ce-am înţeles noi din aceste alegeri :)

Au trecut şi alegerile acestea. Nu sunt mari surprize decât pentru cei care privesc realitatea politică şi socială din România prin ochelari de partid sau prin ecranul televizorului. Chiar şi aşa, au fost extrem de importante, dar nu pentru obiectivul lor oficial, de a trimite europarlamentari buni la Bruxelles şi Strasbourg, ci pentru cel real, de a limpezi puţin apele pe cheiul Dâmboviţei. Nu se va-ntâmpla peste noapte. Vor mai fi multe frământări şi schimbări, dar semnalul a fost dat şi bulgărele de zăpadă a început rostogolirea. E prea devreme pentru dat verdicte, aşa că nu mă voi hazarda nici eu. Dar pot acum să trag nişte concluzii şi să schiţez câteva scenarii posibile.

PSD e, clar, marele câştigător. Nu doar pentru că a obţinut cel mai mare scor electoral de la înfiinţare, ci şi pentru că asta s-a petrecut după doi ani de guvernare şi după 3-4 luni de asediu total din partea tuturor celorlalte forţe politice şi a internauţilor “apolitici”. Discursul ponderat al premierului pare să fi avut succes la români, mai ales după cei 10 ani de circ băsescian gălăgios şi virulent. Nu ştiu dacă e sincer în abordarea sa (nu-l cunosc, eu bag mâna în foc doar pentru mine şi prietenii mei), dar ştiu că eu n-aş fi reuşit să înghit cu atât stoicism toate lăturile pe care mi le-ar fi turnat în cap foştii mei aliaţi. (Şi) de asta, probabil, nu voi fi niciodată om politic. Modul în care a refuzat să răspundă atacurilor venite din partea lui Antonescu a plăcut, presupun, celor care chiar au crezut în USL. PSD a câştigat peste tot, inclusiv în Ardeal, ceea ce e un semnal politic mai important decât îl dau procentele naţionale.

Problema acestui succes e aceeaşi cu care s-a confruntat mereu PSD-ul: tentaţia de a deveni suprapartid, în atitudine, mentalitate şi mod de a gestiona lucrurile. Cu o opoziţie firavă şi extrem de fărâmiţată, mulţi social-democraţi, mai ales cei identificaţi de presă ca “baroni” locali, îşi vor înfrâna şi mai greu impulsul de a-şi trata regiunile aflate în gestiune administrativă ca pe nişte feude, în care orice le este permis.

A doua problemă e cea a lui Victor Ponta, împins de la spate nu doar de colegi, ci şi de succesul de acum, de a candida la preşedinţie. Lucru pe care nu şi-l doreşte în acest moment şi pe care ar vrea să-l evite, dar fără riscul de a avea la Cotroceni un adversar.

PNL este marele perdant. Şi liderul său este victima orgoliului propriu. Şi al unor calcule a căror logică eu n-am reuşit s-o decriptez nici acum. Şi, ţinând cont de eşecul usturător, încep să am dubii că a şi existat. Candidând pe liste comune sau chiar separate, dar în cadrul USL, liberalii ar fi trimis la Parlamentul European aproape de două ori mai mulţi reprezentanţi. Ceea ce ar fi ajutat partidului pe termen lung. Ruperea intempestivă şi fără motive serioase a unei alianţe care a cuantificat multe speranţe de normalitate ale românilor sătui de paranghelia băsistă, a dat înapoi cu mulţi ani singura alternativă legitimă de dreapta. Forţând stricarea “căruţei” înainte ca aceasta să-şi fi consumat menirea şi utilitatea în ochii oamenilor, liderul liberal s-a postat singur în lunga galerie a celor percepuţi ca demolatori, într-o ţară în care nu s-a construit mai nimic în ultimii 25 de ani. Modul în care Antonescu a înţeles să scuipe acolo unde a pupat a amintit românilor prea mult de acelaşi băsescu, după ruperea alianţei DA. Acelaşi gen de dispreţ pentru decenţă, pentru bun-simţ şi pentru consecvenţă. Discursurile încrâncenate despre “ciuma roşie” sunt cu atât mai penibile şi sortite eşecului cu cât cel care le ţine e un fost candidat prezidenţial al acesteia. Mutarea PNL în barca popularilor europeni este nu numai incorectă faţă de puţinii susţinători, treziţi peste noapte, a doua zi după ce şi-au dat votul, în tabăra celor care mai acum doi ani îi acuzau de lovitură de stat, dar şi atât de vizibil oportunistă, încât s-ar putea să provoace o prăbuşire în sondaje mai mare chiar decât plecarea de la guvernare. Eu nu cred că liberalii singuri vor supravieţui. Vor fi obligaţi să ia rapid o decizie: fie se întorc în USL, cu riscul de a-şi pierde identitatea lângă nişte colegi care vor avea, probabil, resentimente puternice. Dar cu şansa de mai da un premier sau un preşdeinte. Fie se vor apropia de PDL sau PMP, cu riscul de a fi înghiţiţi.

