javre!

Un copil de 4 ani a fost omorât de maidanezi! În capitala României, ziua în amiaza mare! Ce fac oamenii în astfel de momente? Îşi asumă responsabilităţi, caută soluţii, deplâng moartea unui băieţel? Nu! Nicidecum! Aruncă vina unul pe altul, până când aceasta se aşterne mai grea ca pământul, peste rănile victimei. Primăria se spală pe mâini şi spune că locul dramei era privat. Câinii nu, dar ce contează? După eveniment, s-au găsit urgent zeci de angajaţi, maşini, dotări tehnice. Toate pentru a arăta la televizor cât de prompte pot fi autorităţile.

Nimic nou. De 20 de ani, toţi candidaţii au promis că vor rezolva problema. Odată ajunşi în fotoliile oficiale, au găsit tot felul de scuze pentru a nu se ţine de cuvânt. Şi în spatele cărora au dispărut şi grămezile de bani alocaţi de ochii lumii. Dar ei sunt, teoretic, pasibili de pedeapsa electoratului, şi nu doar o dată la 4 ani, ci şi printr-un referendum local, ori de câte ori membrii comunităţii consideră că nu sunt păstoriţi cum trebuie. Că asta nu se-ntâmplă, ţine mai mult de mentalitatea românilor decât de conspiraţii oculte sau fatalităţi ancestrale care ne împiedică să ne alegem conducători corecţi şi capabili.

Dar ce faci cu ceilalţi vinovaţi pentru situaţia câinilor vagabonzi? Cu cei care-i hrănesc şi care-i apără gălăgios, uneori isteric, de orice tentativă de a-i ridica de pe străzi? Care urlă că adăposturile nu sunt bune, că eutanasia nu e bună, că locul animalelor e pe străzi, ca factor psihologic pozitiv? Cine-s ăştia? Asociaţia ”Cuțu, cuțu”, Fundaţia “Lessie”, Fundaţia Doggie-dog, Comitetul Naţional pentru Protecţia Animalelor, Asociaţia “Nu mai eşti singur”, Asociaţia „Caleidoscop” şi Asociaţia pentru protecţia animalelor „Tomita”.  Care, acum un an, organizau un protest susţinut de astfel de materiale:

“Prezenţa câinelui urban în viaţa orăşeanului este un factor psihologic pozitiv. Din păcate, deţinerea unui câine ca animal de companie în apartament este de multe ori imposibilă şi a condus la îngrijirea de către oameni a acestor animale în jurul blocurilor, în parcuri sau alte zone frecventate de orăşean – manifestare absolut firească şi sănătoasă a preferinţei omului faţă de câine. [..] Nu suntem de acord cu măsura reținerii în adăposturi a tuturor câinilor fără stăpân, fără deosebire. […]  la oamenii care au îngrijit aceşti câini şi s-au ataşat de ei apare o “traumă psihologică majoră” în urma ridicării câinilor comunitari blânzi din zonele unde sunt îngrijiți de iubitorii de animale ” (găsiţi tot textul aici).

Ăstora ce să le faci? Cum să-i opreşti de la a contribui activ la perpetuarea situaţiei din oraşele ţării? Cum îi poţi opri să hrănească maidanezii, stimulându-i să-i atace pe toţi cei care n-o fac şi care, evident, în mintea animalelor, sunt duşmani? Cum îi determini ca, în loc de scandal pe mulţi bani, să se implice cu adevărat şi să ajute autorităţile, nu să fie gigi-contra la orice iniţiativă, oricât de firavă ar fi?

Dar, cel mai important, cum îi poţi opri să tacă, măcar în astfel de momente, în care un copil moare sfâşiat de colţii preaiubitelor lor animale? Cum îi poţi împiedica măcar să nu iasă public, împroşcându-i cu mizerii pe toţi cei care vor, pur şi simplu, doar să nu se teamă să-şi lase copiii pe străzi sau în parcuri? Cum scapi de tupeul extraordinar cu care dau vina pe bunica copilului pentru că nu l-a supravegheat? Sau să se întrebe retoric dacă nu cumva victima a atacat căţeluşii, iar aceştia, săracii, au reacţionat? Sau de ce nu a avut nişte păpică în buzunar şi nu le-a vorbit frumos acestora, că sigur l-ar fi lăsat în pace?

Cum îi opreşti la a fi mai periculoşi şi mai inumani decât animalele pe care le iubesc atât de mult?

UPDATE: “Autoritatea pentru Protecţia şi Supravegherea Animalelor (ASPA) a anunţat că maidanezul murdar de sânge pe bot, cel mai agresiv dintre cei şase câini ridicaţi de ASPA, a fost identificat ca aparţinând ONG-ului Caleidoscop, care-l adoptase, dupa ce fusese sterilizat de ASPA.”

Iată cum arăta Ionuţ, cel omorât de maidanezi.