de ce votez ”pentru” și de ce nu încerc să conving pe nimeni de nimic!

Problema cea mai mare a democrației românești nu e, așa cum se vehiculează, opțiunea pentru ”răul cel mai mic”, ci votul ”împotrivă”. Atât timp cât omul, ca întreg, este imperfect, atunci când vrei să-l încarci cu responsabilitatea pentru soarta unei societăți, e mult mai rațional să evaluezi mai degrabă defectele care l-ar face să provoace rău, decât calitățile aparente. În schimb, simptomatică și malignă s-a dovedit  înverșunarea de a pune ștampila contra cuiva și nu pentru cineva! În 1992 au votat ca să nu vină moșierii, în 1996, ca să nu iasă Iliescu, în 2000, să nu câștige Vadim, în 2004, să nu învingă Năstase, în 2009, să nu vină Vântu, Voiculescu și comuniștii, acum mulți votează doar ca să nu iasă Ponta. Mentalitatea de genul ”oricine, numai nu ăla” a născut cei 10 ani pierduți în marasmul celei mai pestilențiale mlaștini pe care a trebuit s-o traverseze România în ultimul sfert de secol. Să girezi un om, în ale cărui calități nu crezi, doar pentru că-ți displace profund un altul, e o dovadă de inconștiență care nu poate avea efecte benefice în nicio conjunctură.

Eu nu am votat niciodată ”împotrivă”, decât la referendumurile de demitere, când opțiunea mea nu se contoriza în dreptul altcuiva. Și nici n-o să mă auziți vreodată îndemnându-i pe oameni să meargă la urne ca să nu câștige vreun candidat! N-o să citiți la mine scenarii apocaliptice despre ce s-ar întâmpla dacă X ar ieși președinte, premier, primar sau șef de scară de bloc! Am votat mereu în favoarea cuiva. Poate am avut, uneori rețineri și îndoieli, dar întotdeauna am făcut o alegere pe baza raportului dintre calitățile și defectele celui pe care am pus ștampila..

Dar ceea ce mi se pare cel mai important de spus, mai ales în aceste zile, este că, indiferent de convingerile mele, nu mă veți vedea niciodată îndemnându-vă să votați ca mine! Iată motivele mele de bun simț!

În primul rând, un candidat la președinție nu e un mecanic auto care ți-a reparat mașina repede și ieftin, așa că te grăbești să-l recomanzi prietenilor sau străinilor de pe stradă, ca să le faci un bine! Dacă cei care, la fel ca tine, au avut acces la surse de informare, nu au reușit să-și facă o părere despre el, mi se pare incorect să încerci să le-o transferi pe-a ta. În fond, responsabilitatea actelor noastre ar trebui să ne aparțină. Poate, atunci, nu i-am mai acuza pe ceilalți că ”ne-au dezamăgit”.

În al doilea rând, să lupți pentru cineva înseamnă să fii pregătit să răspunzi tuturor acuzațiilor care i se aduc, oricât de aberante ar fi! Și, slavă domnului, românii au un talent unic în a inventa, prelua și crede cele mai năstrușnice invenții despre cei care nu le plac. Și, din păcate, acolo unde nu e nevoie de dovezi pentru a considera ceva drept adevărat, orice argument care se opune convingerii celuilalt e soriti eșecului.

În al treilea rând, dacă nu ești dispus să aperi fără discernământ orice face sau spune candidatul tău, echilibrul și nuanțele de care ai da dovadă în susținerea lui n-ar avea niciun efect asupra convingerilor unor oameni care judecă în alb și negru. Talibanizării nu i se poate opune decât talibanizarea. Iar eu nu fac parte din cei care se pot molipsi de așa ceva.

În ultimul rând, într-o lume care nu poate fi salvată decât cu chemarea la luptă ”puie monta”, orice apel la rațiune, logică și bun simț are efectul superlaserului de la Măgurele asupra numărului de cruci prestate de credincioși într-un minut.