E timpul să faceţi o nouă pauză! Nu durează mult, doar câteva minute, dar vă asigur că vă va destinde şi vă va face suportabilă următoarea jumătate de zi de muncă :) Sau de stat cu ochii la televizor :)))) Ştiţi că mulţi cred, şi pe bună dreptate, că marile corporaţii nu sunt interesate decât să scoată bani din buzunarele noastre pentru a-i băga în vilele, avioanele, yachturile patronilor. Ei bine, uneori o fac într-un mod atât de frumos, încât uiţi că e vorba de o reclamă.
E şi cazul iniţiativei unei companii care face baterii (nu, nu m-a plătit nimeni pentru reclamă), care a avut o idee foarte mişto despre cum să-şi promoveze produsele. A ales Montrealul pentru a o pune în practică, pentru că acolo iarna e grea, deci e decorul potrivit. A construit o staţie de autobuz. Cei care se adăpostesc în ea vor fi feriţi doar de vânt şi precipitaţii, nu şi de frig. Doar dacă nu… decid să-şi dea mâinile. Şi să închidă, astfel, un circuit electric. Acesta va pune în funcţiune în plafonul staţiei un radiator electric, la care se vor putea încălzi. Dincolo de finalitatea comercială a demersului clipului, nu poţi să nu te opreşti puţin la gândul că, doar împreună, oamenii pot depăşi vicisitudinile vremii sau ale vremurilor :)
Dacă vreţi să vă prelungiţi pauza, intraţi aici. :)
ATUNCI …SA DAM MAINILE , SA NE PRIVIM SI SA CREAM O LUME MAI BUNA !
O idee cu adevarat ingenioasa. Iar gaselnita cu “numai impreuna putem sa facem ceva”, in sensul in care doar dandu-si mainile se pot incalzi, e ceva cu semnificatie aparte. Asta pentru cei care pot intelege asta.
Încep să îmi placă tot mai mult cele 3 minute de pauză. :) Interesant şi acest articol. Felicitări !