chintesența jegului din societatea românească!

Nu cred c-am mai fost așa de revoltat de la acest episod. Dar acum totul are proporții halucinante. Pentru că e vorba despre o femeie care are în grijă cei mai fragili și influențabili membri ai societății acesteia. O învățătoare. Care le face un circ monstru unor părinți care nu s-au descurcat cu cadourile de sfârșit de an pentru toți cei din școală. Sau, după cum spune soţul individei, prezent la discuţie, “nu s-au ridicat la nivelul standardelor”!

O țață plină de ifose, cu venele gata să-i explodeze pentru că nesimțiții ăștia de părinți, inconştienţii ăştia, păduchioşii ăştia care fac de ruşine “sistemul românesc”, și-au permis să nu-și dea juma’ de salariu ca să cadorisească nu doar toți profesorii și toți directorii, dar și bodyguarzii, femeile de serviciu, medicul, bibliotecara şi informaticiana școlii.

Sigur, nu e un secret pentru nimeni că în școlile de la noi există, și nu de ieri, acest obicei al cadourilor pentru profesori. Acele “atenții” camuflate bine și oferite sub pretextul sărbătorilor sau a finalurilor de semestru sau de an. Am auzit de oameni care cumpără mașini profesorilor copiilor lor. Alții sunt mai modești: bijuterii de aur, parfumuri scumpe sau genți de fițe. Florile sunt deja banale și, dacă-ți trimiți urmașul cu un buchet la școală, riști ca un specimen precum cel din film să i-l bage pe gât. După ce a verificat, desigur, să nu fie ascuns printre petale vreun pandantiv strălucitor.

Deci, se știe de astfel de practici. Toată lumea le tolerează şi le perpetuează, din laşitate, din interes, din comoditate, din snobism, din grandomanie, din tradiţie, din milă pentru bieţii dascăli care au salarii mici şi nu-şi permit… Dar până acum, eu, cel puțin, nu fusesem martorul unui astfel de moment. În care o angajată a statului să șteargă pe jos cu niște oameni pentru că nu au învățat să trăiască în România. În România ei şi a celor ca ea. Niște “ticăloși” care și-au vrut odraslele la școală de fițe, dar fără să fie dispuși să se conformeze regulilor care o guvernează. Neoficial, desigur!

Această arătare este chintesența jegului omniprezent în toată societatea, din care calitățile ancestrale ale acestui popor se chinuie să iasă la lumină, în majoritatea cazurilor, însă, inutil. Le îneacă o clisă de tupeu, agresivitate, mahalagism, voracitate, putreziciune morală, ipocrizie, lipsă de scrupule.

Cel mai obscen nu este faptul că cere șpagă. Ci că ridică acest lucru la rangul de gest FIRESC. Și folosește ca argument, coexistența într-un spațiu geografic în care acesta reprezintă normalitatea. Iar culmea tupeului ordinar e în această frază: “Copiii voştri, în schimb, o să fie nişte săraci în suflet”. Pentru că a-i da ei şpagă e, conform minţii ei pestilenţiale, un act de generozitate, de dăruire, eventual creştin şi profund uman. De fapt, ea şi bărba-su îi învață pe amărâţii ăia de bine. Cum să se descurce în această lume. O fi ea strâmbă, dar e a noastră. Și are reguli nescrise, dar de aur. Mă rog, poate și de argint, dacă e în cantități mari.

“Balcanismul” nu se transmite prin gene. Ci prin educație. Prin intermediul unor viruși periculoși ca această individă imundă!

PS. Știu că nu toți dascălii sunt așa! Dar ignorarea colegilor care se comportă astfel îi face pe unii complici la disoluția sistemului de învățământ din România.

PPS. Acum hai, certaţi-mă că am folosit cuvinte dure la adresa individei! Sau mai bine citţi aici.

PPPS. Revin cu o precizare necesară, se pare, unora care, poate, nu citesc cu toată atenţia sau nu sunt atât de sensibili la nuanţe pe cât mi-aş dori eu. Titlul, ca şi repetarea sintagmei în interiorul articolului, se referă la acele defecte ale acestei fiinţe. Atenţie, nu învăţătoare, nu cadru didactic, nu Vasilica, Georgeta sau cum o chema-o! Ci ale acestui membru al societăţii, dacă vreţi. Defecte pe care le-am şi enumerat. Şi care nu au nicio legătură cu profesia sau cu locul de muncă. Defecte care mie mi se par a sta la baza situaţiei dezastruoase a României (din toate punctele de vedere). Pentru că ele se regăsesc, parţial sau total, la intensităţi mai mici sau mai mari, în forme mai acute sau mai cronice, în foarte mulţi concetăţeni, de la vlădică până la opincă. De aceea am considerat că acest personaj reprezintă chintesenţa răului românesc.De aceea nu mă interesează să fac public numele ei, pentru că nu ea, în sine, e problema despre care vorbesc eu.

