Incredibil!?! Nu în România!

O mai ţineţi minte pe nemernica asta de aşa zisă “profesoară”, care a reuşit să întoarcă pe dos toate stomacurile oamenilor sănătoşi la cap din România? Şi care a născut un val de indignare care, în orice altă ţară din lume, ar fi zguduit tot sistemul din rădăcini? Ei bine, la noi totul nu se va dovedi decât un pârţ tras de un împuţit într-un tramvai, la care oamenii vor strâmba din nas… şi gata! Vom continua să mergem cu el până la destinaţie, pentru că, nu-i aşa, suntem nişte amărâţi de mioritici şi nu putem schimba asta!

Poliţiştii însărcinaţi cu anchetarea situaţiei de la şcoala 10 au ajuns la concluzia că specimenul în cauză e nevinovat, pentru că “din probatoriul administrat nu se conturează elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite”. Dar ce mama dracului se conturează? Un demers legitim de educare a tinerei generaţii în spiritul generozităţii faţă de cei care te pot prosti în faţă? O folosire justă şi firească, în folos propriu, a tupeului ordinar al unor parveniţi? Un dialog normal între un cadru didactic şi nişte părinţi incapabili să cuprindă binefacerile integrării odraslelor într-un sistem balcanic performant şi meritocratic? Sau o lecţie de viaţă servită celor mai puţin adaptabili despre cum să reuşeşti, să prosperi şi să scapi nepedepsit?

Sigur, procuratura ar putea ignora propunerea poliţiei, de neîncepere a urmăririi penale, dar de ce ar face-o? Doar n-o să se lege la cap în condiţiile în care poate, în tradiţionalul spirit românesc, să se spele pe mâini. După care individa va da în judecată şcoala şi-şi va reprimi postul pentru că, iată, justiţia a decis că-i nevinovată. Şi gata! Va continua să fie un model pentru tinerii profesori intraţi în sistem, care vor lăsa idealismele de-o parte şi vor înţelege, în sfârşit, cum stă treaba! Şi va continua să transfere otrava mentalităţii ei pestilenţiale celor pe care “îi educă” să devină membri potriviţi vremurilor pe care le trăim.

Doar n-o să vedeţi manifestaţii în piaţă împotriva lipsei de bun simţ, de decenţă, de corectitudine a celui de lângă noi! Nu, noi ieşim pentru natură, pentru politicieni şi salarii. Fără să înţelegem că toate astea sunt efecte ale lipsei de valori şi de educaţie care sufocă societatea românească de prea mulţi ani. “Ăia mari” se luptă pentru favorurile justiţiei, în timp ce noi, “ăştia mici” chibiţăm în funcţie de simpatii sau de ce înţelegem din ce ni se spune. Când, de fapt, putregaiul nu se măsoară în milioane de euro furate, ci în efectul pe care îl poate avea, atunci când zace în personaje precum învăţătoarea asta imundă. Nu “marile nume” bănuite, blamate sau condamnate pentru corupţie şi furt sunt cauzele stării deplorabile în care e societatea noastră. Ci fiecare dintre cei mărunţi, precum “profesoara asta”, care emană putreziciune morală în jurul lor, ca nişte sconcşi aflaţi în permanentă alertă..

Şi care-mi provoacă o silă mult mai mare decât mi-ar putea-o trezi conducătorii ţărişoarei ăsteia, gonflabilele ei, cianurile ei, analfabeţii ei ajunşi parlamentari, parveniţii ei, oportuniştii ei, “vedetele” ei formatoare de opinie… Pentru că toate astea sunt, de fapt, doar emanaţiile mocirlei care va înghiţi, inevitabil, totul! În direct şi-n exclusivitate!

Categorii: specimene şi mentalităţi, timeless, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Domnule Herjeu, având în vedere autoritatea de care vă bucuraţi ca formator de opinie, vă rog să lansaţi o petiţie, adresată Procurorului General al României ( vă rog să nu râdeţi) prin care să solicitaţi/solicităm continuarea urmăririi penale în cazul “învăţătoarei şpăgare”. Sunt convinsă că vor fi mulţi semnatari. Vă doresc numai bine!

    2. Vă felicit pentru luarea de poziţie faţă de cazul “învăţătoarei şpăgare”, atât de mediatizat, caz care a stârnit, în mod îndreptăţi, valuri de indignare, în primul rând în breasla cadrelor didactice. Totuşi, nu sunt de acord cu afirmaţia dumneavoastră, conform căreia cazul acestei femei (mi-e greu să o numesc cadru didactic) e de natură să vă provoace o mai mare repulsie decât cea generată de” mai marii” acestei ţări. Dacă nu am avea nişte instituţii statale putrede, un asemenea specimen nu ar fi existat. Până la urmă, peştele de la cap se-mpute!

    3. Citesc si nu-mi vine sa cred .Adica cum vine asta neinceperea urmaririi penale ?
      Cum adica nu sunt probe ?
      Atat ne “reprezinta ” ? cum ar spune ” cadrul didactic ” in cazua ( pentru mine , a fi profesoara e altceva , nu suporta comparatie cu fiinta la care facem referire ) .
      Sa ne mai miram de ce traim zi de zi ? Daca asta e baza educatiei , produsul final e cu siguranta un rebut .
      Parerea mea :)

    4. sunt de acord intru-totul cu tine.voi trimite si cunostintelor mele.ma intreb insa daca vor avea efectul scontat.proverbul ,,canii latra,ursul merge” se confirma la noi din plin.este ,,lupta”virtuala o forma de lupta care sa dea rezultatele dorite?pentru ca ,pana acum,nimic nu i-a clintit din locurile in care s-au asezat.ma rog la dumnezeu sa avem succes pentru ca numai el ne mai poate ajuta sa iesim din situatia asta generala care pare ca nu se va mai sfarsi.hai sa luptam ,sa vedem daca reusim ceva.ceva reusim totusi,sa aratam care ne este parerea.te salut cu consideratie.