O fotografie din paleoliticul omenirii, din vremea în care nu se inventase internetul, nici măcar nu se născuse tatăl facebook-ului, nu se construise metroul în Bucureşti, nu se fabricase iphonul, deşi calitatea acestei imagini te-ar putea face să crezi c-a fost realizată cu instagram :)
Pe timpuri, copiii, ca şi cel din imagine, nu aveau tablete, malluri, smartphoane, ps4-uri sau xboaxe ca să se joace. Televizorul ocupa inutil un sfert de cameră. Pentru ei, o ieşire în parc, la maşinuţe, era culmea distracţiei. Eu, cum mă ştiţi, serios ca întotdeauna, dar, credeţi-mă, mă simţeam foarte bine… Cred, adică… Ştiţi că eu cu memoria stau foarte prost :) Oricum, eram superîncotoşmănat, aşa că atitudinea rigidă este explicabilă… nu mă puteam mişca :) N-am nici cea mai mică idee câţi ani aveam… Daţi-vă şi voi cu presupusul! :)
PS. Click pe poză ca s-o vedeţi mare!
Si parintii aveau mai mult timp pentru copiii lor. Ne invatau sa salutam, sa socializam, sa impartim cu ceilalti copii ceea ce aveam (minge, bicicleta, patine cu rotile) Va plac copiii ai caror aprinti lucreaza “abroad” de ani buni?
Nici cei cu parinti neplecati nu sunt mai breji.
Radu , m-ai facut sa rad , un ras trezit din vremurile acelea. Cat despre ani , nu stiu prea bine , cred insa ca putin peste patru anisori .
Cata dreptate ai , o clipa am crezut ca numai eu mai am astfel de nostalgii . Cand cartea citita era Carte , scoala se facea cu creionul si caietul langa tine .Cate si mai cate … jocurile erau jocuri vii , voluminoase .Acum jocurile toate incap intr-un buzunar de blugi .
Multe as mai putea sa-mi reamintesc si eu , spun doar atat , copilaria noastra nu prea are nimic in comun cu cea de azi .
Frumoasă fotografie! Aveai cam şase ani, după părerea mea… :)
Dragut… si pe mine ma duceau in parc pentru scopuri similare, plus pozele aferente, ba calare pe un cerb, ba la volanul unui mini-coupe, in fine, erau vremuri linistite si oamenii se puteau simti oameni… iar copiii, copii!