7 ani de-acasă ne trebuie, nu doar parcări!

S-a inaugurat bulevardul Uranus. Şi, odată cu el, cea mai modernă (eu m-aş rezuma la civilizată) pistă pentru biciclişti. Pe carosabil, dar delimitată de benzile pentru autoturisme. E doar o bucată, dar e un început. Din păcate, ca în atâtea multe alte cazuri, nu e decât un prilej pentru nesimţirea tradiţională să iasă la suprafaţă şi să se manifeste plenar! În fond, la ce bun să vezi stâlpişori galbeni dacă nu simţi nevoia stringentă de a trece peste ei şi de a parca exact unde n-ai voie şi unde-i încurci pe alţii de care, desigur, n-ai niciun motiv să-ţi pese?

Foto: B365.ro

Foto: B365.ro

Gargara nesimţiţilor a dat iar în clocot! Păi normal, spun ei, dacă n-avem parcări, unde să lăsăm maşinile? În show-room-uri, pentru început. Sau în faţa casei. Sau, eventual, în parcările cu plată, care stau mai mult goale. Dar nu unde vi se năzare, doar pentru că trăiţi într-o ţară în care chestia asta e posibilă şi nepedepsibilă.

Au apărut fotografii cu nesimţiţii. Mă rog, cu maşinile lor. În ele se văd clar numerele de înmatriculare. Azi, proprietarii lor ar fi trebuit, deja, să primească amenda în căsuţa poştală! Credeţi că se va-ntâmpla asta? Credeţi că, dacă, totuşi, printr-o minune, ar începe să se-ntâmple şi asta, mitocanii ar recidiva? Unii, poate, da! Alţii se vor gândi de două ori. Sigur, nu e o rezolvare a problemei, pentru că gibonii vor rămâne giboni, doar că vor fi mai atenţi să nu fie arşi la buzunare.

Foto:  facebook - Timi Șlicaru

Foto: facebook – Timi Șlicaru

Nicăieri în lume nu există parcări suficiente. Nicăieri în lume poliţiştii nu păzesc non-stop zonele în care nu ai voie să staţionezi. Nicăieri nu există dispecerat special pentru a prelua reclamaţiile bicicliştilor care nu mai au pe unde să treacă. Nu cred să existe pe undeva primării cu suficienţi bani pentru a mulţumi pe toată lumea. Sau infrastructură ideală, capabilă să facă faţă transportului privat, motorizat sau ecologist.

Dar ştiu sigur că, în multe alte părţi, există mai mult bun simţ. Nu doar legile şi aplicarea lor îi fac pe alţii să nu facă ce fac indivizii din imaginile de mai sus. Ci educaţia pe care au primit-o şi respectul pentru comunitate şi pentru ceilalţi. Aşa că, putem noi să facem sute de kilometri de bulevard şi sute de parcări. Zeci de poduri şi de pasaje, piste făţoase pentru biciclişti sau trotuare mai late pentru promenadă. Putem să plantăm câte un agent la fiecare 50 de metri. Nu vom rezolva mare lucru, pentru că problema vine de la ăia 7 ani de-acasă, cărora nicio lege şi nicio autoritate din România nu le poate reda semnificaţia.

Categorii: timeless, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


      1. Tarani???? Nu vad nici o ulita,sat…

        Sunt tarani cu mult mai mult bun-simt decat toti orasenii la un loc.

        Numeste-i marlani,needucati,cum vrei,dar nu tarani…ca jignesti taranii .

        Si nici animale nu ii poti numi,ca jignesti animalele.

    1. de cei “7 ani” ar avea nevoie parintii intai! zilnic ii vad cum traverseaza intersectia pe diagonala, la cativa metri de zebra cu copiii de mana in drum spre scoala. asteptand in statie in fiecare dimineata, am incercat sa le mai atrag atentia… ma mir ca am scapat nebatuta!

      1. tocmai ai reusit sa iei curba :))

        asta e problema: parintii sunt in primul rand raspunzatori de educatie.Pana ajung copiii la scoala,parintii sunt cu ei 7 ANI….

