Nu m-am considerat niciodată scriitor. Sau poet. Sau dramaturg. Chiar dacă alţii au fost de altă părere. Am scris din nevoia de a comunica. Fără reguli sacrosante, fără farafastâcuri şi fără pretenţii. În domeniul ăsta, am rezonat mereu cu Cella Serghi, care spunea: “nu ştiu dacă am talent sau nu, dar ştiu că am ceva de spus. Şi e, poate, acelaşi lucru”. Aşa şi eu. Am considerat că am ceva de spus şi că e de datoria mea să spun. Poate sunt la fel de lipsit de modestie ca şi în cazul în care m-aş fi considerat plin de talent. Dar sigur nu mi-am privit rândurile ca fiind altceva decât un simplu mijloc de a transmite câte ceva din ceea ce sunt, ce gândesc, ce simt. Poate de aceea, toate cărţile mele, fie că au fost cu versuri, cu teatru, cu interviuri, sau despre televiziune, sunt extrem de personale.
Aşa că vă imaginaţi surpriza mea perpetuă în a vedea că de ele au fost interesați, de-a lungul timpului, mulţi oameni. Şi totul a debutat spre sfârşitul lui 1998, când am lansat Clepsidra mea de paşi, primul volum de… versuri. Ezit să le spun astfel, am preferat mereu să le zic “gânduri”. Astăzi, după 16 ani, le-aş considera gânduri care ar fi sunat mult mai bine dacă n-aş fi ţinut să le dau o formă poetică :) Aş fi caraghios dacă n-aş fi conştient că ele n-ar fi văzut în veci lumina tiparului, dacă n-aş fi fost, în acea perioadă, “vedeta” Antenei 1.
Chiar şi aşa, nu vă ascund că am fost extrem de surprins de venirea la lansare a peste 300 de oameni, deşi “evenimentul” n-a prea fost mediatizat nici măcar de televiziunea la care lucram. Ceea ce mi-a dat emoţii cam mari. De aceea nu vă pot spune absolut nimic despre ce am spus atunci sau ce s-a întâmplat în acele momente. Norocul meu că cineva a făcut fotografii. Aşa că mă puteţi vedea dând autografe! Am mai făcut-o de câteva ori de-atunci, la lansările celorlalte 7 cărţi pe care le-am publicat, dar niciodată nu m-am mai simţit aşa de fâstâcit de atenţia care se acorda lucrurilor gândite sau simţite de mine, şi nu invitaţilor mei sau, mai rău, ştirilor prezentate de mine la televizor :)
Salutări şi gând bun, e clar că ai ceva de spus! Ne “cunoaştem” de prin 2004, când publicam pe situl scrie.com al lui Cristi Scutaru, cred că-ţi aminteşti, Erau acolo nişte dezbateri pe care le savuram, vhiar ămi pare rău ca pagina aceea a dispărut. Mă bucur că nu te-ai pierdut, că ai rămas în peisajul media, chiar dacă într-o linie din spate. Te-am redescoperit zilele astea, de când cu scrisoarea deschisă, cu care am rezonat imediat. Continuă să scrii, merită. Cele bune.
Eşti talentat, din acest motiv îndrăznesc să sper că vei scrie şi alte cărţi. Succes !
Asa va percep eu:un copil bun!
Intotdeauna , exista un inceput ! Si a fost unul de bun augur ; mult succes in continuare si multe scrieri frumoase !
FELICITARI!!! Adevarul este ca de acolo te stim majoritatea!! si uite nici nu stiam ca ai scris atatea carti!! esti un mic geniu!! si scrii bine si la obiect!! este motivul si pentru care te indragim! Tine-o tot asa!! Succes pe mai departe!! Si multumim ca ne permiti si noua sa impartim cu tine ginduriel tale!! eu nu am inca curaj sa-mi tiparesc ale mele “carti” si tot cred ca nu a sosit momentul potrivit!! cine stie cind va fi??… Bravo tie Felicitari inca odata!!