kitschul şi naţionalismul de paradă

Întâi de toate nu mi-a plăcut melodia. Apoi mi-a displăcut aerul preţios de vedetă galactică al interpretului, descoperit peste noapte de Antena 3 şi promovat strict pentru a-i face în ciudă Turcescului rival. Despre voce nu mi-am dat cu părerea, pentru că nu mă pricep, dar, subiectiv, desigur, mi s-a părut forţată şi departe de claritatea şi naturaleţea altor contratenori pe care i-am auzit ocazional.

După care i-a apărut clipul, o însăilare caraghioasă de elemente macho cu eşarfe roz, cu un aer straniu de parvenitism strident. Capac le-a pus rochia (?) cea neagră, decolteul până la buricul epilat şi, evident, cruciuloiul de cocalar. Totul, de un prost gust desăvârşit, un kitsch ce ar fi putut fi amuzant, cam ca peştele de sticlă de pe televizor, sau ca răpirea din seraiul de pe carpetă, dacă n-ar fi avut pretenţia că reprezintă România. Sincer, nu mă aşteptam să ajungă în finală şi nici să se claseze pe locul al 13-lea. Uitasem că apetenţa pentru circ nu este specifică doar unei părţi a românilor. La final am realizat că scenografia e cea care i-a adus cele mai multe puncte, pentru că, într-un concurs destul de aşezat ca imagine, reprezentaţia lui a ieşit în evidenţă, lăsându-i, probabil, pe mulţi, cu gurile căscate!.

Dar, evident, în stilul nostru strămoşesc, după cvasi eşec, vine victimizarea! Începe protagonistul, care dă dovadă de un caracter pe măsura performanţei sale de prost gust: “Eurovision este un concurs trucat şi mizerabil. Sunt curios să văd ce va face această fată după terminarea concursului. Nu îi dau şansa să depăşească nivelul ţărilor scandinave.” Sigur, când vorbeşte cu dispreţ despre nivel, se referă la Abba, Europe sau Roxette. Pe care el îi bate la popou la orice oră, chiar şi trezit din somn.

Apoi românii pur-sânge, verzi ca bradul, care şi-ar apăra ţara ascunşi în dulapuri sau sub canapele, dar când e vorba de bătut cu pumnul în piept şi de plâns cu lacrimi de crocodil de răutatea duşamnilor naţiei noastre, sunt primii. Şi vocali, şi agresivi! Aşadar, o conspiraţie mondială ne-a împiedicat să câştigăm Eurovisionul. Imposibil să nu le fi plăcut! Nuuu, sigur e o mână criminală la mijloc, a celor care nu ne iubesc pe noi, românii, pentru că suntem buni, frumoşi, cinstiţi şi muncitori. Şi pentru că ne invidiază atât de mult, nu vor să dea cezarului ce-i al cezarului. Şi se votează ca nesimţiţii între ei, în loc să valideze, cu sms-ul lor profan şi plebeu, capodoperele artistice dâmboviţene.

Dar cel mai grav nu mi s-a părut asta. În fond, aşa facem şi la fotbal, şi-n politică şi cam la orice presupune confruntarea dintre imaginea pe care o avem noi despre noi şi atitudinea celorlalţi faţă de noi. Cel mai tare m-a deranjat afirmaţia pe facebook a unei conaţionale, chintesenţa mentalităţii mioritice: “nu contează cum e, trebuie să-l susţinem, pentru că reprezintă Romania”.  Deci, noi, în loc să fim intransigenţi cu non-valoarea, indiferent de ştampila pe care o poartă, ne simţim obligaţi să o luăm în braţe, cu ipocrizie, doar pentru că, nu-i aşa, e exponenta ţării noastre, s-o apărăm cu agresivitate şi abnegaţie demne de cauze mai bune, să-i punem la stâlp pe toţi trădătorii de neam şi patrie care-şi permit să nu se simtă reprezentaţi de orice kitsch made in Romania. Cu senzaţia că, dacă ne dăm naţionalişti, o să (re)devenim o naţiune!

PS. Suntem aşa de subiectiv dezarticulaţi logic, încât putem să ne plângem concomitent şi că se votează politic şi că Moldova nu ne-a dat 12 puncte! :)

***

Vrei să primeşti direct în mail informaţii despre noile postări de pe blog? Abonează-te la newsletter, în meniul din dreapta!

***