iar te-ai dus la munte, Herjeule?

Lăsând la o parte episodul neplăcut legat de cazare (despre care am vorbit aici), am petrecut un nou week-end foarte fain la munte. Mai ales că am avut parte doar de premiere. Şi vorbesc despre traseele parcuse pentru prima dată. Ca un secret, în astfel de chestiuni, noţiunile de “niciodată” sau “vreodată” trebuie tratate cu grijă, pentru că memoria mea buclucaşă (un eufemism pentru proastă) nu-mi permite să-mi amintesc dacă, nu cumva, cu părinţii, în copilărie, sau în vreo tabără mai îndepărtată în timp, n-am mers pe aceste cărări. Dar, conştient şi onest, le privesc şi le simt ca pe nişte “first time” :) Am avut noroc, ca de fiecare dată în acest an, de o vreme foarte bună pentru drumeţii. Aşa că… le-am făcut :)

Sâmbătă am ales un traseu mai uşor, aşa, de încălzire, pentru nişte sedentari ca noi. Am luat-o spre Poiana Secuilor. Drum forestier, pe care l-am evitat, ca să nu înghiţim chiar tot praful stârnit de atv-uri. Că de, doar d-asta merge la munte omu’, ca să se plimbe cu un gen de maşină. Sau să înghită gaze de eşapament. De la cabană, în dreapta, pe triunghi galben, am tot coborât prin pădure. Frumos şi pustiu drumul, în pofida teraselor lăsate în urmă, pline ochi cu “turişti”. Ajunşi la şosea, la Timişu de sus, am reintrat imediat în pădure, tot pe triunghi galben şi am urcat pantă lină spre Predeal. Ajunşi în oraş (despre care am scris aici), am făcut o plimbare prin “centru”, aceeaşi dărăpănare, acelaşi pustiu, acelaşi dezinteres pentru un oraş/staţiune care, pe vremuri, era supraaglomerat în week-end-uri. Singurul lucru bun a fost cişmeaua din faţa bisericii :) Ne-am întors la Trei Brazi, urcând prin pădure, pe un traseu paralel cu şoseaua, marcat cu cruce albastră.

Duminică, vreme splendidă, timp pentru traseu mai lung. La jumătatea drumului spre Poiana Secuilor se face drum la stânga, marcat cu triunghi albastru. Uşor, în coborâre, prin pădure, o plăcere. O mică problemă într-o poieniţă unde dispare marcajul şi o alta, într-o intersecţie unde şi spre stânga şi spre dreapta apărea pe copaci triunghiul albastru. Bunul simţ ne-a spus că trebuie să mergem spre dreapta, că încolo se vedeau munţii cei stâncoşi ai Râşnovului. La un moment dat am coborât o pantă abruptă rău, disperare mare cu gândul la drumul de întoarcere :) Am ajuns la Cheile Râşnoavei. Scurte, cât de străbătut în 3 minute, dar frumoase, impozante. Cocoţaţi pe pereţi, câţiva amatori de escalade, chiar deasupra unei cruci care-i comemora pe unii care… muriseră în escalade. Cică acolo se face şi bungee jumping! Am fost şi noi foarte curajoşi şi ne-am căţărat într-o scorbură, că peşteră nu pot să-i spun, cocoţată pe peretele drept, la câţiva metri de sol. Suficientă adrenalină!

Cineva, nu ştiu cine, lăduat fie, s-a îngrijit să construiască de-a lungul Văii Cheii câteva locuri frumoase de luat masa, din lemn, alături de vetre pentru făcut focul şi podeţe peste râuleţe. Da, da, în România :)

Ne-am întors pe drumul forestier şi am tot mers pe el, pe triunghi roşu, cu Poiana Inului şi versanţii dezgoliţi în stânga, până când s-a-nfundat într-o mlaştină. Traseul o lua la dreapta, pe o porţiune dificilă dar frumoasă, pe ceea ce părea a fi o albie secată, într-un tunel de frunziş. Am ajuns sus răsuflând ca un furnal supraalimentat. Am mai urcat niţel, până ne-am întâlnit pe Spinarea Calului cu cărarea bandă galbenă, destinată să ne ducă înapoi la cabană, prin Cărbunarea. Lucru care s-a şi întâmplat, după un nou episod de respirat aer curat de atv gonind prin pădure. La cabană, pustiu. Plecaseră toţi turiştii, îmbuibaţi cum erau cu atâta stat la bere şi mici şi după extenuantele plimbări prin parcare.

Luni dimineaţă, schimbare totală de decor. Munţii acoperiţi de ceaţă şi mult mai frig. Am strâns bagajele, le-am pus în maşină, şi am mai făcut o plimbare scurtă, de vreo 25 de minute, spre biserica despre care am vorbit aici. Din fericire, ploaia de peste noapte nu a umplut cărarea de noroaie. Dar acolo, surpriză. Pustiu. Biserica în acelaşi stadiu ca acum 5 luni. Şi nicio mişcare umană.

Mi-am luat la revedere de la munţi, anul ăsta nu cred să-i revăd, dar abia aştept să vină 2013 :) Măcar din punctul ăsta de vedere.

PS. Click pe poze pentru a le vedea mai mari.

***

Dacă ţi-a plăcut această postare, te poţi abona la newsletter (în meniul din dreapta) pentru a fi printre primii care vei afla, printr-un mail, ce articole noi au mai apărut pe blog.