    2. Intr-o zi din anii …78′-79′ pe cand aveam 3-4 ani ,mama m-a recuperat de la gradinita,mi-a dat o recompensa dulce ,ambalata ,tin minte de parca ar fi live ,am avut intentia sa arunc ambalajul pe jos,mama m-a observat si in modul cel mai frumos posibil mi-a zis : sa arunc ambalajul la cos!
      FETELE AU DREPTATE !

      1. Te-a “RECUPERAT” ?!?!?! :)

        Si de bucurie ca te-a gasit, ti-a dat o recompensa ?!?!?!

        :))

        Nu e rautate,dar modul tau de exprimare m-a facut sa rad,m-a bine-dispus si am replicat pe masura.Multam!

        Asa arata educatia,asa ar trebui sa arate cei 7 ani de acasa(chiar daca pe la mijloc,in cazul tau ,ca banuiesc ca nu era primul ambalaj pe care il desfaceai,sau acasa aveai voie sa il arunci pe jos,numai pe strada nu?! )

    3. Aveţi perfectă dreptate însă aş dori să facem ceva în acest sens , de exemplu aş propune ca în săptămâna ” ŞCOALA ALTFEL ” elevii să înveţe unele reguli de bun simţ : cum să facem ca să nu-i deranjăm pe cei din jur , cum să păstrăm curăţenia …
      Oricum în acea săptămână se pot parcurge multe probleme care nu sunt precizate în programa şcolară dar sunt utile şi necesare .

      1. Ildiko, daca esti profesor, da…startul ! Fa o incercare si apoi impartasesti experienta. Nu este suficient sa doresti, ci sa faci chiar daca oamenii, in mana carora stau deciziile, nu-ti permit.
        Si apoi…de ce trebuie asteptat pana in aprilie ? De ce trebuie lucrat in acest mod cu elevii doar o singura saptamana pe an ? Unele de dirigentie pentru ce sunt ?
        Si acum sa fim seriosi, de ce sa iti pui nadejdia in saptamana accea cand stim bine ca e o mare harababura. De fapt, a fost o harababura in capul alora care au initiat-o. Si apoi, aia 7 ani de acasa…sunt in carca parintilor. Cat timp petreci tu ca profesopr cu un copil…si cat timp petrece parintele cu el ? ;)

        1. Sunt in carca parintilor???????????? Mare povara au sireacii….E DE DATORIA parintilor sa isi educe frumos copiii. Si nu e o povara…
          Nu ar trebui ca fiecare parinte sa fie interesat ca,copilul lui sa fie bine.educat? Nu e copilul oglinda parintilor,pana la urma?!

          Deci nu e o pavara in carca,ci o datorie,o mandrie.

        1. Si decat ora de religie obligatorie sau ora de legislatie rutiera,nu ar fi mai util ora de educatie a parintilor care educa alti copii?!

      2. Ai sarit,sa ma ierti,ultima fraza din articol?! Mai “ceteste” o data,dar de aceasta data atent! Poate vei intelege ca educatia NU incepe la scoala.

    4. Ce le mai trebuie sapte ani de acasa daca au sapte telefoane, sapte masini, sapte lanturi aurite la gat, sapte facultati (desigur, pe hartie) sau 7 ani pe taramuri straine …? No, bine, daca se poate trai si fara…. :))

      Eu zic ca prea le dai mura-n gura, dandu-le idei unde sa-si lase masinile. :) Lasa-i sa-si puna mintea, si mai ales bunul simt, la contributie. Si unde nu se poate, Dumnezeu cu mila…:))

      Si eu am fotografiat zilele trecut un ditapai Jeep-ul pe o trecere de la p[ietoni, in zona Batistei aproape de Inalta Curte de Casatie si Justitie…ma batea gandul sa-l postez pe udeva, da’stai…cine stie a cui barosan era masina aia…la cat de mare era, ocupa jumatate din trecerea de pietoni. Cred ca a parcat-o acolo sa o vada mai bine de la etajul Judecatoriei. :))