Delia are dreptate… 95%

Deși e posesoarea uneia dintre puținele voci foarte bune de la noi, Delia a revenit cu adevărat în lumina reflectoarelor (după succesul din adolescență înregistrat cu N&D) abia când a apărut la masa juraților X Factor, și-a vopsit părul în verde și a început să-i cânte mamei ei despre cât de beată e! Adică, a știut (sau s-a priceput cineva din spatele ei) cum să se reinventeze în spiritul anilor pe care-i trăim, superficiali și agresivi, mustind de sexualitate necamuflată și marcați de interpretarea infantilă a dezideratului ”a-ți trăi viața”. De aceea, înclin să cred că mai tot ce are legătură cu ea nu e, de fapt, decât strategie de marketing și publicitate. Ceea ce, până la urmă, e cheia succesului în industria muzicală, mai ales cea românească. Cel puțin, ea chiar are talent :)

Am citit azi un răspuns al cântăreței dat, cică, părinților care fac scandal pentru că nu le place noua ei ”creație”, considerată nepotrivită pentru minori, atât din cauza versurilor, cât și a imaginilor. Deoarece eu n-am auzit de niciun scandal, la CNA nefăcându-se nicio sesizare până acum, din cunoștințele mele, am din nou senzația că nu e decât o manevră de a promova clipul, prin crearea artificială a unei vâlve mediatice în mijlocul unei veri cam secetoase și amorfe artistic.

M-am uitat și eu la clip (nu, n-o să-i fac publicitate, dându-vă linkul :) ). Și da, sunt câteva scene care cred că n-ar avea ce să caute într-o producție de televiziune accesibilă, prin ora de difuzare, minorilor. Dar nu diferă mult de videoclipurile străine care ”zburdă” la orice oră din zi și din noapte pe canalele noastre de muzică. Nu cred nici că e foarte educativ să-i spui unei fete de 12 ani, de exemplu, care s-ar putea uita, că succesul în viață e asigurat de datul din fund. Nu de alta, dar ar fi cam greu pentru o mamă, profesoară, să zicem, să o convingă pe fiica ei că supervedeta Delia, aflată la apogeul carierei sale și a succesului artistic și financiar, se înșală!

Dar, dincolo de toate astea, rămânând strict la misiva Deliei (eu mi-aș dori să fie ea autoarea ei, și nu vreun specialist în PR, așa cum înclin să cred), nu pot decât să fiu de acord cu ce scrie în proporție de 95%. Da, mămico, da, tăticule, de voi depinde la ce se uită la televizor copilul tău minor. De voi depinde ce și cum asimilează, cum își creează propria scară de valori, cu ajutorul căreia să discearnă ce îi este sau nu folositor din tot ceea ce, cu generozitate, îi oferă mass-media românească. De tine depinde, mami sau tati, ca fiul sau fiica ta să nu facă tot ce vede la televizor. Să nu șteargă peretele cu pisica sau să le arate tuturor fundul din dotare în timp ce călărește un crocodil verde gonflabil printre chiuvete și vase de toaletă :)

PS. Am lăsat la o parte lipsa de gust cu care s-a făcut harcea-parcea o melodie care a însemnat ceva pentru industria de gen din România, așa cum a fost ea pe vremuri. Ca și în cazul altui mare hit, Mare Albastră, distrus de lipsa de inspirație și originalitate a compozitorilor actuali.

PPS. Îmi plac foarte mult melodiile Pe aripi de vânt, Gura ta, Ce are ea, Inimi desenate! Asta așa, ca să vedeți că nu am parti-pris-uri :)

Categorii: CNA, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Mici observatii:
      Delia reprezinta ca de obicei la noi nu un exemplu ci direct un model, ceea ce nu cred ca trebuie sa se intample indiferent de domeniu si de persoana publica. Noi avem nevoie de exemple nu de modele gata mestecate si regurgitate.
      Delia transmite mesaje muzicale in limba romana ceea ce face s anu existe etapa intermediara a traducerii textului pentru cei care gandesc in limba romana, deci o primire facila a mesajului de catre ascultatorii piselor.
      Sigur ca nu ea face educatie minorilor dar asa cum la programele pentru copii apare referire la reteaua sociala Facebook (copiii sub 13 nu au voie in ea in mod legal) asa in anumite zone se aude muzica Deliei pentru ca nu doar imaginile sunt de discutat ci si versurile; astfel ca un copil merge si vine de la scoala cu autobuzul ca nu toti parintii isi permit autoturisme si in acel autobuz evident ca se aude la radio cate o piesa de “suferinta” a Deliei. Cum poate evita un copil o asemenea situatie? Posibil ca un minor sa fie nevoit sa treaca pe langa terase si sa cante o piesa de acest fel.
      Eu vreau sa spun ca nici cei care o critica pe Delia nu au dreptate (daca exista) si nici Delia nu ar trebui sa dea lectii imposibile si sa creeze situatii rar existente mai ales ca multi minori sunt lasati cu bunicii parintii fiind plecati sa castige o paine prin alte tari dar nu e vina Deliei evident.
      Mi-am permis sa comentez pentru ca am un copil minor care nu cred ca mai poate fi influentart de Delia pentru ca orice as face eu ca parinte tot are acces prin alti prieteni de joaca, colegi la Youtube si evident la postari pe feisbuc.
      Concluzii: Delia a creat o discutie falsa; piesele sunt faine; daca se poate sa nu le asculte minorii ar fi bine dar e putin posibil asa ceva; cred ca feisbucul, instagramul si snapchat-ul fac mai mult rau minorilor decat face Delia. :)

      1. De acord cu tine. De aceea am si spus ca sustin cele scrise de ea in proportie de 95% :) Ideea nu e de a-l feri pe minor de orice i-ar putea face rau, ci de a-l inzestra cu uneltele intelectuale, caracteriale si de valori, cu care sa poata gestiona ceea ce primeste de la mass-media, facebook, colegi, prieteni etc. Si aici, Delia nu poate face nimic.

    2. Si inca n-ai ascultat “Cine m-a facut om mare”. Si aia probabil o sa iti placa. Din pacate inca nu are un videoclip, insa cel mai probabil nu va avea unul indecent.