criminal trimis acasă, justiția e ocupată cu altceva!

În timp ce politicienii se bat cu pumnii în piept de cât de independentă au făcut ei justiţia, un dement care a violat şi ucis o fetiţă de 8 ani din Iaşi, a ieşit din puşcărie după numai 8 ani! Iar românii, cu ochii îngălbeniți de arestările televizate, freamătă de bucurie că sistemul juridic funcționează și va face curățenie în țară. Dacă cineva ar grația vreun corupt, ar ieși în stradă. Împotriva aberației criminale de mai sus nu mișcă nimeni niciun deget!

La 17 ani a abuzat sexual și a omorât-o pe Larisa, vecina lui. După care a ascuns-o în boxa blocului. După care a aruncat-o la gunoi! Pentru că suntem o țară ”civilizată”, care nu mai are pedeapsa cu moartea, jegul ăsta uman a primit 20 de ani de închisoare. Care, din motive care țin de rațiuni pe care numai justiția le înțelege, au fost reduși la 15. Din care a făcut puțin mai mult de jumătate. Acum, monstrul vorbește despre planuri de viitor. Din păcate, despre ele nu poate vorbi victima lui. Și nici tatăl acesteia, care s-a sinucis în timpul anchetei, exasperat de lentoarea ei. În schimb, ucigașul se poate gândi în libertate la teancurile de bani pe care le va încasa ca instalator!

Asta, în timp ce mass media, oameni politici sau instituții ale statului se războiesc și trag de justiție în toate părțile, acuzându-se reciproc de intenții necurate, iar corupția și influențele politice în rândul magistraților sunt ascunse sub preș, de teama răzbunărilor. Pentru că CSM-ul are o singură problemă: nu cumva cineva să îndrăznească să pună la îndoială înțelepciunea deciziilor procurorilor sau judecătorilor, ridicați la rang de ființe superioare care populează un univers transcendental, inaccesibil plebei.

Așa că animale ca cel de mai sus merg liniștite acasă, după un sejur simbolic la închisoare, iar alți indivizi, care au ucis oameni pe șosele, nici măcar nu sunt condamnați. Pentru că, evident, e ”mult mai vital” pentru națiune să-l ții în pușcărie pe cel care l-a șantajat pe fratele președintelui decât un criminal violator! Pentru că, nu-i așa, justiția e prea ocupată de rolul de vedetă TV și de arbitru suprem al societății.

Un astfel de dement nu se poate reabilita. Fiind bolnav psihic, locul lui e pe viață într-un spital de nebuni, cu condiția ca părinții și rudele să-i plătească șederea. Sau el însuși să sape șanțuri pentru asta! Dar soluția cea mai corectă, mai puțin costisitoare și mai sigură atât pentru ce-a făcut, cât și pentru evitarea posibilelor viitoare victime, ar fi eliminarea definitivă a celulei cangrenate din corpul comunității.

PS. Cică dementul nu are voie să se apropie de familia Larisei. Dar de alte familii, cu fetițe de 8 ani, se pare că are voie să se apropie, că nu scrie nimic în decizia de eliberare!

Categorii: timeless, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular: