chintesența jegului din societatea românească!

Nu cred c-am mai fost așa de revoltat de la acest episod. Dar acum totul are proporții halucinante. Pentru că e vorba despre o femeie care are în grijă cei mai fragili și influențabili membri ai societății acesteia. O învățătoare. Care le face un circ monstru unor părinți care nu s-au descurcat cu cadourile de sfârșit de an pentru toți cei din școală. Sau, după cum spune soţul individei, prezent la discuţie, “nu s-au ridicat la nivelul standardelor”!

O țață plină de ifose, cu venele gata să-i explodeze pentru că nesimțiții ăștia de părinți, inconştienţii ăştia, păduchioşii ăştia care fac de ruşine “sistemul românesc”, și-au permis să nu-și dea juma’ de salariu ca să cadorisească nu doar toți profesorii și toți directorii, dar și bodyguarzii, femeile de serviciu, medicul, bibliotecara şi informaticiana școlii.

Sigur, nu e un secret pentru nimeni că în școlile de la noi există, și nu de ieri, acest obicei al cadourilor pentru profesori. Acele “atenții” camuflate bine și oferite sub pretextul sărbătorilor sau a finalurilor de semestru sau de an. Am auzit de oameni care cumpără mașini profesorilor copiilor lor. Alții sunt mai modești: bijuterii de aur, parfumuri scumpe sau genți de fițe. Florile sunt deja banale și, dacă-ți trimiți urmașul cu un buchet la școală, riști ca un specimen precum cel din film să i-l bage pe gât. După ce a verificat, desigur, să nu fie ascuns printre petale vreun pandantiv strălucitor.

Deci, se știe de astfel de practici. Toată lumea le tolerează şi le perpetuează, din laşitate, din interes, din comoditate, din snobism, din grandomanie, din tradiţie, din milă pentru bieţii dascăli care au salarii mici şi nu-şi permit… Dar până acum, eu, cel puțin, nu fusesem martorul unui astfel de moment. În care o angajată a statului să șteargă pe jos cu niște oameni pentru că nu au învățat să trăiască în România. În România ei şi a celor ca ea. Niște “ticăloși” care și-au vrut odraslele la școală de fițe, dar fără să fie dispuși să se conformeze regulilor care o guvernează. Neoficial, desigur!

Această arătare este chintesența jegului omniprezent în toată societatea, din care calitățile ancestrale ale acestui popor se chinuie să iasă la lumină, în majoritatea cazurilor, însă, inutil. Le îneacă o clisă de tupeu, agresivitate, mahalagism, voracitate, putreziciune morală, ipocrizie, lipsă de scrupule.

Cel mai obscen nu este faptul că cere șpagă. Ci că ridică acest lucru la rangul de gest FIRESC. Și folosește ca argument, coexistența într-un spațiu geografic în care acesta reprezintă normalitatea. Iar culmea tupeului ordinar e în această frază: “Copiii voştri, în schimb, o să fie nişte săraci în suflet”. Pentru că a-i da ei şpagă e, conform minţii ei pestilenţiale, un act de generozitate, de dăruire, eventual creştin şi profund uman. De fapt, ea şi bărba-su îi învață pe amărâţii ăia de bine. Cum să se descurce în această lume. O fi ea strâmbă, dar e a noastră. Și are reguli nescrise, dar de aur. Mă rog, poate și de argint, dacă e în cantități mari.

“Balcanismul” nu se transmite prin gene. Ci prin educație. Prin intermediul unor viruși periculoși ca această individă imundă!

PS. Știu că nu toți dascălii sunt așa! Dar ignorarea colegilor care se comportă astfel îi face pe unii complici la disoluția sistemului de învățământ din România.

PPS. Acum hai, certaţi-mă că am folosit cuvinte dure la adresa individei! Sau mai bine citţi aici.

PPPS. Revin cu o precizare necesară, se pare, unora care, poate, nu citesc cu toată atenţia sau nu sunt atât de sensibili la nuanţe pe cât mi-aş dori eu. Titlul, ca şi repetarea sintagmei în interiorul articolului, se referă la acele defecte ale acestei fiinţe. Atenţie, nu învăţătoare, nu cadru didactic, nu Vasilica, Georgeta sau cum o chema-o! Ci ale acestui membru al societăţii, dacă vreţi. Defecte pe care le-am şi enumerat. Şi care nu au nicio legătură cu profesia sau cu locul de muncă. Defecte care mie mi se par a sta la baza situaţiei dezastruoase a României (din toate punctele de vedere). Pentru că ele se regăsesc, parţial sau total, la intensităţi mai mici sau mai mari, în forme mai acute sau mai cronice, în foarte mulţi concetăţeni, de la vlădică până la opincă. De aceea am considerat că acest personaj reprezintă chintesenţa răului românesc.De aceea nu mă interesează să fac public numele ei, pentru că nu ea, în sine, e problema despre care vorbesc eu.

PPPPS. Aici găsiţi mai multe specimene şi mentalităţi!

