grobianismul megaloman cu aparenţă de generozitate

Mai rar am văzut un gest atât de grobian precum cel făcut de Virgil “Breloc” Becali când a dat bani, din partea vărului său, eroului din Apuseni. Atât de grobian încât e aproape obscen. A scos din buzunarul de la piept două teancuri de euro şi i le-a pasat lui Augustin Todea, de parcă erau bacşişul dat valetului care a parcat Maybachul sau, mai potrivit cu suma, manelistului care a însufleţit atmosfera la paranghelie.

Desigur, dacă îi punea într-un plic, nu se vedeau la televizor şi se trezeau tabloizii să comenteze că, de fapt, i-a dat bucăţi de ziar, nu? Sau, doamne fereşte, se tăia eroul când încerca să-l desfacă, şi lumea ar fi condamnat clanul Becali la ruşine veşnică. Sau, mai degrabă, nu vedeau şi judecătorii ce om generos e deţinutul plimbăreţ şi se încăpăţânau să nu-l lase să plece acasă înainte de termen? Sau prostimea lacrimogenă şi-ar fi împuţinat osanalele la adresa preamilostivului închis pe nedrept?

N-am crezut niciodată în gesturile lui Becali. Deşi eu sunt uşor emoţionabil la dovezi ale altruismului uman, ale empatiei şi dorinţei de a-i ajuta pe semeni. Din păcate, eu nu le-am simţit nicidoată în manifestările publice ale latifundiarului. Mi s-au părut mereu expresii ale grandomaniei, mai degrabă decât ale sufletului darnic al autorului. Veţi spune că nu contează de ce le-a făcut, important e că a ajutat oamenii. Şi că, dacă toţi bogătaşii ar face la fel… Da, e adevărat, ar fi util un concurs între parveniţi, care să dea mai mult săracilor, dar, pentru asta ar trebui institiuit un premiu mai palpabil decât ajungerea la Cotroceni sau scăpatul din puşcărie.

Nu cred în gesturile lui Becali, în primul rând pentru că ele au fost făcute mereu în prezenţa reporterilor şi bine mediatizate înainte şi după. Întotdeauna s-au manifestat prin aceeaşi indecentă fluturare a teancurilor de bani, expresie a bunăstării celui care îi poate scoate atât de uşor din buzunar şi nu a interesului pentru cel aflat în nevoie. Creştinismul urlat din toţi bojocii şi extremismul habotnic n-au nimic în comun cu valorile pe care a încercat să le propage poveştile transformate în religie. Tot ce face patronul Stelei e marcat de ostentaţie. Isusul aurit, “palatul” de la şosea, tablourile imense care-l ilustrează pe post de Mihai Viteazul, hainele de prost gust, dar extrem de scumpe, modul în care se tolăneşte în scaunele studiourilor de televiziune. Totul e expresia unei megalomanii frustrate de lipsa de carte şi de ineficienţa caricaturizării unei vieţi aristocratice.

Chiar şi aşa, dacă nu era atât de lipsit de educaţie, decenţă şi ostentaţie, dacă ştia să folosească buzele pentru a opri înăuntru tâmpeniile şi înjurăturile, şi nu de a le rosti la foc continuu, la ce talent de PR are, Becali ar fi fost de mult preşedinte pe meleaguri mioritice. Şi asta e ceea ce mă deranjează, de fapt, cel mai tare. Pentru că “succesul” lui spune mai multe despre o parte a concetăţenilor mei, decât despre el.

PS: În acest timp, Ion Ţiriac dona un avion turbojet Inspectoratului General de Aviaţie.

PPS. Nu-mi veniţi, vă rog, cu argumentul că nu Becali a dat banii în acel mod grobian. Ştim că aşa ar fi făcut şi el, dacă n-ar fi fost după gratii. Şi, oricum, articolul e despre altceva.