Așa cum am spus-o de multe ori, mie mi-a plăcut la liceu. Cu toate frustrările, limitările, exigențele și ”dramele” lui. Acolo am iubit prima dată, am suferit prima dată, am avut primii prieteni buni, am descoperit diferența dintre senzație și rațiune. Mai mult, am ajuns să dau dreptate profesorului de genetică, Lepădatu, care ne spunea că liceul va rămâne cea mai frumoasă perioadă a vieții noastre. Deși atunci am râs neîncrezător. Sigur, nu-mi dau seama dacă e de bine faptul că, la mine, s-a confirmat :)
Acum, la mai bine de 28 de ani de când am făcut acestă fotografie, la finalul clasei a 12-a (K), unul din marile regrete e că n-am fost la nicio reuniune cu foștii colegi. Aș fi mers, dar nu știu dacă s-au organizat :) Mi-aș fi dorit tare mult să-i revăd pe cei care au contribuit la realitatea de care vorbeam mai sus. Și de unii profesori mi-e dor. Nu de mulți. Dar am avut dascăli buni. Și apropiați. Și interesați de noi, ca oameni. În poză e diriga, dna. Ionescu, de mate. Avea lentile foarte groase la ochelari, fără ei nu vedea, practic, mai nimic. Avea o problemă la unul dintre picioare și o voce ascuțită. Dar era o femeie cu un suflet mare și cald. care ne-a iubit și a avut grijă de noi, să nu ne rătăcim prin labirintul adolescenței.
Despre mulți (prea mulți) din cei din fotografii nu mai știu nimic. Despre alții mai aflu câteceva de pe facebook. Din păcate, cu niciunul nu am păstrat o relație, nici măcar de amiciție. Unii trăiesc peste mări și țări. Alții stau și acum în cartierul în care am copilărit împreună. Presupun că cei mai mulți sunt căsătoriți și au copii de vârsta pe care o aveam noi când ne-am pozat. Uneori, mi se face foaret dor de ei. Deși, ca să fiu foarte sincer cu mine, cred că mi-e dor de mine, cel de atunci, când eram cu ei. De iluziile mele, de idealurile mele, de naivitățile mele.
PS. Click pe poze pentru a le vedea mari!
Mie nu mi-a plăcut liceul pe care l-am făcut, sanitar, fiindcă nu mi se potrivea (în generală aveam note mici la biologie, anatomie) dar eu am crescut cu tată vitreg rău, violent, exigent și nu am avut încotro.
A trebuit să mă prefac și în ceea ce privește relația cu colegele, nu știu dacă am avut vreo prietenă adevărată. Acest lucru pe care ți l-am scris aici, nu l-am spus decât actualului meu soț, care m-a înțeles, el fiind hipoacuzic din naștere, dar un om care joacă șah.
Așadar, eșecurile personale te pot transforma iremediabil și te izolezi, fiindcă și mie, ca și ție nu-mi plac oamenii corupți, mincinoși, hoți, violenți, etc.
În schimb, de când cu internetul ascult mult folclor din toate țările lumii și filme vechi (muzicale și comedii, în mod special).
Acum ascult https://www.youtube.com/watch?v=jwBjCVVFVRA fiindcă eu la școală am făcut spaniola și engleza, dar spaniola îmi place în mod deosebit.
Numai bine!