Din vremuri de demult

Să mai facem o călătorie în timp, hăăăăt departe, în antichitate, adică puțin după ce lumea s-a pricopsit cu mine, sau eu cu ea, depinde cum privești situația. Puteți privi în imaginea alăturată un copil, care, potrivit unor surse de încredere, nu avea să fie toată viața așa liniștit, așa zen, precum a fost surprins de aparatul de fotografiat.

Mă uit și mă-ntreb de unde știu că sunt eu! Ar putea fi, la fel de bine, orice copil, în orice cărucior, din orice parc, din orice țară, din orice perioadă a epocii moderne. Dar trebuie s-o cred pe mama pe cuvânt că eu sunt, deși nu semăn. Ceea ce, între noi fie vorba, e foarte bine. Măcar așa s-a putut spune și despre mine ”ce copil frumos” :)

Și, da, chiar dacă pare incredibil, această fotografie n-a fost făcută cu vreun iphone 456S și postată imediat pe facebook. Dovadă stau scutecele din pânză care nu se văd. Dacă stai să te gândești, e chiar un miracol că am supraviețuit fără pamperși tripluabsorbanți care miros a levănțică.

PS. Ca de obicei, click pe poză dacă vreți s-o vedeți mai mare.