curat murdar, coane Crinule

Am spus-o de mai multe ori. Unul dintre cele mai dezgustătoare defecte pe care îl poate avea un om se manifestă scuipând acolo unde a pupat. Sau vice-versa. Puţine lucruri sunt mai greţoase decât doi foşti parteneri, abia ieşiţi dintr-o căsătorie, fie ea tradiţională, politică sau de afaceri, care încep să se atace şi să spună lumii ce nenorocit e celălalt şi cât de fericit e el că a scăpat din căsnicia terifiantă. Iubirea a dispărut sau s-a transformat în antipatie. Asta e! Pleacă decent şi nu mai privi în urmă. Nu te înjosi singur încercând să arăţi lumii tarele celuilalt la care până acum, din câte se pare, erai imun!

E unul dintre motivele pentru care îmi displace total comportamentul liderului liberal de după ruperea USL. A descoperit brusc şi definitiv că fostul partener de luptă împotriva băsescului e un nenorocit, avid de putere, mincinos şi tâlhar. O fi, dar aşa cum e, ai defilat cu el la braţ şi te-ai folosit de el ca să-ţi creşti partidul acolo unde n-a visat veci să fie. Şi tu ai pozat, cu el de mână, 3 ani, în “viitorul preşedinte al României”. Nu spun nu, poate şi atunci te rodea compromisul pe care zici acum că ai fost forţat să-l faci. Poate nu dormeai nopţile, umplând pernele cu şuvoaie de lacrimi din cauza tragediei pe care o trăiai, condamnat la împărţirea puterii cu aşa monstru. Dar decenţa spune că, odată plecat, nu scuipi în blidele din care tocmai ai mâncat. Nu reevalua totul peste noapte. Nu vei fi credibil decât pentru talibanii tăi şi îi vei scârbi pe cei ca mine, care sperau că eşti un altfel de om.

Iată cea mai nouă exemplificare a rândurilor scrise mai sus: zice preşedintele PNL, într-un interviu cu o personajă devenită brusc frecventabilă: “Rezultatul celor 10 ani de mandat (al lui Traian Băsescu) […] este dezolant. […] Pentru că, dacă la capătul acestor 10 ani, noi avem un PSD aproape la fel de puternic precum cel din 2004 și care este neschimbat în esența lui rea față de 2004, dacă ținem cont că acest PSD reprezintă o radiografie a unei porțiuni din societatea românească, atunci înseamnă că tot ce s-a povestit în acești ani despre reformele lui Băsescu, despre democratizarea României, despre succesele propagandei și guvernului Băsescu sunt povești.”

Eu înţeleg aşa: că regimul băsescu şi al clicii sale nu a fost o catastrofă, nu s-a demonstrat toxic pentru ţară pentru că a transformat tot ce-a atins în jeg, pentru că a sufocat apoi România cu el, că a antagonizat categoriile sociale, că a provocat hiatusuri în structura de rezistenţă a naţiunii, că a murdărit tot cu lipsa de scrupule, cu minciunile si avariţia, cu lipsa de moralitate si cu instabilitatea reprezentanţilor săi, că a ridicat promiscuitatea politică (şi nu numai) la un nou nivel, că a violat cu sălbăticie Constituţia… ci pentru că n-a reuşit să scape de PSD! Mda…