băsescu, bulibaşă la NATO

De câteva zile a fost reactivat zvonul care-l dă pe Băsescu în cărţi pentru preluarea şefiei NATO din 2014. El a apărut iniţial în urmă cu câţiva ani, în perioada în care se făceau tot felul de scenarii despre cum o să scăpăm noi de locatarul de la Cotroceni, înainte de termen, în timp ce el îşi va fi asigurat un loc călduţ şi cu muuuultă imunitate, undeva într-o structură politică externă. Dacă atunci era cam ca povestea de pe vremuri, cu boala lui Ceauşescu, ce urma să ne scape de dictator în viitorul apropiat, parte a scenaritei comentatorilor şi băgătorilor de beţe prin gard, acum are o cu totul altă conotaţie şi merită cel puţin un comentariu.

Eu cred că, în acest moment, rumoarea le foloseşte şi lui TB şi lui Victor Ponta, pentru că ea ar demonstra nu numai faptul că actualul preşedinte se bucură de un sprijin solid din partea americanilor, ceea ce ar trebui să facă serviciile secrete şi sponsorii să se mai gândească înainte de a le întoarce spatele lui şi microcreaţiei care mişcă popular, ci şi că actuala stare de lucruri din România, botezată de analişti coabitare, a fost pohta ce-a pohtit Washingtonul, ceea ce ar degreva un pic încărcata biografie recentă a premierului de atitudinea, văzută de unii drept ignobilă, de a nu-şi da cu tigaia în cap cu şeful statului. Aşadar, o poveste care, până la infirmare sau confirmare, nu strică nimănui.

Dacă se adevereşte, şi Băsescu va fi uns secretar general al Alianţei Nord Atlantice, vom scăpa, pe de o parte, de speculaţiile legate de misterele (prea) mulţilor lui ani de preşedinţie, supravieţuirea sa politică, în pofida antipatiei populare, victoria “externă” în alegerile din 2009, eşecul referendumului, sprijinul cancelariilor occidentale.

Pe de altă parte, însă, se va naşte o întrebare grea: cu ce şi-a plătit înaltul scaun? Ce-a dat la schimb? Trebuie să fi fost ceva consistent, ţinând cont că Bechtelul nu i-a asigurat lui Năstase câştigarea alegerilor din 2004. Petrolul şi băncile sunt de mult la austrieci, comunicaţiile la greci… aurul de la Roşia Montană e dat americanilor, prin intermediari, dar încă greu de luat… Nu cred că aceştia sunt mari fani ai seminţelor noastre de floarea soarelui, deci… mai rămân gazele de şist, cuprul… dar astea n-au fost antamate încă, şi mi-e greu să cred că cei care învârt lucrurile la Washington sunt atât de naivi încât să cumpere blana ursului din pădure… Mai ales când vânzătorul e guvernul, nu preşedintele.

Nici pe partea neconspirativă nu stăm mai bine. Influenţa noastră politică în lume tinde spre 0, forţa noastră armată nu ar impresiona nici măcar un trib de aborigeni din Australia, economic devenim o colonie pe zi ce trece. Băsescu nu e un mare strateg, el e bun la învârteli meschine, cu oameni uşor de controlat, influenţat sau manipulat. Ca să ajungă şef la NATO îi trebuie o carte bună în mână, nu prea merge să joace la cacealma, aşa cum a făcut-o în majoritatea cazurilor, în ograda proprie, în faţa unor adversari sau parteneri amatori. De aceea, pe lângă evidentele beneficii de imagine şi chiar politico-economice pe care le-ar avea România prin concretizarea scenariului de mai sus, care ar fi costurile? Şi cine le va plăti? De fapt, la ultima întrebare ştim toţi răspunsul. Şi e cam singurul constant din ultimii 23 de ani!

***

Ţi-a plăcut? Dă-l mai departe, folosind butoanele de mai jos. Şi te poţi înscrie la newsletter (în meniul din dreapta), dacă vrei să afli primul ce am mai postat pe blog.