Așa-i că v-ați simțit mai români pentru că cineva a dat o căruță de bani ca să poată întinde pe un câmp o pânză imensă în culorile drapelului național? Așa-i că s-a gonflat iar patriotismul în sufletele voastre, copleșite de mândria de a fi contemporane cu o asemenea etalare a măreţiei poporului, capabil, prin reprezentanţii săi, de asemenea gesturi memorabile? Aşa-i că v-aţi considerat mai buni ca libanezii, al căror record l-am depăşit, cu peste 79 de mii de metri pătraţi de infatuare mediatică? Aşa-i că, înlăcrimaţi de câtă iubire de neam aţi respirat pe 27 mai, aţi uitat, dacă aţi ştiut vreodată, că Mihai Viteazul, a cărui Unire o aniversăm în acea zi, a murit trădat de românii lui?
S-a umplut internetul de imagini cu tricolorul de 5 tone, dovadă palpabilă, nu-i aşa, a sentimentelor înălțătoare și profunde pe care românii le poartă țării lor. O cocardă nu mai e îndeajuns. Sau un mic drapel arborat la balcon. Nu, e nevoie de un aerodrom ca să cuprindă întreaga noastră iubire pentru noi înşine! Cam prea seamănă izbitor cu ce se spune prin prostimea invidioasă despre unii bărbaţi care-şi cumpără maşini mari…
Când am devenit atât de grandomani? Când am pierdut din vedere esenţialul, că ne risipim pe zi ce trece, rupţi unii de ceilalţi, şi am devenit interesaţi doar de formă, de aparenţe, de preferat cât mai stridente, de gesturi exterioare demonstrative, care n-o să repare nimic?
Când ţineam piept ienicerilor semilunii sau hoardelor barbare, cetăţile noastre n-aveau nimic din imensitatea fortărețelor vestice. Bisericile noastre au fost mereu modeste, fără ogive copleşitoare, ca să dea credincioșilor senzaţia de apropiere de Dzeu. Palatele domnitorilor noştri au fost, de fapt, niște conace mai răsărite. Casele noastre erau modeste, din chirpici, dar primenite alb în fiecare primăvară. Cu toată frumusețea lui, Peleșul nu depășește în grandoare multele construcții asemănătoare din țara celui care l-a ridicat la Sinaia. Când eram încă o naţiune şi ne luptam să fiinţăm ca atare, pe câmpurile de bătălie cu turcii, tătarii, rușii, polonezii, ungurii sau mai știu eu cine a râvnit la sărăcia noastră, nu pierdeam vremea să ne măsurăm flamurile sub care urma să murim. Atunci când ne uneam, la Alba Iulia, la Blaj, la Focşani, la Plevna, la Mărăşeşti şi, din nou, la Alba Iulia, nu simțeam nevoia să ne batem cu pumnii în piept de cât de patrioți suntem, cât de mult ne iubim țara… Pentru că sentimentele adevărate nu au nevoie de ostentaţie pentru a exista şi a se manifesta!
Acum, pe măsură ce devenim o populație, suntem tentaţi să umplem golurile din țesătura destrămată a nației cu gesturi și simboluri pantagruelice, care riscă să se golească rapid de semnificații, ca orice lucru făcut doar pentru a demonstra ceva. Astăzi, ca să ne convingem că suntem credincioși, ridicăm megacatedrale. Ca să arătăm că ne iubim patria, croim drapele de cartea recordurilor. Ca să simțim sărbătorile, îmbrăcăm o armată de figuranți în costume de Moș Crăciun şi umplem cârnaţi de-un kilometru. Vilele au început să fie din ce în ce mai mari, pe măsură ce bibliotecile din ele au intrat la apă. Mașinile cresc în putere şi dimensiuni, în timp ce scad pedepsele pentru crimele de pe șosele. Oamenii îşi pun din ce în ce mai multe şi mai împodobite măşti, pentru a ascunde că sunt tot mai pustii pe dinăuntru.
Şi, cu cât sună mai a gol, cu atât ne batem mai puternic cu pumnii în piept, cu cât suntem mai farisei, cu atât ne facem cruci mai mari și mai dese, cu cât suntem mai inculți, cu atât ne fălim cu bunurile noastre materiale, cu cât iubim mai puţin, cu atât facem cadouri mai scumpe și mai extravagante, cu cât suntem mai săraci, cu atât aruncăm ultimii bani pe care-i avem pe lucruri inutile, dar epatante. Cu cât ne simţim mai străini între noi şi în propria ţară, cu atât ne măsurăm patriotismul în metri pătraţi, tone şi kilometri de aţă. Cu cât ne risipim ca neam, cu atât ne lăsăm înlocuiţi de avatarurile noastre supradimensionate care să menţină iluzia unei identităţi naţionale.
***
Nu stiu ce au vrut sa demonstreze Antenele cu acest simbol si mai ales sa apara in Cartea Recordurilor.Cu acesti guvernanti am devenit o Colonie in Europa,ne-au vandut de tot,nu le pasa de nimic.Stramosii nostri s-au jertfit pentru Tara si astia(parlamentari si guvernanti) ne vand pe nimic.Totusi e bine avem tricolor de 5 tone .
Ca ei sunt patrioti. Ca ei spun adevarul. Ca ei fac totul ca romanii sa fie mandrii, iar altii nu fac nimic.
Totul de fapt a fost facut pentru rating. Atat. Cine vrea sa vada… sa priveasca. Cine nu, sa ramana acolo, blocat, pe A3. A fost A3 cel mai urmarit post de televiziune pe parcursul acelei zile? A fost… A crescut increderea (in sondaje!) romanului fata de A3? A crescut. Mai aveti de mancat pana o sa ajungeti la gradul cand o sa puteti intelege manipularea si cum se poate manipula o masa de oameni. Prin repetitie…
cu ce te-a deranjat acest fapt al ANTENEI?
Intrebarea ta demonstreaza clar ca n-ai inteles nimic din ce-am scris. Imi pare rau, dar asta e!
Noi perdem din vedere anumite lucruri cum ar fi respectul pentru drapel. Unde e esentialul ala despre care vorbesti, cand noi uitam drapelul? A, nu se pune, haleala sa avem, drapelul poate fi uitat.
Daca ar fi dat banii pe el din buzunarul meu mai ziceam, dar asa…
Pe mine m-a uimit prezenta unor ministrii in acel loc. De exemplu ministrul agriculturii. Ce cauta el acolo?! Venise sa ia la cunoastere ca in agricultura romaneasca daca avem 8ha de teren agricol nemuncit si neirigat, chiar si asa poate sa creasca macar un drapel pe el? In cazul asta sa se apucede cultivat si drapelele altor state si in felul asta poate vom avea si noi agricultura in tara asta muritoare de foame ca in rest nu sunt in stare de nimic altceva in afara de spectacole la tv. Paine si circ!
Grandomania omului de rand este reactia la foamea si saracia de dinainte de 1989. Romanul inca nu a ajuns la acel nivel de saturatie care sa-l linisteasca si sa-i canalizeze energiile si catre alte scopuri decat acela de a acumula. Patriotismul s-a demonetizat de-a lungul anilor de “Cantarea Romaniei”, cand, duminica de duminica, vedeam la televizor stadioanele umplute de oameni care fluturau stegulete, cantau si recitau pentru conducatorul iubit. Se pare ca romanul are memoria buna, pentru ca inca nu a uitat. Poate ca sunt prea pretentioasa, dar eu una am nevoie de cu totul alte valori si simboluri , pentru a simti din nou acel sentiment sincer al mandriei de a apartine Romaniei si poporului sau.