chintesența jegului din societatea românească!

Nu cred c-am mai fost așa de revoltat de la acest episod. Dar acum totul are proporții halucinante. Pentru că e vorba despre o femeie care are în grijă cei mai fragili și influențabili membri ai societății acesteia. O învățătoare. Care le face un circ monstru unor părinți care nu s-au descurcat cu cadourile de sfârșit de an pentru toți cei din școală. Sau, după cum spune soţul individei, prezent la discuţie, “nu s-au ridicat la nivelul standardelor”!

O țață plină de ifose, cu venele gata să-i explodeze pentru că nesimțiții ăștia de părinți, inconştienţii ăştia, păduchioşii ăştia care fac de ruşine “sistemul românesc”, și-au permis să nu-și dea juma’ de salariu ca să cadorisească nu doar toți profesorii și toți directorii, dar și bodyguarzii, femeile de serviciu, medicul, bibliotecara şi informaticiana școlii.

Sigur, nu e un secret pentru nimeni că în școlile de la noi există, și nu de ieri, acest obicei al cadourilor pentru profesori. Acele “atenții” camuflate bine și oferite sub pretextul sărbătorilor sau a finalurilor de semestru sau de an. Am auzit de oameni care cumpără mașini profesorilor copiilor lor. Alții sunt mai modești: bijuterii de aur, parfumuri scumpe sau genți de fițe. Florile sunt deja banale și, dacă-ți trimiți urmașul cu un buchet la școală, riști ca un specimen precum cel din film să i-l bage pe gât. După ce a verificat, desigur, să nu fie ascuns printre petale vreun pandantiv strălucitor.

Deci, se știe de astfel de practici. Toată lumea le tolerează şi le perpetuează, din laşitate, din interes, din comoditate, din snobism, din grandomanie, din tradiţie, din milă pentru bieţii dascăli care au salarii mici şi nu-şi permit… Dar până acum, eu, cel puțin, nu fusesem martorul unui astfel de moment. În care o angajată a statului să șteargă pe jos cu niște oameni pentru că nu au învățat să trăiască în România. În România ei şi a celor ca ea. Niște “ticăloși” care și-au vrut odraslele la școală de fițe, dar fără să fie dispuși să se conformeze regulilor care o guvernează. Neoficial, desigur!

Această arătare este chintesența jegului omniprezent în toată societatea, din care calitățile ancestrale ale acestui popor se chinuie să iasă la lumină, în majoritatea cazurilor, însă, inutil. Le îneacă o clisă de tupeu, agresivitate, mahalagism, voracitate, putreziciune morală, ipocrizie, lipsă de scrupule.

Cel mai obscen nu este faptul că cere șpagă. Ci că ridică acest lucru la rangul de gest FIRESC. Și folosește ca argument, coexistența într-un spațiu geografic în care acesta reprezintă normalitatea. Iar culmea tupeului ordinar e în această frază: “Copiii voştri, în schimb, o să fie nişte săraci în suflet”. Pentru că a-i da ei şpagă e, conform minţii ei pestilenţiale, un act de generozitate, de dăruire, eventual creştin şi profund uman. De fapt, ea şi bărba-su îi învață pe amărâţii ăia de bine. Cum să se descurce în această lume. O fi ea strâmbă, dar e a noastră. Și are reguli nescrise, dar de aur. Mă rog, poate și de argint, dacă e în cantități mari.

“Balcanismul” nu se transmite prin gene. Ci prin educație. Prin intermediul unor viruși periculoși ca această individă imundă!

PS. Știu că nu toți dascălii sunt așa! Dar ignorarea colegilor care se comportă astfel îi face pe unii complici la disoluția sistemului de învățământ din România.

PPS. Acum hai, certaţi-mă că am folosit cuvinte dure la adresa individei! Sau mai bine citţi aici.

