gânduri de pe bicicletă (1)

În sfârşit, am tras de mine şi am ieşit la plimbare cu bicicleta, prima pe anul ăsta! Ruşine să-mi fie că am tot amânat atât! Dar ştiam din anii trecuţi că e greu până mă mişc din casă, pentru că, după aceea, o să-mi propun s-o fac în fiecare zi. Lucru care n-o să se-ntâmple, desigur, mai ales de când programul meu de dat cu ştiri în popor s-a modificat prin îndesire :) Dar a fost tare bine, mai ales că n-a fost foarte cald şi nici aglomeraţie prin parc n-a fost :)

– mulţumesc primarului c-a asfaltat toate aleile şi, astfel, pot să-i ocolesc pe nesimţiţi. Ei sunt tot acolo, dar măcar eu nu mai sunt nevoit să-mi fac rinichii praf pe pietre, evitându-i pe cei care, înainte, imuni la orice claxon, mergeau fix pe îngusta fâşie betonată, destinată celor pe roţi sau alergătorilor.
– am văzut un copil mic, mic vorbind cu un cal mare, mare
– am văzut o maşinuţă de curăţat aleile vorbind cu o bicicletă parcată aiurea :)
– dacă nu se mai dau gratuit, nu mai e nimeni la standul cu biciclete…
– un nene trage după el o tricicletă roşie şi lucioasă, dar niciun copil nu e prin preajmă.
– au pus multe bănci pe bulevardul dintre piaţa de Gaulle şi Arcul de Triumf. Evident, nu erau pline de oameni dornici să admire coloanele de maşini şi să le înghită noxele
– e plin Herăstrăul de irişi înfloriţi. Numai ai mei, din balcon, refuză!
– din coloana sonoră a plimbării de azi :)