putem să ne folosim și noi puțin logica?

logicaDeja e clar! Dacă nu intervine nimic în următoarele 4 zile, dacă nu apare vreo dezvăluire uluitoare despre vreunul dintre candidați, dacă nu se răzgândeșe Monicuța și anunță că-l votează pe Ponta, cel mai important subiect dezbătut în această campanie electorală va rămâne votul din diaspora. Dă-le naibii de programe, viziuni, reușite personale, pietre de moară și puncte slabe din CV-urile candidaților. Trebuie redus totul, sau, dimpotrivă, exagerat totul, la câteva mii de voturi ratate din cauza proastei organizări. Dacă mă întrebați pe mine, cred că totul e pregătit pentru a justifica un ”euromaidan” autohton, dar sper sincer să mă înșel!

Atunci când simpatiile sau antipatiile politice ne influențează judecățile de valoare, când nu mai știm cum să facem față afluenței de declarații contradictorii și avalanșei de păreri fără fundament obiectiv, nu ne rămâne decât să apelăm la logică și bun simț. Chiar dacă mulți oameni au noțiuni diferite despre acestea, după cum se poate vedea cu ușurință în doar 5 minute petrecute pe internet!

Lucrurile par simple: în primul tur al alegerilor prezidențiale, deși s-a mărit numărul de cabine de vot (atenție pentru cei care nu știu diferența dintre ”cabine” și ”secții”) și deși au votat aproape dublu față de acum 5 ani, au rămas pe dinafară câteva sute, poate mii de expați. Vina principală a aparținut procedeului greoi de a completa declarațiile pe propria răspundere, adoptat pentru a evita fraudele din 2009. Isterie generală, mișcări de stradă, propagandă cât cuprinde! Soluții concrete, ioc!

Ce se-ntâmplă în turul 2? MAE anunță că suplimentează numărul de cabine, ștampile și personal, dar nu poate mări numărul de secții, pentru că nu-l lasă legea. Iese B.E.C. și zice că nu e adevărat. Noi ce să credem? Păi, în general, credem cam ceea ce suntem deja setați să credem! De aceea, cel mai bine e să mergem la hotărârea Birorului din 4 noiembrie.

Cu puțină logică se înțelege că legea prevede clar că turul doi al alegerilor se defășoară exact în aceleași condiții ca și primul, cu excepția listelor electorale, care nu există în străinătate. Aceeași logică ne arată că, dacă B.E.C. a ținut să specifice care este sintagma ce trebuie interpretată diferit, înseamnă că toate celelalte rămân la fel. Altfel, le-ar fi menționat și pe ele, nu? Prin urmare, conform acestei hotărâri (cu putere de act normativ), trebuie păstrate aceleași secții de votare. Între riscul de a încălca legea și de a da pretexte opoziției să iasă în stradă și să conteste legitimitatea scrutinului și presiunile publice pentru suplimentarea numărului de secții, ministrul și-a dat demisia!

De la chiuituri de bucurie că ”societatea civilă” a învins, până la acuzații de mașinațiuni oculte, reacțiile au trecut prin toate ipostazele. Inclusiv prin aceea care cerea guvernului să modifice acum legea, printr-o HG. Nefiind jurist, nu știu dacă asta e posibil cu 5 zile înainte de alegeri. Știu, însă, două lucruri de bun simț. Primul e legat de faptul că nu schimbi regulile jocului în timpul desfășurării partidei. Chiar dacă cel care e încă la Cotroceni ne-a obișnuit cu acest lucru. Și al doilea ține de precedentul periculos creat de o astfel de măsură. E suficient să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat dacă guvernul s-ar fi gândit să modifice legea, în condițiile în care Ponta ar fi fost cel favorizat de o participare mai mare la vot în diaspora!

Singura soluție stă, cred eu, în puterea judecătorilor de la B.E.C. Ei ar trebui ca, în loc de comunicate de presă fără valoare juridică, să pună mâna și să scoată o hotărâre care să reglementeze regulile pe baza cărora MAE să poată organiza acest tur de scrutin! Sau asta ar strica exact scenariul după care trebuie să se desfășoare lucrurile?