PPPS. Revin cu o precizare necesară, se pare, unora care, poate, nu citesc cu toată atenţia sau nu sunt atât de sensibili la nuanţe pe cât mi-aş dori eu. Titlul, ca şi repetarea sintagmei în interiorul articolului, se referă la acele defecte ale acestei fiinţe. Atenţie, nu învăţătoare, nu cadru didactic, nu Vasilica, Georgeta sau cum o chema-o! Ci ale acestui membru al societăţii, dacă vreţi. Defecte pe care le-am şi enumerat. Şi care nu au nicio legătură cu profesia sau cu locul de muncă. Defecte care mie mi se par a sta la baza situaţiei dezastruoase a României (din toate punctele de vedere). Pentru că ele se regăsesc, parţial sau total, la intensităţi mai mici sau mai mari, în forme mai acute sau mai cronice, în foarte mulţi concetăţeni, de la vlădică până la opincă. De aceea am considerat că acest personaj reprezintă chintesenţa răului românesc.De aceea nu mă interesează să fac public numele ei, pentru că nu ea, în sine, e problema despre care vorbesc eu.

PPPPS. Aici găsiţi mai multe specimene şi mentalităţi!

Categorii: specimene şi mentalităţi, timeless, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Revoltator! Obraznicia ac. pers. trebuie pedepsita, fara doar si poate….Dar, ce te faci cu sutele, poate miile de asem. personaje , existente la toate “intrarile”, “usile” si chiar indaratul birourilor mai mult sau mai putin luxoase, precum cerberii de legenda, si, culmea!, chiar acolo unde cauti urgent ajutorul??!! Adevar graita-i, draga Radu Herjeu! Ne trebuie educatie si …..un trai mai usor, mai civilizat, incat sa nu mai fie nevoie de asem. “daruri”. Va doresc si ne dorim cu totii un an mai curat!

    2. Adevărul doare întotdeauna ! Mai bine zis de așa , nici că se putea ! Felicitări ! :)

      La mulți ani !

    3. Mi-e sila ca nu se aplica legea de la A la Z!!!Nu inteleg de ce toata lumea se mira,e contrariata,mirata!?Traim cumva intr-o societate in care legea primeaza!?In care toti cei care se erijeaza in moralisti sunt cu adevarat moralisti sau doar niste prefacuti!?E anormal sa ceri la copii ,,atentii,, dar din pacate asta e intreaga societate, intreg sistemul romanesc.Toti cei care sunt oripilati n-au dat sau au luat astefel de atentii!?Vinovati sunt atat cei care iau dar si cei care dau,grav e ca s-a impamantenit sistemul.Eu sunt mai mirat,uimit cand vad ca exista normalitate.Sa ridice piatra cel fara de pacat!!

    4. E revoltator ca-i pus verde-n fata, filmat. Dar e un minuscul detaliu dintr-un sistem pervers care este institutionalizat si din moment ce functioneaza de atatea zeci de ani putem vorbi deja de o traditie. Si nu doar in invatamant ci in absolut toate institutiile din Romania si in mediul social in general. Acest “procedeu” functioneaza pana si in locuri unde chiar n-ar avea ce cauta, de exemplu in institutiile care impart dreptatea, penitenta, care se joaca cu viata oamenilor. Auzi acolo :)))”scoala de centru” …ce-i aia “scoala de centru”? o fi si “scoala de margine” sau “scoala de tangenta”?

    5. Salut Radu,

      Esti un baiat serios, de ce nu te angajezi la Nasul TV ? Romania TV sau Realitatea TV , nu mai retin exact la care lucrezi … sunt niste dejectii ca cele pe care le blamezi. Mi-ar placea sa te vad facand parte din echipa Nasul TV.

      1. Din doua motive. Consider ca basescu este cel mai mare rau care s-a intamplat in Romania ultimilor 25 de ani. Prin urmare, nu pot lucra intr-o televiziune care-l glorifica.
        Si in al doilea rand, imi place ca munca mea sa fie vazuta de oameni. Nu prea m-ar motiva vorbitul de unul singur.