PPPPS. Aici găsiţi mai multe specimene şi mentalităţi!

Categorii: specimene şi mentalităţi, timeless, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Nu stiu cum sa va explic… in videoclip nu este vorba numai de “doamna” invatatoare! Ea spune clar ca absolut toate cadrele didactice din acea scoala iau mita, pe fata! Deci, de ce i s-a facut ancheta numai ei??? De ce nu si bibliotecarei? Si de ce nu si directoarei “cu bube”??? Astia trebuie saltati cu totii, de la a la z!!! Proasta i-a dat practic “in gat” pe toti!

      1. Toti vor fi luati la intrebari. Dar nu poti sa-i salti doar pe baza afirmatiilor nemernicei.

    2. Radu,
      Te rog nu o lasa aici. Urmareste dezvoltarea evenimentului. Verifica te rog, asa cum poti tu, daca va exista vreo urmare si public-o. Oricare ar fi ea.
      Pana acum avem o stire publicata de tine, comentata de cititorii tai, reverberata de alte mass-media. Super. Cineva a vorbit. Dar poate nu degeaba.
      Intr-o societate normala (in care copii nu mor in parc muscati de caini maidanezi) ar trebui sa existe legi si regulamente care ar trebui respectate si aplicate.
      Ar trebui ca la stirea asta cineva din conducere (minister, inspectorat, primarie etc) se autosesizeze.
      Poate da -sia vem un succes- poate nu -si ura! asa sumtem noi.
      Sau poate iar il vedem pe dl. primar general Oprescu la TV, plangand “…ar fi putut fi ai mei, ….Nu, nu pot doamna…”……

      1. Cristi, dar lucrurile n-au ramas aici :) Chiar daca eu n-am scris un articol special, s-a format o comisie de ancheta la nivelul inspectoratului scolar, care a si sesizat Parchetul pentru presupuse fapte penale ale individei. Pe 6 incepe ancheta, odata cu revenirea ei in Bcuuresti. Eu voi mai scrie daca ancheta nu s va finaliza asa cum cred ca ar trebui: excluderea nemernicei din invatamant si, desigur, trimiterea ei dupa gratii pentru solicitare de spaga.

        1. Comisii de ancheta sa se formeze si in cazul medicilor spagari, dati afara, ca tot nemernici se numesc. Nu te baga in seama la spital si te trimit la cabinetul particular unde te jupoaie de bani.

    3. OK. Si ce-ati facut? Eu unul mi-as fi retras copilul de la scoala aia instant. Si as fi facut un asemenea tam-tam in presa, politie, inspectorate, televiziuni ca n-ar mai fi predat nici la scoala de melci, daramite sa mai ajunga undeva in invatamant. Daca n-ati facut nimic sau v-ati multumit cu ceea ce vedem cu totii aici ( o amarata de postare revoltata pe un blog), atunci sunteti si dvs. complice la ceea ce face nenorocita asta si altele de teapa ei. Eu unul sunt de acord cu ceea ce a zis candva Lenin, si asta nu pentru c-as fi comunist, dar mi se pare ok ca program: nu stii- te invatam, nu poti – te ajutam, nu vrei- te obligam!

      1. Eu am facut tam-tam pe blog. De unde au preluat televiziuni, ziare si aproape tot netul.
        Eu nu sunt nici tribunal, nici minister. Eu sunt un om. Care e revoltat si care, in general, face mai mult decat foarte multi altii pentru a schimba lucrurile in tara.

        1. raduherjeu, tam-tam-ul tau a avut pana la urma un rezultat. Informatia a ajuns la oameni cu simt civic, din categoria acelora, care nu se marginesc numai la a exemplifica o stare deja bine cunoscuta a societatii, ci fac exact ceea ce ar fi trebuit sa faca de la primul pana la ultimul cetatean implicat sau nu: sa sesizeze autoritatile de a caror competenta tine sanctionarea neregulilor respective si chiar sa depuna plangere penala, atunci cand a fost direct afectat, a fost martor ocular la un caz de coruptie sau e sigur de veridicitatea informatiilor si dovezilor.. Din pacate multi dintre noi am fost nevoiti sa-i aducem in mod neoficial Doamnei Ministru cazul la cunostinta, pentru ca nu putem verifica sursa si veridicitatea materialului promovat de diferiti bloggeri. Partea buna e ca se pare ca a vut o oarecare rezonanta asaltul. E de datoria mass-media acum sa ceara sa fim pusi la curent cu desfasurarea anchetei si rezultatele acesteia. Mai mult, ar trebui sa ceara deruarea unei anchete la scara larga, din moment ce in inregistrare se de numele/numarul unei alte scoli in care parintii s-ar fi “organizat exemplar”.. asa ar putea rupe multi parinti tacerea, pe care au pastrat-o temandu-se ca vor fi lasati singuri cu acuzatiile, discreditati si persecutati.

