Astăzi, democraţia a învins definitiv în România. Puţin mai târziu decât prognosticase Brucan (dar, de, aşa sunt românii, mai molcomi), am învăţat cu ce se mănâncă acest sistem emanat de Revoluţia Franceză în toată lumea. Ne-am civilizat şi noi, în sfârşit, după atâţia ani de obscurantism. Am intrat şi noi în rândul naţiunilor mature, pentru care votul majorităţii nu contează. Pentru care 7,4 milioane sunt mai puţin importanţi decât 1 milion. Pentru care un preşedinte poate fi ales cu 5 milioane şi nu poate fi demis cu 7. Iar acesta poate rămâne în funcţie, deşi e sprijinit la vot de sub un milion de cetăţeni. Ferice de ţara democrată a cărei soartă este decisă de cei care stau acasă, indiferenţii, ascunşii în debara, şi nu e lăsată la mâna celor activi, responsabili, care ies la vot, indiferent de opţiune! Cum, nu asta e democraţia? Păi, atunci ce e, că eu nu mai înţeleg nimic!
| Ţi-a plăcut? | Şi împarte cu prietenii tăi! |
Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
Ai un comentariu de făcut? Be my guest!
Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!
Painea s-a terminat! Traiasca circul, caci de asta vom avea parte de aici inainte. Pana acum eram oarecum parte in toate evenimentele astea, asteptand ca cineva sa ia act de faptul ca existam, adica de faptul ca am votat. Comportamentul, reactia si atitudinea tuturor celor ce si-au arogat dreptul de a lua act de expresia vointei noastre au aratat ca nu conteaza nici cati suntem si nici ce credem. Balbaielile si lamentarile de ieri au fost jalnice nereusind decat sa strice si mai rau finalul acestei drame.
O femeie (genul mi se pare important) a reusit sa ne explice cu o nesimtire demna doar de un organ al statului mafiot ca salariul ei la CCR valoreaza mult mai mult decat 7,4 milioane de oameni si decat orice stat de drept (adica statul unor cetateni si nu teritoriul pe care sunt exilate la munci silnice niste vietati neindentificabile in ochii, constinta si radacinile ei). Vrajeala cu puscaria a fost doar o alta gluma proasta, o ofensa – daca mai era nevoie de inca una – aruncata celor 7,4 milioane de oameni care au avut naivitatea sa creada ca sunt cetateni.
In rest toate se intorc la locul lor. Vacanta mare s-a terminat!
ce “democratie” ? de ce a acceptat impunerea cvorumului ??? in Legea FUNDAMENTALA a acestei tari, CONSTITUTIA ROMANIEI – NU SE FACE REFERIRE LA NICIUN CVORUM !!! – de ce a trebuit sa plecam capul la UE si altii si sa acceptam modificarea brutala a LEGII FUNDAMENTALE ???
DE CEEE ??? din cauza lipsei unei coloane vertebrale a acestui popor balcanic … astazi NU am mai fi avut ce discuta ! asa era normal !
NICIUNUL din cei ce ne-au impus acest cvorum – NU traiesc in tara asta, nu platesc impozite in tara asta, nu vietzuiesc in tara asta !
VOTUL MEU “DA”- NU INSEAMNA NIMIC ?!! DAR 7,4 MILIOANE DE VOTURI ?!!!
imi este scarrrrrbaaaaaaa – cum sa hotarasca 6 santajabili din CCR destinul unei TARI ?!!! … destinul meu ! … destinul a 7,4 MILIOANE de cetateni care au spus raspicat si FERM “DA” !!!
Si va invinge democratia atunci cand vor constientiza ca cei care stau acasa chiar conteaza. Adica votul majoritatii, pentru ca “si tacerea este un raspuns”! Si nu din debara.
Acest referendum este prima victorie a celor care au stat acasa si sper ca la urmatoarele alegeri, maxim 2% sa decida soarta tarii.
