Am schimbat lentilele la ochelari. Le-am pus pe cele galbene. Şi, brusc, lumea s-a luminat. Deci ăsta e secretul: pe bicicletă, cu lentile galbene şi muzică italiană în căşti. Ca de obicei, plimbarea s-a lăsat şi cu câteva gânduri pe care zic să vi le împărtăşesc :)
– nu ştiu care se iubesc mai mult: cei doi care stau fiecare cu ochii în telefonul propriu sau cei doi care se uită fiecare, de două minute, la unghiile sale.
– au reuşit să transforme şi zona Roabei de Cultură într-o terasă între ale cărei mese şi bănci abia se mai strecoară câţiva copii
– cea mai bună afacere: la doi metri de o ţâşnitoare, un tarabagiu nu pridideşte să vândă apă plată îmbuteliată, la preţ triplu faţă de normal (adică din supermarket)
– plăcut gestul unui puşti care, văzându-mă că mă apropii, pune mâna, ocrotitor, între prietena lui şi traseul pe care a presupus că voi merge :)
– ca întotdeauna, cu cât e mai gras copilul, cu atât mai darnic părintele cu banii daţi pe gogoşi cu sirop
– ce credeţi că-şi poza un cocalar cât un elefant? Porschele negru parcat, evident, pe trotuar. Deşi, dacă mă gândesc, bine, poate nu era al lui, că nu-mi dau seama cum ar fi intrat în el.
