Naţiune, naţiune! Jurnaliştii sunt în extaz. Au, în sfârşit, un subiect inedit. Titlurile le curg spontan din peniţe, odată cu lacrimile de emoţie: incredibil, uluitor, nemaivăzut, nu credeai că mai există aşa ceva, o să cazi pe spate când o să auzi, nimeni nu se aştepta la aşa ceva, e mai bizar decât monstrul din Loch Ness.
O tânără a găsit pe stradă un portofel. Până aici, nimic deosebit. Sunt destui aiuriţi care pierd aşa ceva. În el erau bani. Uuuu, devine interesant. Cineva are bani şi-i pierde! Ia să aflăm noi de unde-i are şi dacă a avut contracte cu statul! Şi fata… ce face fata… miracol, duce portofelul la poliţie! Deja devine palpitant, ca o aselenizare! Dar dacă adăugăm că eroina noastră, pentru că deja o putem numi aşa, e şi săracă şi de etnie romă… mă scuzaţi, dar mi-au pierit cuvintele de siderat ce sunt!
Televiziunile sunt pe cale să facă breaking news, dar se răzgândesc, nu e, totuşi, vorba despre o unghie ruptă a gonflabilei. Facebook-ul se umple de povestea inimaginabilă. Se dau tone de like-uri şi se scriu comentarii lacrimogene şi motivaţionale. E felicitată de primar, s-ar putea să primească şi o diplomă tipărită la suprapreţ. Mă întreb dacă se va găsi vreun întreprinzător care să plătească pentru purtarea ei prin ţară, ca pe sfintele moaşte, să vină lumea şi s-o atingă, să se convingă că e reală. Plătind, desigur, o sumă modică pentru asta.
Băi, fraţilor, aţi înnebunit? E foarte frumos gestul ei. Bravo ei şi, mai ales, părinţilor ei. Dar chiar nu ne dăm seama ce spune despre noi extazierea asta în faţa unui lucru absolut normal? Chiar nu realizăm ce părere avem, de fapt, despre români, despre noi, până la urmă? În ce hal au fost pervertite valorile în societatea noastră? Serios, în ce… ţară trăim, de o astfel de poveste ajunge ştirea zilei?
PS. Pe tănără o cheamă Loredana Neagu, are 20 de ani şi doi copii, o fetiţă de opt luni şi un băiat de trei ani. Trăiesc din alocaţia acestora, în comuna Berca din judeţul Buzău, alături de alte 6 suflete.
PPS. Găsiţi povestea aici.
E surprinzator ca s-a dat publicitatii o fapta buna. E o fapta omeneasca. Sunt multe aceste fapte, care sunt trecute cu vederea. Sunt oameni care traiesc fara mancare, sau cu mancare putina. In satul vecin cu al meu este un om care, dupa 30 de ani de alcoolism, s-a lasat de baut pentru ca s-a indragostit. Ne minunam de faptele frumoase obisnuite pentru ca sunt putin scoase in atentia cititorilor. Dar exista. Foarte bine, Loredano.
Din păcate la noi este un caz ieşit din comun.
Mie mi s-a întâmplat un lucru asemănător, dar în străinătate. M-am dus să cumpăr un sandviş. Am plătit cu o bancnotă mai mare. Am primit sanvişul şi am plecat fără a lua restul. Peste un timp m-am intors pentru a mai cumpăra unul şi vânzătoarea m-a întrebat dacă m-am întors după rest. Eu numai atunci am realizat că anterior nu luasem restul.
Nu menţionez numele oraşului sau ţării pentru a nu da conotaţie interpretabilă.
Sunt ţări unde acest lucru este normal şi aşa ar trebui să fie şi la noi, dar cu o floare nu se face primăvară.