PDL nici nu moare, nici nu trăieşte. Buldogul a reuşit să-l ţină pe linia de plutire, în pofida grelei moşteniri şi, mai ales, a tentativelor fostului stăpân de a-l demantela. Mai mult, la nivel personal, e o victorie asupra fostei tabere Udrea, mutată cu mari speranţe la formaţiunea creată sub birourile de la Cotroceni. Rezultatul apropiat de cel liberal îi păstrează cărţile cu care să negocieze o apropiere între cele două partide. Şi, cu tulburarea apelor în PNL, are şansa de a pescui în ele cu ceva succes. Alegerea inspirată a unui candidat la preşedinţie l-ar putea propulsa în postura de principal adversar politic al PSD-ului şi coagulant al forţelor de dreapta.

PMP s-a dovedit a fi exact ce e: imaginea clară a restului de impact electoral pe care îl mai are locatarul de la Cotroceni. Cu paraşută sau fără, cu tricou sau fără, cu încălcarea Constituţiei sau fără, cel care a infestat societatea românească în ultimii 10 ani e ţinut în viaţă (politică) doar de funcţia pe care încă o mai ocupă, de serviciile secrete, de “intelectualii” de palat, de cozile de topor din justiţie şi de talibanii dispuşi să sfâşie orice atentează la sanctitatea sa. Obsesia pentru Duduia sa şi modul absolut descalificant în care a sacrificat absolut orice pentru a-i asigura acesteia combustibil de a ajunge cât mai sus au dus la îndepărtarea celor care încă mai credeau în fabulaţiile lui despre “statul de drept”.

Şi singura surpriză vine de la scorul înregistrat de independentul Mircea Dicaonu. Nu faptul că a fost ales e neaşteptat, ci numărul voturilor obţinute. După o campanie intensă dusă împotriva sa atât de instituţiile statului, cât şi de adversari politici sau foşti colegi, “actoraşul” a reuşit să strângă mai multe sufragii decât o făcea acum 5 ani beizadeaua prezidenţială, care a beneficiat de deturrnarea sistematică a voturilor de partid. Unii pun succesul lui pe seama susţinerii de către Antena 3. Acestora le spun că partidul patronului acestui post nu ar fi reuşit singur să obţină nici un sfert din procentele obţinute de Diaconu! Şi le repet ce spuneam aici

Categorii: jurnal de campanie, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. De acord, exceptie faptul ca Antonescu ar fi victima propriilor orgolii sau a unei logici greu de decriptat. Pare din ce in ce mai clar ca omul a avut doar o misiune pe care pare ca vrea sa o finalizeze cu succes, respectiv distrugerea PNL…