Categorii: specimene şi mentalităţi, timeless, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Salut Radu si felicitari pentru acest articol,
      Sunt student in anul 4 la una din Universitatile de STAT din tara (daca s-or mai numi asa, pentru ca si acest sistem este mult mai la pamant decat clasele 1-12 insa nimeni nu a dat importanta acestui lucru). Anul acesta, am avut ocazia de a lucra cu niste copii de clasele 5-8 datorita unor recomandari ale unor prieteni de familie cum ca as cunoaste matematica. Am respectat acest lucru sa-l fac, iar din toata asta am observat un lucru : copiii de astazi sunt o generatie SPERIATA!!!!! (cu cat mai multe “!”). Le e frica sa vorbeasca, sa-si dea cu parerea, sa zica NU INTELEG sau banalul cuvant “NU”. Unul din copii mi-a zis : am frica ca primesc 2 si imi voi strica media care m-ar propulsa la un liceu bun. Am ramas efectiv uimit, ca sistemul are inca urme comuniste.
      Eu unul daca nu imi convine ceva, imediat sar cu gura. Insa prea putini cu un astfel de comportament.
      Cel mai bun lucru pe care l-am putea face cu acest sistem de CACAT (si scuza-mi expresia) ar fi sa-i imitam pe danezi – ei au scos notele de la scoala, totul se bazeaza pe practica; iar rata de angajare pentru tinerii absolventi este de 80%…la noi ???
      Ramane un singur lucru: sa lasam patriotismul de o parte (ca cu el murim de foame) si sa plecam dracului afara…

      1. Mihai, termina acea facultate de stat sau ce-o fi ea, ca esti varza la lb. romana. Exprima-te in limbajul strict matematic in fata acelor copii, ca nu stapanesti limba romana, oricat te-ai stradui . Sa stii ca nu le e teama copiilor sa spuna “nu”, mai degraba le e teama cadrelor didactice sa spuna “nu” unei programe mult prea incarcate pentru varsta copiilor, sa spuna “nu” hartiilor inutile pe care trebuie sa le completeze, in loc sa se concentreze pe lucrul cu elevii la clasa. Sunt multe de spus, inca n-ai facut primul pas in meseria de profesor ca sa stii ce inseamna si ce gandesc elevii. Pune TU mana pe carte ca sa-i poti invata pe altii.

    2. Astept si tot astept sa vad semne notabile ale insanatosirii sistemului educational in Romania; fara asta nu vad un viitor al natiunii noastre (de fapt intrezaresc unul dar fiorii de groaza pe care mi-i da ma fac sa alung gândul). Personajul hidos al acestei stiri incredibile poate fi asimilat marului putred din lada cu mere sanatoase. Pericolul pe care il reprezinta pentru copiii pe care ar trebui sa-i formeze este absolut urias. Ma ia cu ameteala gandindu-ma cum se vor rostogoli peste generatii anomaliile din mentalitatea invatatoarei si cat de greu se vor estompa ele. Gândind la implicatiile pe care astfel de “defecte” – nedetectate si neanlaturate – le pot avea pur simplu imi dau lacrimile: de revolta, de neputinta si de jale. Copiii, cel mai pretios aluat pe care dascalii trebuie sa-l modeleze, nu au nici o vina! Pentru ei TREBUIE ca marul putred sa fie de indata inlaturat. Daca mi-ar sta in putere eu una l-as inlatura din sistem. Definitiv.

    3. Sper ca “doamna” respectiva sa ramana fara loc de munca si nici sa nu isi mai gaseasca!

    4. Doamne fereste!Cum pot exista astfel de colegi in breasla?Din cauza voastra suntem la margine.Rusineeeee!

      1. România şi breslele – vaca şi baletu’!
        Colegiul medicilor, Astărăstoaie = castă, nu se atinge nimeni de medici indiferent ce!
        Judecătoare beată la volan achitată = castă, nu se atinge nimeni de ea indiferent ce!
        România nu întelege la ce folosesc breslele. Noi credem că sunt un fel de sindicat, o castă, în care după ce intri, rolul lor e să te apere, să te protejeze, indiferent ce! Onoarea nu mai există, nu mai are valoare în România!

    5. Nu este de vina invatatoarea! Ea doar este in competitie cu alte invatatoare…
      Regulile le-au impamantenit parintii.
      Din aproape in aproape s-a ajuns la porcaria asta care ia diferite forme care mai de care mai murdare si mai inutile…
      Parintii dau mita invatatoarelor sa primeasca copilul mai multa ”atentie”… sunt mai vinovati decat invatatoarele. Nici nu le pasa daca ceilalti parinti pot tine pasul…bani pentru serbare, bani pentru excursii, Bani pentru Mosu, bani pentru album, bani pentru filmat, bani, bani, bani…
      Daca-i intrebi cum e invatatoarea? o tampita…
      Asa vor fi si cei din gimnaziu, doar ca mai fac mici cadouri tampitei de romana si de matematica.
      Cand copiii ajung in liceu abia le mai cumpara un caiet si un pix…

      1. scuze,te-ai citit inainte de a trimite comentariul?!

        nu e de vina invatatoarea, ci celelalte invatatoare care sunt in competie cu ea :)))))))))
        dar toate sunt invatatoare si in competitie:care pe care (care cere si care primeste mai mult :))

        ai dracului parinti,ei sunt de vina,avem acum vinovatii: daca ei n-ar oferi,n-ar avea cine primi ceva ….

        as face pariu ca esti si tu invatatoare!

      2. P.S. poate ai dreptate,sunt si parinti care nu-si iubesc copiii si ii vor trecuti prin scoala ca gasca prin apa,DAR daca invatatorii,invatatoarele sunt ceea ce ar trebui sa fie,de ce accepta mituirea???
        nu toti copiii ar trebui sa primeasca de la invatatori,profesori,atentie egala???

        asta daca invatatorii(profesorii) si-au ales meseria din dragoste pt copii si invatat ,nu din interesul pt profit material…