văleu muică, dacă, totuşi, va fi puţină linişte?

Se simte aşa, o disperare prin media, că s-ar putea lăsa liniştea, cel puţin o perioadă, peste scena politică românească. Protagoniştii par uşor obosiţi şi, forţaţi de conjuncturi interne sau externe, îşi umplu mâinile cu pământ pentru a îngropa securea războiului. Nu se ştie încă cine are de câştigat din asta, dar sigur se manifestă zgomotos cei care pierd.

Acum, serios, de câte ori se poate sinucide Zăvoranca pe lună? Şi câte kile de plastic îşi mai pot băga în ele lauretele, draguşencele si alte “dive”? De câte ori mai poate divorţa Bahmuţeanca? Sigur, accidente or să tot fie. Şi incendii. Şi violuri şi crime. Dar parcă nu s-ar coborî atât de mult analiştii omniprezenţi, să discute despre astfel de subiecte, fără subtilităţi savante, scenarii complicate şi detalii pe surse. Aşa că, fini cunoscători ai pescuitului în ape tulburi, îşi îndreaptă artileria indignată şi, desigur, dezinteresată, asupra celor care promovează necesitatea unui armistiţiu, fie el şi în variantă românească, uşor netransparent. Ţinta principală pare a fi premierul, chiar dacă apetenţa lui pentru pace nu s-a manifestat doar în ultimul timp, ci şi înainte de a avea o funcţie importantă în stat sau de a fi smotocit de colegii lui europeni.

La investirea guvernului Ungureanu, Ponta a fost singur în Parlament şi a avut un discurs care i-a isterizat pe mulţi. Pe mulţi analişti,. desigur, care au transmis angoasele lor şi telespectatorilor fideli. “A trădat”, “s-a dat cu Băsescu”, “se rupe USL-ul”, “intră PSD la guvernare cu PDL” etc, etc, etc… Şi asta pentru că liderul social democrat a făcut un gest firesc într-o democraţie normală. Şi-a manifestat deschiderea faţă de un executiv care ar lua anumite măsuri necesare în situaţia dificilă prin care trece ţara. A fost echilibrat şi nepătimaş. Ceea ce, într-o societate măcinată atât timp de război, pare o trădare! Aşa cum scriam şi aici, pentru mine a fost primul gest care arăta maturizarea fostului “cârlan”. Surprinzător pentru mulţi, un sondaj realizat imediat după aceea a arătat că majoritatea românilor au apreciat prestaţia lui.

Într-o formă asemănătoare s-a repetat totul în toamnă, când, după eşuarea referendumului, acelaşi Ponta, de această dată premier, a început să vorbească din ce în ce mai des despre coabitare cu TB. Aceleaşi scenarii prăpăstioase dezvoltate în toate studiourile de televiziune sau pe siturile ziarelor. Aceiaşi analişti, aceleaşi suspiciuni de trădare, aceleaşi temeri pentru ruperea USL, aceleaşi acuzaţii aduse unui politician care părea speriat şi gata la compromis pentru a-şi păstra funcţia. Sigur, multora, atitudinea premierului li se părea cu atât mai suspectă, cu cât contrasta puternic cu a partenerului de alianţă şi, până mai ieri, de război nemilos cu locatarul de la Cotroceni. Prea puţini au observat că, pe măsură ce mesajele de armistiţiu se înteţeau, se accentua nervozitatea lui TB şi se înmulţeau ieşirile televizate intempestive ale acestuia, prin care nu reuşea decât să mai coboare niţel ARD-ul în sondaje. Aici spuneam că e vorba de o strategie care s-ar putea să aibă şanse de reuşită. Din nou, atitudinea aparent împăciuitoare, mai relaxată şi echilibrată, pare să fi fost pe gustul românilor. Toate sondajele realizate în această perioadă îl indicau pe premier ca fiind cea mai de încredere personalitate din cele aflate în prim planul luptelor politice.

Episodul 3 e în plină desfăşurare. Iar i-am auzit pe analişti vorbind de trădare, ruperea USL-ului, slăbiciuni ale premierului. Hopa, zic, iar a făcut Ponta o nefăcută! Exact! A semnat cu TB un acord de colaborare inter-instituţională. Cum, a căzut la pace cu dictatorul? A întinat idealurile de luptă cu suspomenitul, până la ruina totală a ţării? Ce linişte, ce echilibru, ce colaborare instituţională? Răzbel, conflict, haos, circ! Că poate nu ne-a fost de ajuns! Nu ştiu dacă vor avea succes gesturile premierului menite să calmeze puţin zbuciumatele ape politice. Din experienţa ultimilor 23 de ani, aş fi înclinat să spun că nu. Dar cred că era obligat să încerce. Şi e încurajator faptul că a înţeles acest lucru şi a şi procedat ca atare, cu riscul supărării unor colegi de partid sau de alianţă şi, mai ales, al antagonizării unor jurnalişti supăraţi că nu li s-a cerut acordul.

PS. Acum, desigur, mai rămâne întrebarea de ce trebuie semnat un document prin care părţile se angajează să respecte câteva lucruri normale şi de bun simţ. Poate din acelaşi motiv pentru care în cartea cu instrucţiuni de folosire a unui cuptor cu microunde scrie că nu ai voie să bagi înăuntru animale vii, ca să le usuci!

PPS. Un sondaj IRES, realizat pe 18 decembrie, după ce s-a aflat de acordul Ponta-Băsescu, arată că în premier au încredere foarte multă şi multă, 61% dintre români! Hm…

***

Dacă ţi-a plăcut această postare, te poţi abona la newsletter (în meniul din dreapta) pentru a fi printre primii care vei afla, printr-un mail, ce articole noi au mai apărut pe blog.