De azi vă propun o nouă rubrică pe blog. Când veţi vedea acest titlu “3 minute de pauză”, lăsaţi tot ce faceţi în acel moment şi bucuraţi-vă de ceea ce vă voi oferi: o fotografie, o melodie sau cine ştie ce alt lucru frumos din universul ăsta care ne înconjoară şi căruia, din păcate, rareori îi dăm atenţia cuvenită. Pentru azi vă propun să vă delectaţi cu trei din cele mai frumoase locuri din America de Sud. Vă doresc să ajungeţi să le vedeţi pe viu, ceea ce-mi doresc şi mie :)
Cascada Iguazu. E la graniţa dintre Brazilia şi Argentina. Are o lungime de 2,7 kilometri şi cea mai înaltă cădere de apă are 82 de metri. Vă daţi seama cam ce faţă a făcut primul european care a văzut-o – conchistadorul spaniol Álvar Núñez Cabeza de Vaca în 1541.
Machu Picchu. Este un oraş incaş din secolul al 15-lea, situat la 2430 de metri înălţime deasupra Văii Sacre, în Peru. Mulţi cercetători cred că a fost reşedinţa împăratului Pachacuti.
“Deşertul” de sare Uyuni. Este în Bolivia, cea mai mare întindere de sare din lume, are peste 10.000 de kilometri pătraţi. S-a format prin secarea a mai multor lacuri. Sub sare se ascunde cel mai mare zăcământ de litiu din lume. Vara, când e foarte cald, dacă stai în anumite locuri, pare că linia orizontului dispare iar cerul se continuă cu imensa întindere albă.
Înapoi la treabă! :) Ne revedem curând!
Imagini care cu adevarat iti taie rasuflarea.
foarte interesanta noua rubrica pe care ne-o oferi. Pozele sunt foarte interesante si ma bucur ca pot admira asemenea minunatii
superb, excelent, felicitari!
Nici eu nu ştiu dacă pot intra zilnic, dar mă bucur că există rubrica. :) Mulţumesc !
Îmi place noua rubrică. Chiar aveam nevoie de ceva frumos azi. Mulţumesc ! O aştept şi în zilele următoare.
Ma bucur ca-ti place :) Nu cred, insa, ca o sa fie zilnica :)