          1. Eu n-am facut niciun tam tam. Eu mi-am exprimat revolta pe blogul meu. Din fericire, au rezonat cu ea foarte multi oameni. Nu stiu despre ce doamna ministru vorbesti, noi avem un ministru la educatie, caruia i-am scris eu imediat ce am aflat.
            In rest, astept ca inspectoratul scolar si parchetul sa-si faca treaba. Daca n-o sa-mi placa modul in care o sa si-o faca, voi mai scrie despre asta.
            Dar, in principal, cazul in sine nu ma intereseaza decat in masura in care reflecta starea si mentalitatea romaneasca din intreaga societate. Din pacate, astea nu se vor schimba cu anchete si pedepse punctuale.

          2. Imi cer scuze pentru inexactitate, am primit de la persoane, aflate ca si mine in strainatate, raspunsurile doamnei Ecaterina Andronescu la sesizarile lor prin.. (“Andronescu Ecaterina
            Da, aveti dreptate. Sper ca Inspectoratul scolar sa faca ceea ce trebuie . Am discutat cu dl Inspector General care a declansat procedura legala. Dupa mine nu mai are ce cauta in sistemul de invatamant.”
            Din pacate, unii dintre romanii din diapsora nu suntem la zi cu schimbarile de amanunt din doemniul politicului si al administratiei publice… totusi, am reactionat, fiecare asa cum s-a priceput.
            In ce priveste tam-tam-ul, am plecat de la afirmatia ta. Si, daca e sa apreciez eu, nu cred ca ai gresit.

    4. Da..ce sa zic?…doar ca ai si n-ai dreptate.Adica sa ma explic.Aceasta femeie stie exact ce vrea..si VREA.cadouri,flori.etc..dar le vrea..si atunci ce face?le cere de la cei ignoranti (daca folosesc cuvantu care-mi vine acum in mine si care este “prost.poate deranjeaza pe cineva)Eaare capacitatea de a-i “teroriza” pe parintii elevilor,cerandu-le.! Si ei vor da! de ce? din FRICA.de repercursiunile care pot urma. Le e frica sa ia o altfel de hotarare(unii nici nu se gandesc ca poate exista o alternativa la asta)cred ca in felel asta relatia “terorist-victima”e realizata.Stiu ca e inuman ceea ce face,dar atat timp cat inca o face (cred ca nu e prima data)consider ca nu ea e de vina ca cere ci sunt de vina cei care…ii dau.Ceva ff asemanator s-a intamplat can fetita mea era in cls. a I-a si a venit de la scoala sa spuna ca doamna vrea anul asta o haina pe comanda si un inel.(sunt cam 20 de ani de atunci,asta denota ca “bunele principii” nu se schimba).eu i-am spus ca nu-i dau nici un ban,ba mai mult am mers la scoala si am vb cu restuyl parintilor
      eram privita ca un martian,stiam ce o sa urmeze,i-am spus si fiicei mele ca va fi , de acum incolo,timp de 4 ani.oaia neagra a clasei.apo iam intrebat-o daca isi asuma riscul,,si..mi-a spus ca da.si nu m-am inselat “DOama” a fost informata cine a “ridicat ” vocea,da,cede-ma m-am simtit super bine ca fiica mea a ales dreptatea..Cred ca stii ce impact au toatea astea asupra copiilor..in fine..inca oamenii nu se pot alinia odata cu vremurile..se pare ca sunt depasiti de ele.in est,toate bune.Nu te eneva,nu merita,crede-ma

    5. E clear ca cei care “nu intzeleg” subiectul discutziei se simt cu musca pe caciula si devin defensivi… Situatzia in cauza e foarte clara – intrebarea e “face cinema ceva in afara de a discuta pe chat?” Eu m-am hotarit sa sun la scoala respectiva si la Ministerul Educatziei – dupatta sarbatori.

      1. Imi vine sa si rid cind ma gindesc in ce ton si cu ce tupeu tzipa la parintzi… Ginditzi-va ce e in stare sa le faca celor mici… Ce credetzi ca or sa invetze ei de la genul asta de oameni?