cum am ratat o postare indignată pe blog

Îngrozit de relatările din presă despre cozile interminabile de la administraţiile financiare, am purces azi spre Primăria sectorului 1, să-mi plătesc dările către statul care are grijă de noi. Pe drum încercam să-mi construiesc o rezervă de răbdare suficient de mare ca să nu se consume de tot înainte de a ajunge în faţa ghişeului pe care imaginaţia mea îl şi plasa la o distanţă de câteva sute de oameni de mine, ultimul venit.

Mă şi vedeam dând din picior, furios că duduia de la casă se mişcă încet sau că un contribuabil nu-şi găsesşte buletinul, făcând aşteptarea şi mai lungă. Sau, şi mai rău, intrând într-un conflict deschis, dar verbal, cu vreun nesimţit care încerca să se bage în faţă. Iar mă certam că am amânat atât, eram pe punctul de a cădea în slăbiciunea de a-i da dreptate mamei, care mă bate la cap de la începutul anului. Ce să mai, în loc de zen, eram deja obosit şi nervos, ca după o tortură reală de câteva ore. Aşa că am început să fantazez despre cum o să scriu eu pe blog despre umilinţa la care ne supune administraţia locală, despre cum pierd timpul eu, cetăţean onest, dând bani celui care nu mă respectă, etc. În sfârşit, urma să împărtaşesc cu toţi calvarul, într-un mod indignat, acid şi percutant! Perspectiva dulce a unei lovituri în blogosferă n-a fost suficientă, aşa că, atunci când am trecut de colţul clădirii, eram pe punctul de a mă întoarce acasă, înfrânt ante portas. Dar m-am îmbărbătat şi am păşit înăuntru, gata să dau piept cu realitatea dură şi necruţătoare.

Aşa cum, probabil, unii şi-au dat seama, dar mie mi-au trebuit câteva secunde bune să asimilez, la ghişee nu era nimeni! Evident, ca tot românul pesimist, mi-am spus că e închis. Dar nu! Era deschis şi în 2 minute ieşeam pe uşă, cu chitanţa în mână. Şi, ca să vedeţi şi voi cum e omul… primul meu gând n-a fost de bucurie c-am scăpat atât de repede, ci de frustrare că am ratat o postare incendiară pe blog!

Dar, ca să nu irosesc de tot intervenţia mea, o să întreb onor direcţia de impozite de ce am fost în stare să-mi cumpăr pe net, cu cardul, bilete la un concert din Italia, dar nu pot achita, pe situl instituţiei, cele datorate ei? Presupun că nu costă atât de mult parteneriatul cu un serviciu de e-payement! Şi, astfel, n-aş mai fi nici eu în situaţia de a rata o coadă pe care s-o înfierez aici cu mânie.

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. dar in ce sector s-a intamplat asta ? la mine in oras se poate plati si online si in alte locatii cec si oficii postale de exemplu , dar totusi oamenii merg tot la primarie si la primele ore sunt ceva cozi . intrebarea ta nu este nici retorica , nici pertinenta , nici manioasa , este fireasca