A mai trecut un an prin noi

Am mai îmbătrânit cu un an, sau cu mai mulţi. Fiecare are viteza lui cu care se apropie de capătul drumului. Fiecare îşi măsoară altfel trecerea… Ne tragem picioarele după noi, ne oprim din când în când, şi constatăm, la un moment dat, că am ajuns la sfârşitul unui alt an, că am traversat 365 de zile fără să ne dăm seama şi fără să ne învinovăţim pentru asta. Senzaţia cea mai pregnantă este cea de oboseală. Acumulată în inimi, în gânduri şi în idealuri.

Te-apuci să faci bilanţul. Sau te gândeşti c-ai putea să-l faci. De multe ori te opreşti speriat de găurile negre din universul anului care tocmai a trecut. Aduni mere cu pere şi scazi ipocrizie, neatenţie, tăcere, vorbe aruncate, măşti. Dacă ai curajul să te priveşti în oglindă, totalul iese rareori pozitiv. Şi asta nu pentru că n-am fi făcut lucruri bune. Ci pentru că pe cele rele le uităm mai uşor. Ale noastre. Ale celorlalţi le ţinem minte şi, printr-un proces miraculos ni le trecem la capitolul „îndepliniri“, ca pe o dovadă a nelimitatei noaste suferinţe. Statutul de victimă a devenit o calitate. Şi suferinţa, o scuză.

Ce repede a trecut şi anul acesta! exclami uimit şi intri în cel nou cu speranţa că vei face ce n-ai reuşit în ultimele 12 luni. Asta, dacă ţi-ai propus ceva. Poate, într-un acces de sinceritate, te recunoşti singur şi te înfiori. Dacă am aduna toate clipele petrecute alături de prieteni şi le-am scădea pe cele goale de oameni, rezultatul ar fi, de cele mai multe ori, cu minus. Ciudaţi matematicienii aceştia, care au inventat însumarea cu rezultat negativ.

Şi stai pe marginea timpului, acolo unde muchia s-a tocit de-atâţia ani de treceri istovite, şi-ţi promiţi că vei face mai mult, că vei fi mai mult. Şi uneori te şi crezi. Memoria umană nu-ţi permite să-ţi aminteşti de acelaşi moment, petrecut în acelaşi loc, cu 365 de zile în urmă. Te lepezi de anul ce-a trecut ca de o piele uscată şi pătată. Ora 0 o să-ţi aducă schimbarea. Pe care trebuie doar s-o aştepţi în prag, bine înfofolit în iluziile tale. Să-i deschizi uşa şi s-o pofteşti să intre. Şi totul e ca nou. Anul, oglinda, oamenii, speranţele.

Suntem deja aici, în noul an. Suntem mai optimişti. Poate. Suntem mai lucizi. Poate. Suntem mai supăraţi pe găurile negre. Poate. Ne ştim mai bine. Poate. Îi ştim mai bine pe ceilalţi. Poate. Şi anul acesta va trece în zbor şi nu vom avea timp să vedem dacă s-a produs schimbarea. Vom amesteca iarăşi fondul cu forma. Şi iarăşi vom trăi la infinitiv şi la impersonal.

Şi-acum să fim veseli. Să ne gândim că anul acesta se vor naşte copii care nu vor şti nimic despre ce-a fost decât din poveştile noastre. Care vor avea, din nou, şansa de a face bilanţuri. Care, poate, vor avea timp să se gândească şi la ceilalţi. Să sperăm că cineva va spune adevărul cu voce tare. Şi noi îl vom şi asculta. Că ne vom redescoperi şi ne vom aşeza voit la un nou început de drum, nelegat de ceasuri şi calendare. Că vom redescoperi faptul că ceilalţi sunt asemeni nouă. Că ştiu să iubească şi ştiu să întindă o mână. Că ştiu să asculte şi ştiu să vorbească. Că schimbarea începe cu o uşă deschisă. Că, dacă nimeni nu bate şi nimeni nu aude, porţile vor rămâne ferecate, oricâte Revelioane vor trece prin ele. Şi, în general, să constatăm că a fi înseamnă a şti şi a înţelege.

Categorii: anacronic
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular: