naiba e asta, mie mi-a rămas în cap, după studierea ei, doar o sintagmă: Diagrama fier-carbon. Habar nu mai am cum arată sau la ce foloseşte, dar ştiu că era o piatră de temelie a performanţelor la cursul respectiv. Cu toate că materia era antipatică şi vădit inutilă, mai toţi învăţam de dragul profei. N-am fi vrut în niciun fel s-o facem să se simtă prost când n-am fi ştiut să răspundem. Aşa că toată clasa visa diagrama mai sus pomenită. Madam Paiuc era şi organizatoarea taberelor. Am fost cu ea de nenumărate ori la munte. Era sufletul excursiei, reuşea să ne mobilizeze pe toţi, ne făcea să ne simţim “împreună” şi să nu mai vrem să plecăm acasă. Dansul cu mătura, cel cu mere sau cel cu scaune, cadourile pe care ni le cumpăram unii altora pe neve (adică traşi la sorţi), balurile mascate, drumeţiile lungi… totul transforma acele câteva zile în repere ale vieţii de licean. Mi-e dor de ea, de tabere, de cum mă simţeam atunci, de cum eram atunci…
Al doilea ar fi profu’ de istorie din şcoala generală, Pop. Nu cred că mai e în viaţă, era destul de bătrân încă de pe atunci. Dar el m-a făcut să iubesc istoria. Şi să mă visez fie profesor în domeniu, fie, şi mai bine, arheolog. Pentru mine orele lui erau o încântare, plecam de la şcoală cu lecţia învăţată. Sigur, din cauza memoriei mele proaste de la naştere, aveam probleme în a ţine minte date şi nume. Dar la capitolul imagini de ansamblu ale epocilor, relaţiilor statale, dinamicilor societăţii, determinărilor şi înlănţuirilor de evenimente… stăteam excelent. De dragul lui m-am dus şi la Olimpiada de istorie. N-am ajuns decât pe capitală, pentru că acolo trebuia să ştii exact ce eu aveam dificultăţi în a reţine: date :)
A treia ar fi Mihaela Miroiu, pe atunci profesoară de istoria filosofiei. O femeie frumoasă şi distinsă, nu la fel de caldă ca Magda, dar implicată în ceea ce făcea şi interesată de ce ajungea la noi. A reuşit să ne facă să fim interesaţi de materia ei. Mi-aduc aminte că, în plină epocă ceauşisă, “şi-a permis” la oră un panseu: degeaba pui unei vaci, în staul, un difuzor din care curg cuvântări. Ea n-o să dea mai mult lapte. Mi s-a părut atunci nu doar o dovadă de curaj, ci mai ales una de logică şi bun simţ în gândire :)
Al patrulea: profu’ de genetică. Lepădatu. Care ne-a explicat cum e cu musculiţa de oţet. Şi cu el am mers într-o tabără, la Timişul de Sus. Acolo, la foc, ne-a spus un lucru la care noi am râs. Că vom regreta liceul şi că o să ne fie dor de el. Noi, în an terminal, de-abia aşteptam să mergem la facultate, unde ne închipuiam c-o să fie viaţa adevărată! Aşa că ne-am amuzat! Acum, şi nu simt asta de azi de ieri, cel mai mult îmi lipseşte perioada liceulu. Şi, dacă aş putea alege, pe ea aş retrăi-o. Dar să nu devenim melancolici :)
Ştiu, nu sunt mulţi, doar 4 profesori din toţi cei pe care i-am avut în şcoală, liceu şi facultate. Dar aceştia mi-au fost cei mai dragi. Pe mulţi alţii îi ţin minte pentru seriozitatea lor, pentru modul impecabil în care-şi ţineau orele, pentru intransigenţa lor, pentru pasiunea lor. Nu ştiu cum aş fi fost eu, dacă făceam şcoala în timpurile de azi, dar ştiu sigur că mi-ar fi lipsit mult astfel de Dascăli.
Aşa că “La mulţi ani, dragi dascăli, oriunde v-aţi afla!”
da foarte frumos ,La multi ani ,dragi dascali,si in special profului de fanceza Tudorache Ion ,cum spuneai despre tabere, el se ocupa cu taperele ce frumos mai era se organizau fel si fel de activitati si focul de tabara era o splendoare ,,cartea, carte si distractia, distractie ,,,gata cu melancoliile,,
merci de aceasta frumoasa aducere aminte…cu lacrimi in ochi…multumesc si eu dascalilor mei…ultimii doi avandu-i si eu. Ai atata dreptate cu rezistenta materialelor; eu una n-am apucat (1989 – clasa a noua), dar inca am in cap sintagma diagrama fier -carbon, doar de la sora-mea…care, acum banuiesc ca si ea invata de dragul profei.
Foarte frumos scris. Apreciez gestul de a pune pe blog aceste randuri, bravo. Intotdeauna ne raman in minte acei profesori buni, daruiti meseriei, care ne marcheaza foarte multa vreme existenta. Din liceu, da, si mie mi-au fost exemple cel putin 3 oameni: profesorul de matematica, exceptional, “propunator” de probleme la Gazeta Matematica, pe care o cumparam inainte de `89, de fapt inainte de `80:), cu constiinciozitate; proful de fizica- pentru el, respect mare, din punct de vedere personal: m-a adus pana la olimpiada nationala de fizica, pe podium, nu numai ca participant; e drept ca si mie mi-a placut la nebunie materia asta, lucram si citeam si invers; cel de romana, care ne taxa de nu ne vedeam, atunci cand faceam vreo “nefacuta” in exprimare orala sau in scris, tinandu-ne cu rasuflarea taiata atunci cand comenta o opera literara…Din pacate, toti trei nu mai sunt, s-au stins de curand, poate un pic prea devreme, cred…ce pacat.
Si celorlati profesori le port o amintire respectuoasa, chiar daca nu m-am aplecat mai mult spre materia predata de ei. Nu consider ca am avut profesori absurzi, poate fiindca scoala era chiar scoala si noi, elevii de atunci, veneam in incinta respectiva tocmai ca sa invatam. Chiar si profului de biologie ii port o amintire placuta, chit ca mi-a dat primul si ultimul 3 la primul extemporal din viata de liceu (s-a intamplat sa fie la biologie), cand ne-a trantit o neanuntata despre viermi si m-a prins in offside rau de tot, de ma amarasem de nu-mi venea a crede:) Cine credea ca ne da ceva neanuntat din… viermi?! Acum ma amuz, da` la vremea respectiva nu-mi venea deloc, ha, ha! Dar tin minte ca a explicat foarte bine, mai printr-a unsprezecea, daca nu ma insel, legile lui Mendel, ca, dupa ceva ani, cand am deschis manualele “tinerei mele generatii”, sa-mi vina instant, in minte, o buna parte din explicatiile lui.
Si un PS…Rezistenta materialelor, ziceti? :) Aici sunt, ca sa zic asa, pe domeniu, in largul meu actual, a fost si materia mea preferata in facultate. Chiar daca era “cui”. Eu ii ziceam “copilul tehnic” al staticii, subcapitol al mecanicii teoretice (din fizica). Asa incat pot sa va spun ca, ceea ce ati facut in liceu, era un fel de “Introducere in…” si de aceea era bagata si diagrama fier-carbon, ca un punct de plecare, fara sa se mai intre foarte adanc in detalii de materiale. Diagrama fier-carbon e studiata, de fapt, la o cu totul alta disciplina- Studiul/Stiinta Materialelor (in facultatile cu profil ingineresc-unele dintre ele,). Presupune ceva cunostinte, si nu putine, de chimie, atunci cand aprofundezi diagrama cu pricina, caci pe baza ei se realizeaza otelurile si fontele cunoscute.
La Rezistenta Materialelor, da-i cu “sigma”, da-i cu “tau” :), cu coeficienti de siguranta, cu Hooke, Euler, Von Mises, Tresca, Navier, Juravski, Mohr si cu inca vreo cativa domni din astia fara aportul carora nimic din structurile care ne inconjoara- constructii, masini, instalatii, dispozitive etc- nu ar fi posibil sa functioneze si sa reziste, evident, in anumite conditii de solicitari mecanice si termice.