hramul sfintei tigăi

Ca în fiecare an, octombrie aduce în casele românilor, prin televizor, pe lângă fascinantele N.D.A.-uri (nunţi, divorţuri, amantlâcuri), şi imagini de la hramul sfintei Parascheva de la Iaşi, cunoscut în popor drept “rugby cu binecuvântare”. Şi asta pentru că, an de an, lungile cozi care şerpuiesc prin curtea Mitropoliei din capitala Moldovei se transformă, mai devreme sau mai târziu, în grămezi neorganizate, din care scapă cine poate.

Şi, odată trecuţi prin această încercare aproape biblică, oamenii se reped şi, cu ultimele puteri, îşi aştern triumfători buzele pe raclă, rugând-o pe sfântă să-i recompenseze pentru efort şi să intervină pe lângă cine trebuie ca să le rezolve din problemele lumeşti pe care le au. Desigur, ar putea face asta în oricare zi din an, că doar Parascheva nu pleacă nicăieri în concediu, dar ce farmec are, dacă nu-ţi manifeşti credinţa în văzul tuturor celor cu care îţi întreci rezistenţa la frig, la foame, la sete şi la călcat în picioare.

Doar că, anul ăsta, imaginile de acolo mi-au trezit în minte alte asocieri decât cele sportive. Poate şi pentru că jurnalele au abundat în ştiri despre deschiderea unor supermarketuri, superocazie populară de a cumpăra tigăi ieftine. Şi asemănarea este izbitoare. Fie că e vorba de cele sfinte sau de cele care ţin de burtă, românii se comportă la fel. Poate pentru că, aşa cum spunea cineva, ambele evenimente au acelaşi public ţintă. Poate pentru că amândouă nu sunt, de fapt, decât nişte show-uri de promovare a bisericii sau a comerciantului. Şi dacă mulţimea e mare şi se calcă în picioare, e taman bine, mediatizarea e asigurată!

În ambele cazuri ai şansa la ceva aproape pe de-a moca. Trebuie doar să te scoli cu noaptea-n cap, ba chiar să nu dormi deloc şi să campezi de cu seara, să îţi târâi picioarele la coadă şi, când nu mai poţi, să te înghesui, îmbrânceşti, ţigăneşti, ca să ajungi să pui mâna pe multrâvnitele artefacte, aducătoare de beneficii. În ambele cazuri, nu atingerea fizică e obiectivul primordial, ci ceea ce poţi obţine din asta. În primul caz, bunăvoinţa sfintei, tradusă în sănătate pentru tine şi ai tăi, prosperitate pentru tine şi ai tăi, pace şi înţelegere pentru tine şi ai tăi.  Şi speri din tot sufletul tău ca toate astea să şi vină, aşa cum speri ca ustensila cumpărată pe 3 lei să te ţină toată viaţa, ba chiar s-o laşi moştenire fiicei, ca să prăjească şi ea de-ale gurii, între posturi, desigur, spre fericirea burţilor din familie.

Categorii: timeless, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. sunt rominca,cred in bunul dumnezeu ,ma duc la biserica cind pot si am timp ,,dar nu as face asa ceva in viata mea sa ma duc sa imi chinui copilu sa inghete de frig sa ma inbulzesc pt o farfurie de mincare ,,,inca mai avem multe de invatat ,multa prostie omeneasca inca mai exista!!!!!

    2. un prilej extraordinar de a se face schimb, in cadrul populatiei, de diverse microorganisme responsabile pt simpatice si interesante boli :gripa, hepatita, pojar etc . Lumea e atat de indobitocita de “credinta”, incat se duce sa se bata pe viata si pe moarte pt “sanatate” si se alege cu diverse afectiuni (dar absolut nimeni nu recunoaste ca de acolo i se trage ).

    3. e nebunie se calca in picioare lumea ca in fiecare an …chiar acum ma uitam la stiri si vedeam ca inca lumea asteapta sa atinga moastele …ce sa facem suntem primii la credinta…dar cand vine vorba de furt , injurat ….etc etc … tot primii suntem . Cred ca e vorba de recuperare .. furam tot anul omoram etc si apoi stam 2-3 zile pe la un sfant si gata ne iarta Dumnezeu …ah Romania Ro-Mania

    4. SE MERGE INCA PE DICTONUL :”CREDE SI NU CERCETA”… bate si ti se va deschide, “CREDINTA TA TE VA VINDECA”. Deci sa gindesti pozitiv! IN SCHIMB COMERTUL E IN TEMPLU SI BISERICA IL PROMOVEAZA ! ORI ISUS CE A FACUT??? I-A BICIUIT!

    5. Eu nu inteleg un lucru . moastele/ oricare ar fi ele / se afla in bisericile respective de la 1 februarie la 31 ianuarie de ce trebuie atata tam tam de praznic ( explicatia mi-o dau tot eu : granita firava dintre credinta si superstitie ca de ziua praznicului puterea moastelor ar fi mai mare ) unde fie vorda intre noi nu mai poate fi credinta si evlavie cand in numele unui scop personal te calci in picioare , urmeaza SF. Dumitru la Bucuresti asa ca Radu , mai pregateste-te cun set de impresii ….!