PS: Sper sa nu ma bagi deja intr-o categorie anume doar prin simplul fapt ca nu gandesc ca tine :), dar nici nu m-ar deranja daca mi-ai oferi argumente clare ca gresesc.
Daca prostii din decembrie 89 decideau sa apere democratia, sau libertatea, sau ce aveau ei de aparat, stand acasa, acum nu mai puteai tu sa scrii asemenea enormitati. Eu am fost printre prostii aia si imi pare rau ca mi-am riscat viata pentru ca unii ca tine sa faca apologia neimplicarii si a lasitatii. Iar tacerea nu e un raspuns niciodata. Poate doar in mintea celor care nu inteleg intrebarea!
Tocmai i-am citit si bunicii mele, care a stat acasa la referendum, fiind bolnava, comentariul dvs, si mi-a spus cu accentul ei neaos de ardeleanca: “apu’ mance-l frasu, sa nu deie vina pe mine pantru ca o iesit iara mincinosu’ cela presedinte”. Fratele meu este la varsta la care are drept de vot, dar nu-i pasa nici daca la conducerea tarii ar fi vecinul de la 2. La fel si prietenii lui. Multi dintre cei din jurul meu, scarbiti de tot ce se intampla in tara, au stat acasa ca sa inteleaga cei de sus ca s-au saturat de mizeria din politica romaneasca. Le-am spus dinainte: mai bine mergeti la vot si anulati-va voturile, pt ca altfel se vor gasi unii care sa se impauneze cu ne-votul vostru. Mi-au raspuns ca nu are rost sa se osteneasca.
Tacerea acestor oameni ii justifica revenirea la Cotroceni lui Traian Basescu, dle Cristi? Acest referendum este victoria lor? Nu prea ii vad bucurosi.
amigo, daca tot esti prost, de ce n-ai fi si fudul, ca sa fie tacamul complet? cine nu voteaza nu conteaza, asta e una dintre regulile de temelie ale democratiei, si nu boicotul (rezervat pt. boi) despre care ti-a vorbit tie basexul:)))
conteaza cei care stau acasa? da conteaza , dar nu in sensul sugerat de tine . sper sa intelegi ce vreau s azic
Oare de ce am crezut că citesc altceva decât ce aud din gura lui crin și a3? :)
Man, eu vreau să plece băse, dar s-au făcut niște greșeli crunte, și nimeni nu acceptă asta. De fiecare dată când am zis m-am lovit de un perete:) Acuma pui întrebări?
Poate pentru ca esti imatur si ai senzatia ca cine nu gandeste ca tine automat vorbeste din ce aude la Crin sau la a3…
Eu pun intrebari de mult. Si, spre deosebire de basisti, eu pun intrebari oricui cred ca greseste. Indiferent de tabara.
Altadata, as aprecia daca (!) comentariile tale ar avea si legatura cu postarea mea si, daca nu cer prea mult, sa contina si niste argumente logice. Altfel, nu vor mai vedea lumina monitorului.
Eu din pacate am inteles ca s-a votat degeaba ca vom vota degeabaca va tot vointa unui singur om va invinge . Cum comentezi comunicatul ambasadei usa ? Halucinanta , nu puteam sa cred afirmatiile unor … analisti , ma rog , ca suntem colonie , dar suntem > Nu cred ca ample manifestari populare care … ar putea avea loc ar rezolva si l-ar obliga pe tb sa demisioneze , spun ca ar putea avea loc sa car fi ample , lumea s-a vazut “ciuruita” si votul “ciuruit ” poate este si speriata , inca tb are muylte butoane opersive .E trist , e tare trist Radu cand vezi totul spulberat in cateva ore . Am vazut pe Ioska Buble aproape plangand nu cred ca afost teatru … mai tarziu am plans si eu … de ce ni se intampla. Nici eu nu mai inteleg nimic , poate aflu ceva pe inserate in centru sunt curios de reactia oradenilor Speranta moare ultima suna acum fatalist sau optimist eu nu cred in minuni si momentul asta nu vad ce minune ni se poate intampla, dar eu mai sper si CRED .