Din câte mi-am dat eu seama în ultimii 25 de ani de tranziție economică de la comunism la capitalism, cu cât un produs e mai scump, cu atât crește interesul pentru el al parveniților și al săracilor care îi invidiază pe aceștia. În primul rând din cauza binecunoscutei apetențe a românilor pentru aparențe. Așa înțelegi de ce țara a devenit un rai al vânzătorilor de smartfoane, mașini de lux, țoale de firmă. Toate de etalat în cluburi în care o sticlă de apă costă cât alocația lunară a unui copil. Pentru că la noi, mult mai important decât să ai bani e să dai celorlalți senzația asta! Nu de alta, dar ce om ești tu dacă n-ai o capră pe care s-o invidieze ceilalți? Chiar dacă e de carton.
În al doilea rând, avem noi așa o dambla, băgată în cap de generații întregi de specialiști casnici în economie comunistă, că lucruile scumpe sunt obligatoriu mai bune. Vechea zicere ”suntem prea amărâți ca să ne luăm lucruri ieftine” a fost adaptată epocii pe care o traversăm: ”suntem prea snobi ca să înțelegem că diferența de preț nu e mai niciodată justificată de una de calitate”.
Ce-mi veni să scriu despre asta? Știți voi produsele acelea ”marcă proprie” pe care fiecare supermarket de la noi le vinde la prețuri mai mici decât pe cele identice, dar de firmă? Ei bine, potrivit datelor companiei de cercetări Nielsen, românii sunt pe locul trei în topul europenilor care NU cumpără așa ceva. Doar italienii și grecii sunt mai preocupați de brand decât noi. Și știți cine-s cei care nu dau prea mulți bani pe numele de pe etichetă? N-o să ghiciți nici în 100 de ani! Elvețienii. Știți care e salariul mediu în România? 423 de euro. Știți cât e cel al unui cetățean al țării cantoanelor? 2590 de euro. Aveți mai jos procentul de produse no name cumpărate de diferitele națiuni europene. Cel din partea de sus a fiecărui cerc. În cazul României, el s-a oprit la 30%. Iar elvețienii? Niște țărani!
La început, când au apărut și la noi, ca tot românul, eram sceptic. Până într-o zi când, din curiozitate, am citit cu atenție eticheta unei cutii de pate de pui, din aceea ”marcă proprie”. Pe ea scria și cine a făcut-o. Amuzat, am descoperit două rafturi mai sus, produsul ”original” al fabricii respective. Din ce în ce mai intrigat, am comparat ingredientele. Absolut identice, ca pondere și combinație. Cu toate astea, cutia ”branduită” era mai scumpă cu 30% decât cea no name. Nu m-am oprit acolo și le-am cumpărat pe amândouă. Inutil să vă spun că pateul avea același gust :)
Sigur e că, de atunci, nu numai că n-am mai avut asemenea prejudecăți, dar iau regulat multe produse cu sigla supermarketului la care îmi fac de obicei cumpărăturile. Un singur lucru n-am reușit să înțeleg. De ce naiba afaceriștii români își fac singuri concurență. Dacă pot produce mai ieftin pentru marile lanțuri de magazine, de ce își vând marfa mai scump? Ah, da, cred că răspunsul e la începutul acestui articol :)
sursa poză și date statistice – Ziarul Financiar
Lucrurile sunt relativ simplu de explicat : diferenta de pondere in achizitia marcilor proprii fata de alte tari consta in faptul ca piata din Romania este relativ tanara, imatura, ancorata inca in branduri care au lipsit mult timp de pe rafturi. Puterea de penetrare a marcilor proprii este diferita de la o categorie de produse la alta si in functie de importanta si increderea pe care o acorda consumatorul .
Daca vorbim de doua produse identice Brand si Marca proprie diferentierea o face faptul ca la Brand pretul final include multe alte costuri aditionale(campanii promo ex) in schimb Marca Proprie are preturi nete fara costuri aditionale incluse(efortul revine proprietarului marcii) si de aici mai multa “flexibilitate” in pozitionarea de pret.
Exista nu putine situatii in care o fabrica (cu un anumit standard de fabricatie) produce si Brand si Marca proprie cu etichete diferite insa respectand acelasi standard de fabricatie(acelasi produs cu 2 ambalaje diferite).
Daca vorbim de gama medium, premium , low – da pot fi diferente calitative dar este alceva.
De când mă știu, n-am invidiat pe nimeni.
Legat de lucruri de firmă: nu știu dacă am cumpărat vreo câteva produse în viața mea. Poți avea surpriza neplăcută să nu fie comode, durabile, etc. La mâncare nu mai vorbesc: poate fi cu un gust dubios, etc. Asta nu înseamnă că nu m-am înșelat niciodată. Dar ulterior nu am mai cumpărat de acolo sau acele produse.
Sunt adepta moderației în toate și evit compania oamenilor parveniți, religios de corupți, cu care nu am subiecte comune.
Apologia produselor ieftine nu cred ca-si are locul. Diferenta de pret se regaseste in calitate. Exista exceptii, produsele exclusiviste de ex vestimentare care nu au o compozitie a materialului deosebita pot fi vandute la pret excesiv doar pt ca poarta un nume, insa marea majoritate casual fac diferenta, nu se compara o camasa facuta la o fabrica no name in Ro cu un brand recunoscut, calitate materiale, etc. Nu dau nume ca sa nu fac reclama. Un parfum scump va fi întotdeauna mai bun ca unul ieftin etc Locuiesc in Franta de cativa ani, un produs alimentar francez va fi mai scump decat cel din Ro, daca de ex acel produs inglobeaza acel savoir faire care justifica pretul chiar in acelasi magazin din Ro. Exista o expresie f plastica : cat dai atata face..