Cum se spune la “mici” în maghiară? Dar la “manipulare”?

A devenit deja viral și născător de reacții virulente un filmuleț cu o vânzătoare de mici de la Kauflandul din Odorheiul Secuiesc care pare că nu vrea să servească un client român. Ca de obicei în astfel de situații, rațiunea și capacitatea de analiză pălesc în fața emoțiilor și a unor idiosincrazii istorice, bine întreținute de lideri politici și de media.

Da, la prima vedere, pare strigător la cer ce se întâmplă acolo: un cetățean al acestei țări e refuzat într-un hipermarket pe motiv că nu vorbește maghiară. Apoi, dacă te detașezi puțin și îți folosești neuronii, observi că fata îi ia banii, pregătită să-l servească. E greu de crezut că nu și-a dat seama din prima că bărbatul vorbește românește. Există două tăieturi ciudate pe filmuleț, ceea ce te duce cu gândul că acolo mai era ceva care ar putea explica reacția fetei care îi dă banii înapoi după ce verifică ceva la casă.

LATER EDIT! Din fericire, am aflat ce s-a-ntâmplat cu adevărat acolo. Din cercetările făcute de cei de la Kaufland, cel care filmează a mai fost de două ori înainte de momentul din imagini și a cerut să fie servit, deși nu era încă ora 10 (!), cea la care se deschide magazinul! Deși i s-a explicat că nu este casa operațională, a revenit. De aici, probabil, și atitudinea enervată a vânzătoarei, care și-o fi dat seama că este ținta unei făcături provocatoare!

Eu sunt convins că vânzătoarea știe româna. E greu de crezut că tatăl ei știe, iar ea a terminat cel puțin 10 clase fără să poată spune “Bună ziua” și “câți mici să vă dau?” De ce refuză să vorbească? Poate îi e rușine să vorbească o română stâlcită. Poate e atât de obișnuită să vorbească numai în maghiară, încât nu consideră un capăt de țară dacă nu însoțește pusul de muștar lângă niște carne tocată și prăjită de expresii din limba lui Eminescu. Sau, poate, pur și simplu, îi urăște pe români! Are acest drept? Îl are în aceaeași măsură în care îl au românii care îi urăsc pe maghiari. Sau pe evrei. Sau pe musulmani. Sau pe romi. E normal? Nu, dar nu din motivele invocate de cei care au luat foc după difuzarea imaginilor! Ci, dacă vreți, în pofida lor. Comportamentul ei, dacă se va dovedi a fi doar o formă de dispreț la adresa românilor (așa cum par să sugereze spusele tatălui), e rezultatul unui autism profund și cronicizat al celor două componente ale comunității, majoritarii și minoritarii. Și, ce să vezi, și românii și maghiarii au fost pe rând și majoritari și minoritari în marile structuri statale care au cuprins, în diferite perioade istorice, Transilvania.

Cele mai multe reacții văzute de mine pe net ar putea fi rezumate la această întrebare retorică: “Cum să se comporte așa în țara mea?” Iar filmulețul poartă un titlu “sugestiv”: “Străin în țara mea” Ce să vezi? E și țara ei! Pentru că aici s-au născut și ea, și tatăl și, cel mai probabil, și bunicii ei.

Nici noi, nici ungurii, n-am dovedit de-a lungul lungii noastre istorii comune, că avem o cultură a dialogului. Nu suntem interesați de argumentele celorlalți, ci doar de profunda neîncredere și iraționala antipatie care ne-au fost transmise din generație în generație.

Și, așa cum am mai spus-o, majorității îi revine responsabilitatea cea mai mare în efortul de a înfiripa un dialog, în care să încercăm să construim un viitor împreună pe acest pământ, lăsând istoriei ce e al ei și renunțând să cerem socoteală prezentului pentru trecut. Cu naționalisme furibunde și de mucava nu vom face decât să adâncim falia aceasta pe care, iată, 99 de ani petrecuți împreună n-au reușit s-o astupe!

PS. Și gulașul și micii, tot din carne-s făcuți!

PPS. Dacă n-ați văzut filmulețul

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Când, într-o țară străină, complet lipsit de prejudecăți, sincer și prietenește, m-am adresat interlocutorului meu cu câteva cuvinte în limba lui, mi s-a deschis orice ”poartă”, cu toată disponibilitatea de omenie a acestuia. La fel cu ungurii de la noi, care nu sunt cu nimic mai puțin ai locului și țării ăsteia. De unde și dictonul ”vorba dulce, mult aduce”.
      Cât despre idiosincraziile istorice, paradigmele culturale în care suntem încorsetați (mai mult, mai puțin ori chiar deloc), ține de structura fiecărui individ, de capacitatea fiecăruia de a decela rațional, moral care este punctul de echilibru al normalității…