Haidi pa, 2017!

2017 n-a fost chiar rău :)
Am avut două premiere, la Petroșani și Rm Vâlcea, cu piesele mele de teatru Viața e în direct doar aici și Autorul.
Am organizat a 16-a ediție a celui mai mare concurs de arte pentru liceeni – LicArt, cu tot cu două Tabere de Creație, la Mogoșoaia și Tg Mureș. Am reușit, în premieră, și organizarea unei ediții de București a concursului.

Am călătorit destul de mult, mai ales în interes de serviciu. Am călcat pentru prima oară în Amsterdam, Edinburgh, Berlin, Lisabona, Belgrad, Satu Mare, Baia Mare, Sebeș, Făgăraș, Rădăuți, Carei, Roman, Piatra Neamț, Tecuci, Bârlad, Vaslui, Rm Sărat.
Am văzut-o/ascultat-o pe Celine Dion în concert live.

În CNA am făcut mai puțin decât speram, dar mult mai mult decât și-ar dori destui :) Am reușit să fiu imparțial, ceea ce mi-a atras antipatia tuturor. Ca de obicei, am propus jumătate din amenzile date, fără să țin cont de numele televiziunii sau al realizatorului. Am făcut niște valuri, iar marile pacheboturi mormăie nemulțumite. Am reușit modificarea codului audiovizualului și am închis destule portițe de scăpare. Am cam stricat ”rețete” vechi de câștigare sau preluare a frecvențelor radio. Și, în general, mi-am întărit renumele de copil rebel și dificil, cu care nu se joacă nimeni, pentru că el nu vrea în nicio gașcă sau tabără, nu face compromisuri și nu negociază. M-am resemnat cu gândul că nimeni nu apreciază oamenii echilibrați, echidistanți și corecți.

Mi-am luat un ceas de lemn de mână.
Comodul de mine a început să meargă la sală și la bazin.
Am reușit să ignor câțiva nesimțiți, dar nu pe toți. Am cunoscut câțiva oameni interesanți.
Am văzut câteva filme bune, am ascultat câteva melodii frumoase, am citit câteva cărți bine scrise.
Am mâncat prima dată un taco. Și pasteis de nata. Și înghețată de susan.
Pe plan personal… eh… poate la anu’ :)

Ah, da, uitam. Am taxat ironic (uneori dur, recunosc) propaganda și impostura oriunde le-am văzut. Pentru asta, evident, am fost înjurat, bălăcărit, acuzat de câte-n lună și-n stele, amenințat cu bătaia, moartea și demisia de (prea) mulți analfabeți funcționali care, deși nu înțeleg o boabă din ce scriu/zic și nici n-au cea mai mică idee despre activitatea mea din trecut sau prezent, beneficiază de ”traducerile” complet dezinteresate ale serviciului profesionist de arătat ”dușmanul” cu degetul.

Categorii: anacronic
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwittergoogle_plus

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular: