imundul deceniu

Într-un atât de așteptat și, parcă, ireal sfârșit, s-au încheiat cei 10 ani ai regimului băsescu. Nu cred că istoria mă va contrazice: el a avut un efect malign asupra organismului pe care-l numim societate similar cu cel al epocii fanariote, cu corupția, depravarea și sărăcia ei, cu cel al anilor ’40-’50, cu statul național-legionar, ocupația nazistă, războiul și impunerea comunismului, și cu cel al ultimei părți a dictaturii ceaușiste, cu frica, foamea, frigul și întunericul acesteia. Ca și ele, și imundul deceniu a provocat în structura de rezistență a neamului răni profunde, purulente și fetide, dintre care multe nu se vor vindeca niciodată complet.

Cu toate astea, autorul lor pleacă precum un învingător, la final de mandat(e). Și-a înfrânt toți adversarii politici. A ieșit victorios din confruntarea cu mass-media. Pe mare parte din ea a controlat-o, pe cealaltă a zgândărit-o cu bățul prin gard și a privit-o hăhăind cum latră neputincioasă în urma caravanei lui. A reușit să lase fără urmări și votul a 7,4 milioane de români, rânjindu-le grețos și aproape zilnic de pe ecranul televizoarelor. S-a bucurat de imunitate totală și de libertatea de a jongla cu legile țării.

Mai mult, lasă în urmă o societate răscroită după chipul și asemănarea lui. Schimonosită de ură și frustrări, ahtiată după glorie, putere și bani, superficială și instabilă, fără valori și idealuri. Incultă și preocupată doar de aparență. Trivială, dar plină de orgolii. Autosuficientă, intolerantă, gata de orice compromis, dar inchizitorială cu ceilalți. O societate mustind a falsitate, fascinată de impostură și măcinată de incompetență, în care obiectivele prea multor oameni sunt parvenirea și scăpatul de responsabilitate.

Pentru a ajunge la acest rezultat de neimaginat chiar și pentru cei care n-au crezut niciodată în el, 10 ani a mințit, a înșelat și a manipulat. A încălcat Constituția. Și-a aservit partide, servicii secrete, organe ale justiției, lideri de opinie, afaceriști. A cumpărat la bucată sau en-gros politicieni, jurnaliști și ”intelectuali”. A speculat toate slăbiciunile umane și vulnerabilitățile legale ale celor din jurul său, pentru a-i controla. A combinat cu îndemânare morcovul și jordia pentru a-i ține înhămați la căruța lui. Pe cei mai mulți i-a aruncat atunci când nu-i mai erau folositori. A evaluat și reevaluat idei și oameni doar în funcție de interesul de moment. Iscusit, a vândut negrul pe post de alb, în timp ce pe acesta l-a murdărit constant, ca să nu cumva să-i contrasteze.

A fost grobian și mârlan, a făcut circ și și-a bătut joc de orice repere, morale sau etice. A fost inconsecvent, arbitrar, instabil. Ca mucegaiul, a pătruns în toate colțurile și fisurile unei societăți dezarticulate, care se chinuia să se reînchege, și a infestat-o. A sufocat toată bruma de onestitate, bun simț, decență, care mai angrena complexele, dar labilele, mecanisme sociale. A reușit să pervertească toate instituțiile importante care stau la baza unei funcționări normale a statului, le-a răstălmăcit rolurile și le-a asmuțit pe unele asupra altora. A divizat comunitatea și a menținut permanent starea de război dintre componentele sale.

Deși nu a fost singurul artizan, a avut dintre cele mai bune rezultate în transformarea societății românești într-o utilocrație grefată puternic de alcovocrație. A dat naștere unei noi clase politice. Hulpavă, amorală și periculoasă. Parte prin promovarea epigonilor săi, parte prin stimularea apariției în rândurile adversarilor lui a celor capabili să-i facă față folosind aceleași arme. Foarte mult timp de acum încolo, metodele lui vor face cu ochiul celor dornici de a ajunge cât mai sus și de a rămâne acolo cât mai mult timp. Iar combinația lui de tupeu și lipsă de scrupule va fi un model de succes pentru mulți tineri, indiferent de domeniul de activitate.

Să ne-nțelegem, nu-l putem considera singurul vinovat pentru toate astea. Semințele răului existau în temelia societății. A fost nevoie de cineva priceput în a le stimula germinarea. Regimul lui s-a bazat nu doar pe ”calitățile” personale, ci și pe talibanismul susținătorilor, stupizenia opozanților, lașitatea sau oportunismul elitelor, indiferența unei părți a populației și naivitatea/prostia alteia.

Revenind la comparația din debutul articolului, există, totuși, o diferență importantă. Dintre toți cei implicați în perioadele negre menționate, băsescu este singurul ales democratic. Ceea ce arată că există întotdeauna pericolul ca, și neforțat de conjuncturi istorice, un popor să-și pună în frunte exponentul ”cel mai de seamă” al tarelor lui.

PS. Proștii vor spune ”gata, a plecat, s-a-ncheiat, să nu mai vorbim despre el”. Inteligenții vor ști că nu e adevărat. Înțelepții vor găsi căile de a repara stricăciunile. Întrebarea e cum găsim destui din a doua categorie pentru a-i vota pe cei din ultima?