    2. Singurul castigator al acestor alegeri e PC recte voiculescu-felix. De fapt e castigator in cam toate alegerile din Romania, dat fiind ca nu a participat (daca-mi aduc bine aminte) decat o data singur, pe propriile-i puteri, in rest parazitand diverse aliante si impingandu-si oamenii in cele mai bune functii fara sa lipeasca nici macar un afis electoral. Partidul-televizor e cel mai mare partid din Romania – l-as admira pe felix pentru coloana vertebrala de sarpe daca n-ar fi foarte trist pentru tara noastra. A impins la putere o alianta-mamut (USL), a spart aceasta alianta prin indepartarea permanenta si critica exclusiv a PNL, a impins la Bruxelles un om care pozeaza in “cinstit si neafiliat” (sa fim seriosi) si, in general, unde a pus felix mana si-a varat si al-cu-coarne coada, asa ca eu nu mai cred in nimic promovat de antene. Cat despre alianta preconizata PNL-PDL, jumatate din PDL sunt veniti din PNL – si eu n-am incredere in ei decat in masura in care sa presupunem ca nu-l mai inghit pe base si isi fac mea culpa legat de ruperea PNL in 2005-2006. Pe termen scurt o colaborare PNL-PDL poate ca va face bine tarii, dar nu va face bine PNL. Om trai si om vedea!

    3. Ma tem ca nu toti am inteles acelasi lucru si asta nu neaparat din cauza simpatiilor politice. Multe din afirmatiile de mai sus mi se par nitel tendentioase si apropiate de punctual de vedere al PSD. Ruperea aliantei USL era o chestiune de timp. PSD a inceput operatiunea de indepartare a liberalilor inca din prima zi de guvernare cand a inceput negocieri cu UDMR desi avea majoritate in parlament si racolarea parlamentarilor PPDD. Scopul era evident pregatirea unei majoritati parlamentare fara PNL.
      In ce priveste mesajul alegerilor cred ca este vorba in primul rand de o boicotare a clasei politice in general din cauza modului in care se face politica si a perceptiei potrivit careia politicienii nu servesc intersul public ci doar cel personal sau de grup. Acest boicot a afectat in principal partidele zise de dreapta care se adreseaza unor categorii mai educate si clasei de mijloc care sunt mai exigente moral fata de politicieni.
      Alegatorii de baza ai PSD sunt in majoritate saraci, dependent de stat si de baronii PSD iar partidul are cea mai buna retea de mobilizare la vot.
      In plus mentinerea unor directori PNL in functii a fost conditionata de noncombat (am caz in familie) sau de aprobarea unor fonduri etc in cazul primarilor sau parlamentarilor. Acest lucru a afectat mobilizarea la vot a sustinatorilor PNL.
      Mai mult manevra cu Mircea Diaconu care a fost pus in sitiatia de opozitie cu PNL prin decizia ANI a contribuit si ea la pierderea unor procente.
      Culpabilizarea PNL este o strategie a PSD insa nu va tine pe termen lung. PSD va deconta pana la urma toate neajunsurile guvernariii.

      1. De ce oare unii critici de pe aici ai ideilor de bun simt ale lui Radu scapa din vedere sau omit intentionat niste lucruri care ar demonta rationamentele lor ? Un singur exemplu vreau sa dau : USL s-a destramat cand liberalii au fortat nota incercand sa impuna crearea unui post de viceprimministru pentru Klaus Iohanis – ce zici , Claudiu, asta nu e pretentie de ciolan ? De ce pana atunci nimeni din PNL nu s-a plans ca ar fi tratat in scopul indepartarii de la guvernare ? Poate din acelasi motiv pentru care au omis sa-si anunte alegatorii inainte de alegeri despre trecerea la PPE ? Zici de culpabilizare a lui Antonescu ? il consideri curat dupa ce a facut ?

    4. Întrebarea este : nu cumva “actorașul” va declasa un tsunami în planul luptelor electorale ulterioare? Nu cumva Mircea Diaconu a demonstrat ca o persoana perceputa ca fiind un om obișnuit, dar cu o morala ireproșabila și , cu certitudine, reprezentantul celor care l-au votat, ar putea atrage un număr surprinzător de mare de voturi – chiar și pentru a ieși președinte? Utopie,dar o utopie frumoasa.
      Sau ar putea declanșa alegerea unui număr mare de independenți la parlamentarele din 2016. Suficient de mare ca sa încurce planurile partidelor oligarhice care ne-au condus pe rând, și ne conduc încă.
      Sa vedem…