cum mi-am făcut colegii să râdă :))

Ca orice prezentator de ştiri, mi se poate întâmpla să mă bâlbâi. Din fericire, suficient de rar cât să nu apar la Cronica Cârcotaşilor :) De cele mai multe ori, e din cauza minţii mele care “scanează” cu două-trei cuvinte înainte de a le rosti. Şi, dacă întâlneşte ceva care i se pare aiurea exprimat, vreo cacofonie sau vreo repetiţie deranjantă, încearcă să modifice din mers, să găsească pe loc sinonime şi formulări alternative. Evident, pentru că nu am un procesor i7, se mai întâmplă ca procesele simultane să nască mici poticneli în cel mai vizibil dintre ele, cititul cu voce tare :)

Dar nu despre ele vreau să vă vorbesc, ci despre cele datorate lapsusurilor. După cum v-am mai spus, am o memorie destul de proastă şi extrem de nestatornică. Care, din câte îmi amintesc, mi-a dat de trei ori de furcă, la televizor.

Prima dată prezentam Observatorul, în urmă cu aproape 20 de ani, cu Anda Miclea. Şi, la final, când să spun “Anda Miclea şi Radu Herjeu vă mulţumesc pentru atenţie…”, am constatat că nu mai ştiu numele de familie al colegei mele. Aşa că, după o scurtă ezitare, am rostit dezinvolt “Anda şi Radu Herjeu vă mulţumesc…” Vă imaginaţi ce tachinări ne-au aşteptat după aceea, în redacţie.

A doua oară a fost la o emisiune cu oameni de afaceri. printre ei, Viorel Cataramă. Al cărui nume a dispărut complet din mintea mea, chiar înainte de a-l prezenta. Şi ajunsesem deja să spun “domnul senator…” şi pauza se prelungea. Într-un final, mi-am amintit şi l-am rostit cu viteză, doar, doar nu s-o prinde invitatul.

A treia oară mi s-a-ntâmplat alaltăieri, la finalul jurnalului de ora 18. Mie, unul, îmi place să-i prezint pe colegii a căror emisiune urmează după mine. Mi se pare nu doar firesc, ci şi un semn de coeziune a echipei în faţa telespectatorilor. Aşa că, mi-am luat avânt şi… Dar mai bine vedeţi chiar voi!

Din fericire, şi Lili şi Cătălin au simţul umorului :)

PS. Mulţumesc, Cătălin, pentru cuvinte şi pentru imagini.

Categorii: anacronic
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Foarte simpatic moment. Daca treci cu zambetul pe buze peste, chiar poate ar fi nevoie de mai multe balbaieli de-astea la finalul jurnalelor :)

    2. Astea sa fie “marile gafe”ale prezentatorilor si, sigur, nu ar avea nimeni nimic de comentat, nici macar carcotasii !!!
      Ca, una e sa-ti scape o balba, pe care s-o corectezi in timp util si cu umor si alta e sa te adresezi, plina de aplomb, privitorului la RTV cu urmatoarea fraza: ” culturile au fost compromise de vremea de afara”!!! ( Am s-o urmaresc pe domnisoara respectiva.Poate vine cu precizari cum le merge recoltelor cu vremea din casa)

    3. Ei, se mai intampla,ideea e ste ca ai stiut sa fi simpatic (ca deobicei ) deci mi-a placut ! (y)