în ”misiune” la Ploiești, ca membru CNA

Când am acceptat numirea în Consiliul Național al Audiovizualului, mi-am asumat o mare responsabilitate. Aceea de a pune umărul ca, la un moment dat, audiovizualul românesc să se mai vindece de unele dintre din tarele sale și să devină, astfel, mai util în construirea unei societăți normale, decente și funcționale (da, știu, sunt idealist, nu-i nevoie să mi-o mai spuneți :) Pentru asta nu sunt suficiente experiența de 21 de ani de muncă în mass media, educația pe care am primit-o, valorile în care cred, inteligența și bunul simț, echilibrul și coloana vertebrală. Pentru că e vorba de o muncă în echipă. Și nu mă refer doar la colegii mei din CNA. Ci la societatea civilă și la toți cei care lucrează în posturi de radio și televiziune mai mici sau mai mari. De aceea, obiectivul meu principal e, pentru început, închegarea acestei echipe, plecând, evident, de la cunoașterea reciprocă și înțelegerea modului în care vedem și ne raportăm la domeniul audiovizual de care suntem toți legați.

Așa că mi-am propus să vizitez cât mai multe posturi de televiziune și radio, pentru a afla la prima mână care sunt problemele cu care se confruntă și ideile pe care le au cei ce muncesc acolo pentru a schimba împreună situația. În paralel, vreau să interacționez cât mai mult cu telespectatorii, adică cei pe care, legal, CNA este chemat să-i apere de derapajele din radio și televiziune. În primul rând cu cei mai tineri dintre ei, cei mai vulnerabili la influența foarte mare pe care o au cele văzute la tv.

Așa că am și trecut la fapte, mergând la Ploiești. Unde, pentru început, m-am întâlnit cu peste 150 de liceeni de la Colegiul I. L. Caragiale, unul dintre cele mai bune din oraș. Două ore am vorbit despre televiziune, despre ce le place și ce la displace la ea. M-au bucurat interesul lor și disponibilitatea de a dialoga. Și, deși majoritatea a dat posturilor tv românești o notă între 1 și 4, am constatat că nemulțumirile adolescenților sunt mult mai puțin acute decât ale maturilor. Crescând cu televiziunea, așa cum e ea de un deceniu încoace, și neavând cu ce face comparație, li se pare, probabil, că așa arată ”normalitatea”. Pe care o accepți, pentru că… așa trebuie să fie. Am aflat și că nu prea admiră pe nimeni, în afară de profesori, părinți și prieteni. Ceea ce e și trist și îmbucurător, în același timp. Cel puțin nu sunt chiar așa mulți care iau drept modele personajele sinistre care populează unele emisiuni tv. Sau, poate, e doar un caz fericit, datorat nivelului liceului.

M-am întâlnit apoi, pe rând, cu managerii și realizatorii a 3 dintre cele mai puternice posturi locale și regionale de televiziune și radio: Prahova, Valea Prahovei și Wyl. Am descoperit cu plăcere că, în pofida vremurilor tulburi și a concurenței canalelor centrale, și pe plan local se reușesc lucruri foarte bune. Se investește și se încearcă menținerea la un nivel înalt a calității programelor oferite. Desigur, au și probleme, unele nu mici. Dar, surprinzător, nu banii sunt pe primul loc. Toți își doresc șanse egale cu marii competitori naționali, pe măsura implicării în viața comunității locale, al cărei interes public sunt chemați să-l servească. Și și-ar dori ca acest lucru să fie luat mai mult în seamă ”la centru”, acolo unde se decid regulile jocului în arena audiovizuală.

Am de gând să continui, mai ales că mi-au spus că e prima dată când un membru CNA are o asemenea inițiativă. Care și lor li se pare extrem de utilă. Deci, voi merge oriunde voi fi invitat sau binevenit, încercând să aflu și să învăț, de la oamenii din domeniu și de la cei cărora le este destinat rezultatul muncii lor, cât mai multe lucruri care să mă ajute să-mi duc la bun sfârșit misiunea ca membru CNA.