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. ati uitat intrebarea esentiala, stimata pesedista: de ce guvernantii nu au prevazut, din start, cateva sute de sectii suplimentare in zonele locuite de comunitati romanesti? la asta vreau raspuns, nu chichitele avocatesti.

      1. Pentru ca nu se justificau. Neexistand liste cu romanii care traiesc in diaspora, organizarea sectiilor se face pe baza experientei trecute. Si problema nu au fost sectiile, ci declaratiile pe proprie raspundere care au trebuit coompletate in fata comisiilor electorale, pentru a se evita fraudele de acum 5 ani!

    2. La naiba. Cum ceva anume, nu este de partea opozitiei,e clar ca nu se respecta dreptul cetateanului la vot. Apoi scandal, tensiune, acuzatii de incalcarea constitutiei si multe altele,Problema cea ma intoleranta este alta.Oamenii acestia care sustin candidatul de dreapta, oare au convingeri de dreapta? Pai in cazul acesta nu cunosc platform partidului liberal .Partidele din alianta dreptei, nu sunt partide de dreapta. O adunatura din gasca basista care manipuleaza o alta gasca de profitori, care si ei manipuleaza la randul lor cetatenii naivi, ca sa nu jignesc pe cineva.Logic, daca aceasta gasca din spatele candidatului de dreapta, impreuna cu tatucul lor de la Cotroceni, au distribuit in toti acesti 10 ani, marfa de contrabanda, jaf, coruptie ,minciuna,scandal, introducand bocancul murdar in institutiile statului, manipuland justitia dupa nevoile lor de harpareti nerusinati,terfelind numele tarii in mocirla creeata de ei ,oare vor schimba politica?Cetateanul voteaza cum ii dicteaza constiinta, dar sa gandeasca putin la viitorul acestei tari, la copii lor si la calvarul ce a dezbinat societatea Romaneasca.

    3. nu e totul sa folosesti logica..mai conteaza si ce informatii procesezi logic…daca pleci de la informatii false, si/sau incomplete, folosesti logica pt manipulare…garbage in / garbage out.

      1. Nu-i adevarat. Daca iti iei informatiile de la sursa, adica din lege, n-ai cum sa gresesti. Buna, rea, legea e clara in privinta modului in care trebuie facute lucruruile si cine e responsabil! Si, folosind logica, iti dai seama de ce interpretarile trunchiate si subiective sunt doar manipulare!

    4. In mod mormal, fiecare cetatean a tarii, indiferent unde se afla p[e glob. are dreptul la vot. Dar cat ne-ar costa sa trimitem avioane, sectii de votare, etc. : dupa cum spune romanul – mai scumpa daraua , decat ocaua. Apoi in aceasta aiureala apar tot frlul de caraghiosi. Unul din Paris spunea ca l-a furat Ponta. Cu ce l-a furat ? Sau Orban spunea ca vor fi dezordini si el va aduna ” oamanii lui “. Se trezi Napoleon sau Hanibal ? Un alt cretin la tv ( era probabil crainic ) ne spunea : ce ne asteapta, razboi civil ? Sau niste studenti cer adunarea in nustiu ce oras si se aduna sute sau mii de caraghiosi. Pai daca vine un dobotoc si ii chiama sa dea foc primariei vin ? Sa ma ierte Dumnezeu ( vorba lui F.Piersic ) : astia nu sunt normali. Dambla.

    5. Imi place articolul scris de tine Radule. Bravo ! Dar ma intristeaza uni care se cred mai destepti decit desteptii si cer tocmai incalcarea legii. Poate ei au fost fericiti ca infractorul baselu le-a taiat sarlariile si pensiile.. Eu si ai mei nu, dimpotriva , astept sa-l vad unde ii este locul. Dra stiti ceva dragi basisti ?! Ia luati-im la voi acasa pe leprele astea si tinti-vi-i. Ok? Nu sint dispus sa dau bani pt cei care au fugit din tara si au veleitati de mari politicieni. Daca vor sa voteze ,faca bine si vina acasa la sectiile de care apartin. Nu sintem obligati sa tinem niste oameni care mereu sint “elitisti” de 2 lei legatura. si ne “voteaza ” mereu numai raul. Mai vrem si bine pt noi. In rest numai bine..