când am devenit atât de grandomani?

Așa-i că v-ați simțit mai români pentru că cineva a dat o căruță de bani ca să poată întinde pe un câmp o pânză imensă în culorile drapelului național? Așa-i că s-a gonflat iar patriotismul în sufletele voastre, copleșite de mândria de a fi contemporane cu o asemenea etalare a măreţiei poporului, capabil, prin reprezentanţii săi, de asemenea gesturi memorabile? Aşa-i că v-aţi considerat mai buni ca libanezii, al căror record l-am depăşit, cu peste 79 de mii de metri pătraţi de infatuare mediatică? Aşa-i că, înlăcrimaţi de câtă iubire de neam aţi respirat pe 27 mai, aţi uitat, dacă aţi ştiut vreodată, că Mihai Viteazul, a cărui Unire o aniversăm în acea zi, a murit trădat de românii lui?

S-a umplut internetul de imagini cu tricolorul de 5 tone, dovadă palpabilă, nu-i aşa, a sentimentelor înălțătoare și profunde pe care românii le poartă țării lor. O cocardă nu mai e îndeajuns. Sau un mic drapel arborat la balcon. Nu, e nevoie de un aerodrom ca să cuprindă întreaga noastră iubire pentru noi înşine! Cam prea seamănă izbitor cu ce se spune prin prostimea invidioasă despre unii bărbaţi care-şi cumpără maşini mari…

Când am devenit atât de grandomani? Când am pierdut din vedere esenţialul, că ne risipim pe zi ce trece, rupţi unii de ceilalţi, şi am devenit interesaţi doar de formă, de aparenţe, de preferat cât mai stridente, de gesturi exterioare demonstrative, care n-o să repare nimic?

Când ţineam piept ienicerilor semilunii sau hoardelor barbare, cetăţile noastre n-aveau nimic din imensitatea fortărețelor vestice. Bisericile noastre au fost mereu modeste, fără ogive copleşitoare, ca să dea credincioșilor senzaţia de apropiere de Dzeu. Palatele domnitorilor noştri au fost, de fapt, niște conace mai răsărite. Casele noastre erau modeste, din chirpici, dar primenite alb în fiecare primăvară. Cu toată frumusețea lui, Peleșul nu depășește în grandoare multele construcții asemănătoare din țara celui care l-a ridicat la Sinaia. Când eram încă o naţiune şi ne luptam să fiinţăm ca atare, pe câmpurile de bătălie cu turcii, tătarii, rușii, polonezii, ungurii sau mai știu eu cine a râvnit la sărăcia noastră, nu pierdeam vremea să ne măsurăm flamurile sub care urma să murim. Atunci când ne uneam, la Alba Iulia, la Blaj, la Focşani, la Plevna, la Mărăşeşti şi, din nou, la Alba Iulia, nu simțeam nevoia să ne batem cu pumnii în piept de cât de patrioți suntem, cât de mult ne iubim țara… Pentru că sentimentele adevărate nu au nevoie de ostentaţie pentru a exista şi a se manifesta!

Acum, pe măsură ce devenim o populație, suntem tentaţi să umplem golurile din țesătura destrămată a nației cu gesturi și simboluri pantagruelice, care riscă să se golească rapid de semnificații, ca orice lucru făcut doar pentru a demonstra ceva. Astăzi, ca să ne convingem că suntem credincioși, ridicăm megacatedrale. Ca să arătăm că ne iubim patria, croim drapele de cartea recordurilor. Ca să simțim sărbătorile, îmbrăcăm o armată de figuranți în costume de Moș Crăciun şi umplem cârnaţi de-un kilometru. Vilele au început să fie din ce în ce mai mari, pe măsură ce bibliotecile din ele au intrat la apă. Mașinile cresc în putere şi dimensiuni, în timp ce scad pedepsele pentru crimele de pe șosele. Oamenii îşi pun din ce în ce mai multe şi mai împodobite măşti, pentru a ascunde că sunt tot mai pustii pe dinăuntru.

Şi, cu cât sună mai a gol, cu atât ne batem mai puternic cu pumnii în piept, cu cât suntem mai farisei, cu atât ne facem cruci mai mari și mai dese, cu cât suntem mai inculți, cu atât ne fălim cu bunurile noastre materiale, cu cât iubim mai puţin, cu atât facem cadouri mai scumpe și mai extravagante, cu cât suntem mai săraci, cu atât aruncăm ultimii bani pe care-i avem pe lucruri inutile, dar epatante. Cu cât ne simţim mai străini între noi şi în propria ţară, cu atât ne măsurăm patriotismul în metri pătraţi, tone şi kilometri de aţă. Cu cât ne risipim ca neam, cu atât ne lăsăm înlocuiţi de avatarurile noastre supradimensionate care să menţină iluzia unei identităţi naţionale.

***

Categorii: anacronic, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to Dan Cancel reply


    1. Lipsa educatiei sta la baza tuturor nenorocirilor care bantuie lumea,in general,si Romania,in special.Inclusiv lasitatea si pupincurismul au la origine lipsa educatiei.Scoala mai proasta ca cea romaneasca nu cred ca exista in toata lumea.Nu este locul aici pentru o analiza a scolii romanesti deoarece lucrul asta necesita timp,spatiu si(in principal)multa atentie.De aceea,zic eu,daca vrem o Romanie normala(un stat si un popor),va trebui sa pornim de la analizarea,fara menajamente,a sistemului de educatie din Romania.

    2. Mi se pare nefondata,aberanta si fara justifinare logica cheltuirea banilor pe o bucata de panza,fie ea si rdapelul tarii.Tinand cont de situatia in care ne aflam acum (adica suntem cu izmenele pline de nesiguranta zilei de maine) ne incapatanam sa facem tot felul de lucruri bizare pe care mai tarziu sau mai devreme le regretam.Tara ne-o iubim,nimic de zis.Dar cotarlele bipede care fac parte din fauna politica…..mai ca as infunda toate zdup-urile cu ei,pina la ultimul!Si pe condamnari la fel de grase precum tunurile trase economiei nationale.Niciuna mai mica de 50 de ani de zdup,fara drepturi civile.

    3. Foarte adevarat.
      Un neam de sclavi, telespectatori si platirori ai tuturor hotiilr totalizand miliarde si miliarde de euro, careia i s-a suflat toata megaindustria, flota, petrolul, gazele, care plateste cele mai scumpe autostrazi, miguri vechi, cele mai mari si mai multe taxe si impozite, care trimite carne de tun in razboaiele altora, pe cale sa i se fure aurul, padurile, si orice alta resursa, etc, etc , etc, si care isi merita si isi va merita soarta. Bravo popor adormit! Nu uita sa te duci sa votezi iar!!! Si sa nu uiti de pomenile electorale, ca doar ai uitat cat de bogata tara ai.

    4. “Nu orice părere este, însă, o idee sau un argument. De aceea, nu orice părere trebuie respectată.” citat din blogul autorul. Atat.